1.2 C
București
sâmbătă, 6 martie

COTAR susține decontarea directă pe piața asigurărilor

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) susține decontarea pe piața asigurărilor și continuarea măsurilor din ultimile două luni ale ASF. Doar astfel, piața va intra în normalitate. Astăzi sunt zeci de mii de dosare neplătite.

Decontarea directă este benefică pentru piața de asigurări și va duce la dispariția oligopolului din piața RCA din România. COTAR susține principiul decontării directe, prevăzut de proiectul de OUG publicat recent de Ministerul Finanțelor. Considerăm că introducerea regulii decontării directe este una dintre soluțiile la problemele existente pe piata RCA din România și poate aduce reale beneficii celor 8 milioane de plătitori de polițe RCA din țară.

Ne aflăm într-o situație critică, în care, în lipsa unor măsuri legislative adecvate există riscul ca asiguratorii RCA rău platnici să acapareze peste 90% din piață, lăsând consumatorii și persoanele prejudiciate fără posibilitatea reparației vehiculelor și a recuperării prejudiciilor suferite. Prin introducerea acestui principiu, consumatorul de asigurări va fi responsabilizat să aleagă un asigurator RCA de calitate și va avea mai multe drepturi, în cazul unui accident, putând să se adreseze fie asiguratorului terțului vinovat de producerea accidentului, fie propriului asigurator RCA.

În lipsa unor asemenea măsuri, numărul proceselor în instanță, precum și al petițiilor și reclamațiilor depuse la ASF pentru neplata despăgubirilor – ajuns deja la cifre record, de zeci de mii – va continua să crească, iar oligopolul asiguratorilor RCA rău platnici se va accentua, cu efecte potențial catastrofale pentru întreaga piață.

Mai mult, pentru ca noua Ordonanță de Urgență a Guvernului să își producă efectele de însănătoșire a pieței RCA, este necesar ca decontarea directă să se aplice în orice situație, fără nicio excepție, iar consumatorii și persoanele prejudiciate să aibă dreptul să opteze între a se îndrepta împotriva asiguratorului RCA al terțului sau a se adresa propriului asigurator, pentru obținerea despăgubirilor datorate, cu promptitudine.

Aceste noi prevederi legale, care trebuie să intre în vigoare cât mai curând, cumulate cu măsuri ferme de sancționare a societăților de asigurări care încalcă legea, sunt absolut necesare pentru supraviețuirea pieței de asigurări.

Suntem conștienți de faptul că această decontare directă poate conduce la o majorare a prețului RCA, dar această majorare nu are voie să depășească 8–10% față de tariful de referință al RCA, calculat semestrial de către un auditor independent. Să nu uităm că frecvența daunelor a scăzut cu peste 30% în 2020 față de 2019 și continuă să fie scăzută și la început de 2021, astfel că o scumpire mai mare de 8–10% nu se justifică. Eventuale îmbunătățiri ale dispozițiilor noii OUG privind decontarea directă obligatorie vor putea fi aduse prin norme de aplicare emise de către ASF.

Cu toții cunoaştem disfuncționalitățile majore existente pe piața de asigurări, iar intraducerea decontării directe în legislația RCA reprezintă una dintre soluțiile care pot împiedica un dezastru în cazul unui faliment printre cei doi coloși ai asigurărilor RCA din România care dețin deja peste 70% din întreaga piață și care arată din ce în ce mai fragili. Problemele constatate la acești mari asiguratori RCA, reclamați de zeci de mii de persoane păgubite, ne amintesc de situația fostelor societăți ASTRA și CARPATICA, înainte de a intra în faliment”.

Acestea reprezintă, în realitate, marile provocări ale perioadei 2021 – 2022 ale pieței de asigurări din România, ale Autorității de Supraveghere Financiară și ale consumatorilor de asigurări. Urmează cea mai dificilă perioadă din istoria asigurărilor, iar ASF, prin noul președinte, Nicu Marcu, pare să se fi trezit complet la realitate și să realizeze că fără măsuri ferme și imediate, piața se va prăbuși defintiv și irevocabil. Astfel, sute de mii de păgubiți vor rămâne cu autovehiculele nereparate și abandonate în stradă sau cu prejudicii de mii de Euro, imposibil de recuperat. Avem încredere că măsurile luate în ultimile luni nu vor fi o perdea de fum și vor continua, până la disciplinarea societăților de asigurări, care astăzi încalcă legea, de sute de ori pe zi”, a mai declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

Nu în ultimul rând, ne dezicem de afirmațiile unei organizații care pretinde că reprezintă transportatorii, însă, în realitate, este finanțată de unul dintre cei mai rău-platnici asiguratori de pe piață, care se poziționeză în mod neîntemeiat împotriva acestui proiect de OUG, expunând un punct de vedere viciat, care pare să aparțină, de fapt, unui asigurator RCA.

Este evident că interesul principal al transportatorilor și al consumatorilor este să își poată repara vehiculele avariate, în cel mai scurt timp posibil, în condiții de siguranță, și să obțină, cu promptitudine, despăgubirile de la un asigurator de încredere. Decontarea directă, împreună cu alte măsuri de sancționare din partea ASF, va crea premizele atingerii acestor obiective. Poziționarea împotriva acestui proiect de OUG, ignorând, cu rea credință, oportunitățile și avantajele semnificative pentru consumatori, semnalează grave probleme etice și o lipsă de reprezentativitate vizibilă.

Cei care pretind că ne reprezintă interesele, dar susțin de fapt asiguratorii rău platnici ar trebui să aducă argumente solide în susținerea noii lor orientări, după ce și-au schimbat brusc opinia. Argumentele puerile care au fost aruncate pe piață, în ultima perioadă, pentru a susține afacerile firmelor rău platnice, în defavoarea păgubiților, nu fac decât să atragă atenția asupra lor, mai ales după ce au pledat pentru decontarfea directă până anul trecut. Consiliul Concurenței ar trebui să verifice sponsorizările pe care unele asociații le primesc, din partea asiguratorilor care fac astfel o formă de lobby bazat pe influenceri din piață, împotriva tuturor posesorilor de autovehicule din România. (Biroul de Presă COTAR)

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW