Creșterea vârstei de pensionare în România, între necesitate, echitate și posibilitate

În spațiul public apare periodic subiectul creșterii vârstei de pensionare. Dincolo de faptul real că este o presiune din ce în ce mai mare pe sistemul de pensii din România, dar și la nivelul U.E., deoarece speranța de viață a crescut, concomitent cu sporul negativ al natalității, se pune problema posibilității majorării vârstei de pensionare, dar și mai mult, a echității acesteia între diferite categorii socio-profesionale. În timp ce apare acest subiect, în România sunt atâtea excepții, cu pensionări la niște vârste atât de mici (45-55 ani) încât și aducerea în discuție, reală de altfel, a majorării vârstei de pensionare, pare de prost-gust. De fapt, chiar este, nu numai pare! În timp ce în România vârsta standard de pensionare la bărbați este de 65 ani și la femei de 63 ani, în Franța, unde vârsta de pensionare este de 62 ani, se dorește majorarea la 64 ani, lucru ce a dus la ample mișcări de stradă! La noi se discută de 70 ani! Bineînțeles, unii politicieni s-au repezit să infirme acest lucru, ba chiar că vor lupta din răsputeri să nu se întâmple acest lucru, cu atâta avânt și entuziasm, încât te întrebi dacă nu chiar ei au răspândit acest zvon, ca mai apoi să ”lupte” pentru interesul cetățenilor ca vârsta de pensionare să rămână aceeași! Iar noi să-i votăm, în interesul nostru, nu-i așa? Domnilor, în România un bărbat folosește pensia, în medie, 7 ani, după ce a contribuit cel puțin 35 ani! Despre ce majorare a vârstei de pensionare vorbim? Nu ar fi mai bine să majorăm vârsta de pensionare a celor care ies cu 15-20 ani mai devreme la pensie decât vârsta standard de 63 ani la femei sau 65 ani la bărbați?