Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut miercuri după-amiază, în Marea Sală a Poporului din Beijing, o convorbire video cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Xi Jinping a transmis președintelui Putin și poporului rus urări frumoase, afirmând că miercuri este chiar termenul solar Li Chun (Începutul primăverii) care reprezintă revenirea primăverii și un nou start. Xi a exprimat dorința de a schița în această zi cu semnificații frumoase împreună cu președintele Putin viitorul relațiilor chino-ruse. La rândul său, Putin a spus că la Li Chun natura reînvie. Și relațiile bilaterale se vor dezvolta viguros. El a transmis președintelui Xi Jinping și poporului chinez urări de Anul Nou Chinezesc, urând poporului chinez să aibă spiritul dragonului și calului și multe succese.
Xi Jinping a subliniat că în ultimul an, el și Putin au avut două întâlniri, îndrumând relațiile bilaterale într-o nouă etapă de dezvoltare. Cele două țări au celebrat solemn 80 de ani de la victoria în Războiul mondial antifascist, manifestând hotărârea fermă de a apăra rezultatele victoriei celui de-al Doilea Război Mondial, precum și echitatea și dreptatea internaționale. Comerțul bilateral manifestă o tendință stabilă. Anul cultural China-Rusia s-a încheiat cu succes deplin. Schimburile și colaborările bilaterale umaniste au urcat pe o nouă treaptă, schimburile de personal fiind mai intense. Cele două părți au întărit coordonarea multilaterală, acționând în continuare pentru constituirea unui sistem de guvernare globală mai echitabilă și rațională.
Xi Jinping a subliniat că anul acesta este primul an al celui de-al 15-lea plan cincinal. Partea chineză va lărgi mai activ deschiderea către exterior la nivel înalt, împărtășind țărilor lumii, inclusiv Rusiei, noi oportunități. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la stabilirea parteneriatului de cooperare strategică chino-rus, 25 de ani de la încheierea Acordului de cooperarea de bună vecinătate China-Rusia și a început Anul educației China-Rusia. Xi a solicitat celor două părți să sesizeze oportunități istorice, să intensifice contacte la nivel înalt și cooperarea pragmatică în multiple domenii, asigurând prin coodonări strategice mai profunde și responsabilitatea mai activă a marilor puteri, dezvoltarea continuă a relațiilor bilaterale pe calea corectă.
Președintele Xi a mai spus că la începutul anului 2026 situația internațională este mai tulburată. Ca mari puteri responsabile și state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU, China și Rusia au datoria să stimuleze comunitatea internațională să apere echitatea și dreptatea, precum și rezultatele victoriei celui de-al Doilea Război Mondial, să apere sistemul internațional având ONU ca nucleu și principiile fundamentale ale Dreptului Internațional pentru a asigura stabilitatea strategică globală.
La rândul său, Putin a afirmat că anul trecut Rusia și China au marcat 80 de ani de la victoria în al Doilea Război Mondial, apărând ferm pacea mondială obținută cu sacrificii uriașe de popoarele rus și chinez și adevărul istoric. Colaborările bilaterale în domeniile comercial, energetic, tehnologic și agricol s-au aprofundat, schimburile umaniste devenind mai intense. Anul cultural a obținut succes deplin. Politica de scutire reciprocă de vize a facilitat schimburile între cele două popoare. Partea rusă este plină de încredere față de dezvoltarea raporturilor bilaterale în noul an. Cele două părți trebuie să se sprijine reciproc cu fermitate în apărarea suveranității, securității naționale, realizarea dezvoltării și prosperității economice și sociale, impulsionarea schimburilor umaniste pentru a aduce beneficii celor două popoare. În contextul internațional complicat, partea rusă dorește să intensifice coordonarea strategică cu China în cadrul ONU, Organizației de Cooperare de la Shanghai, BRICS și altor platforme multilaterale, vărsând energie pozitivă în afacerile internaționale.
Cei doi șefi de stat au efectuat schimburi de opinii și despre problemele internaționale și regionale de interes comun.