Președintele Chinei, Xi Jinping a avut luni dimineață la Bișkek convorbiri cu omologul său kârgâz, Sadyr Japarov, după ce a participat la ceremonia de bun venit organizată de acesta.
Xi Jinping a transmis în primul rând, în numele guvernului și poporului chinez, felicitări pentru Ziua Independenței Kârgâzstanului. El a afirmat că în ultimii ani, relațiile bilaterale au cunoscut un salt în dezvoltare, cooperarea fiind fructuoasă în toate domeniile, stimulând dezvoltarea celor două țări, au adus beneficii popoarelor și au contribuit la pacea, stabilitatea și prosperitatea din regiune. Anul acesta se împlinesc 105 de ani de la fondarea Partidului Comunist Chinez, fiind și primul an al celui de-al 15-lea plan cincinal al Chinei. Partea chineză impulsionează multilateral prin modernizarea în stil chinezesc, construcția unei țări puternice și reîntinerirea națiunii. Partea kârgâză aplică cu eforturi maxime Programul național de dezvoltare înainte de 2030. China dorește să aprofundeze cu Kârgâzstan conectarea strategiilor de dezvoltare, schimburile de experiențe în guvernarea statului pentru a obține mai multe rezultate de cooperare pragmatică accesibile și care pot fi simțite, impulsionând construcția comunității cu destin comun China-Kârgâzstan, una mai profundă și concretă.
Xi a subliniat că încrederea politică reciprocă la nivel înalt și sprijinul reciproc ferm constituie garanția importantă pentru ca relațiile bilaterale să se dezvolte stabil și pe termen lung. Partea chineză sprijină cu fermitate Kârgâzstanul să-și apere suveranitatea, independența și integritatea teritorială, să înainteze pe drumul de dezvoltare corespunzătoare realității proprii și dorește să se susțină reciproc cu partea kârgâză în problemele legate de interesele esențiale ale celeilalte părți. Semnarea Acordului de cooperare și bună vecinătate permanentă China-Kârgâzstan va oferi o importantă bază juridică pentru ca cele două țări să mențină prietenia din generație în generație și sprijinul reciproc ferm.

Xi Jinping a mai spus că cele două părți trebuie să aprofundeze cooperarea pragmatică, să materializeze bine proiectele de cooperare comercială între cele două guverne, să diversifice categoriile de mărfuri comerciale și să extindă noi puncte de creștere. Cele două țări trebuie să construiască la calitate ridicată Calea Ferată China–Kârgâzstan–Uzbekistan, „arteră majoră de transport”care poartă speranțele de dezvoltare ale popoarelor din regiune, realizând modernizarea punctelor de trecere a frontierelor, aprofundarea „interconectării soft”în ceea ce privește sistemele, standardele și regulile. De asemenea, să implementeze mai multe proiecte emblematice în domenii precum energiile regenerabile și reciclarea resurselor, să asigure aplicarea corespunzătoare a documentelor de cooperare în domeniul resurselor minerale verzi și dezvoltarea cooperării pe întreg lanț industrial, să construiască împreună laboratoarele „O centură, un drum”, consolidând cooperarea în domenii precum inteligența artificială, pentru a stimula, prin inovația tehnologică, eficiența cooperării bilaterale. De asemenea, cele două țări trebuie să promoveze în continuare schimburile de persoane, intensificând cooperarea în domenii precum schimburile de tineri, mass-media, turism, sport, sănătate și la nivel local, consolidând constant baza socială și sprijinul poporului pentru menținerea relațiilor de prietenie China-Kârgâzstan.
Xi Jinping a afirmat că cele două părți trebuie să intensifice cooperarea în domeniile aplicării legii și al securității, combătând împreună „Cele trei forțe”, traficul de droguri și crime interstatale, menținând pacea și stabilitatea regională. Partea chineză o sprijină pe cea kârgâză să joace un rol mai mare în afacerile internaționale și regionale, dorește să consolideze cooperarea cu Kârgâzstan în cadrul ONU, să implementeze împreună cele patru inițiative globale, opunându-se hegemonismului și politicii de forță, susținând multilateralismul adevărat, apărând echitatea și dreptatea internațională, impulsionând edificarea sistemului de guvernanță globală mai echitabilă și rațională. Ca stat membru fondator al Organizației de Cooperarea de la Shanghai (OCS), China și Kârgâzstan trebuie să impulsioneze materializarea rezultatelor Summitului de la Tianjin, să impulsioneze dezvoltarea comună a regiunii și să stimuleze dezvoltarea OCS pe o nouă treaptă.
La rândul său, Sadyr Japarov a relevat că vizita președintelui Xi este o nouă dovadă a prieteniei profunde și de încredere politică reciprocă la nivel înalt între cele două țări, fiind un important jalon în istoria dezvoltării raporturilor bilaterale. Încheierea Acordului de cooperare și bună vecinătate permanentă Kârgâzstan-China va deschide perspective mai largi ale relațiilor bilaterale. Kârgâzstan și China sunt țări vecine, fiind strâns legate de vechiul Drum al Mătăsii. În ultimii ani, odată cu dezvoltarea rapidă a parteneriatului strategic cuprinzător în noua eră între cele două țări, relațiile bilaterale au intrat într-o perioadă de aur, aflându-se la nivelul cel mai înalt din istorie. Țara sa mulțumește Chinei pentru sprijinul și ajutorul altruist acordat în fiecare moment critic. Partea kârgâză felicită călduros împlinirea a 105 de ani de la fondarea PCC și începerea implementării celui de-al 15-lea plan cincinal. Kârgâzstanul admiră rezultatele strălucitoare ale dezvoltării obținute de China sub conducerea președintelui Xi Jinping, dorește să învețe de la experiențele de guvernare a țării, în special sentimentul președintelui Xi „ nu voi dezamăgi niciodată poporul, chiar dacă va trebui să uit de mine însumi”. China este tot timpul prioritatea politicilor diplomatice ale Kârgâzstanului, fiind prietenul cel mai apropiat și partenerul cel mai credibil al Kârgâzstanlui. Partea kârgâză va respecta principiul existenței unei singure Chine, dorește să aprofundeze relațiile de bună vecinătate cu China pe baza respectului reciproc, egalității și beneficiilor comune, să intensifice cooperarea cu China în comerț, investiții, interconectivitate, inovația tehnologică, energii, minerit, economie verde și în alte domenii precum și schimburile în educație, sănătate, cultură și tineret, să combată împreună „Cele trei forțe”pentru a menține securitatea regională. Kârgâzstan dorește să impulsioneze construcția căii ferate China-Kârgâzstan–Uzbekistan pentru ca aceasta să devină „Drumul Mătăsii din oțel” în noua eră și noua punte a relațiilor bilaterale de prietenie. Cele patru inițiative globale lansate de președintele Xi Jinping ajută ca toate țările să contracareze împreună provocările comune, să constituie ordinea internațională mai echitabilă și stabilă. Partea kârgâză dorește să intensifice coordonarea cu China în cadrul ONU, OCS, mecanismului China-Asia Centrală, Organizației Mondiale de Cooperare în domeniul Inteligenței Artificiale și al altor platforme multilaterale, apărând împreună pacea și stabilitatea lumii.
Sadyr Japarov a transmis în numele guvernului și poporului kârgâz compasiunea profundă pentru dezastrul provocat de alunecările de teren care au lovit Gyirong din Regiunea Autonomă Xizang (Tibet). Xi Jinping a exprimat mulțumiri și a spus că partidul și guvernul chinez depun toate eforturile pentru căutarea și salvarea persoanelor dispărute, chinezi și străini deopotrivă, relocarea sinistraților, tratarea răniților și prevenirea calamităților secundare și au acordat Nepalului ajutoare de urgență. Partea chineză are capacitatea și încrederea în a depăși această catastrofă și a-și reconstrui casele.

După convorbiri, cei doi șefi de stat au semnat Declarația comună R. P. Chineză și R. Kârgâzstan privind dezvoltarea de înaltă calitate a parteneriatului strategic multilateral în noua eră, Acordul de cooperare și bună vecinătate permanentă R. P. Chineză-R. Kârgâzstan. În perioada vizitei, cele două părți au semnat peste 20 de documente de cooperare.