– La 142 de ani de la naștere –
Franz Kafka, rămas celebru pentru romanul său ”Procesul”, o poveste despre individ și societate în care oprimarea, absurdul, grotescul ocupă prim-planul, iar cauzele acestor racile sociale rămân întrucâtva nedeslușite, dar cu atât mai periculoase și amenințătoare (oarecum, ca în 1984, de George Orwell), a fost un fin observator al naturii umane, un bun analist social. Din scrierile sale ne dăm seama exact care era pulsul vremurilor, dar avem o viziune completă și asupra unei game întregi de tipologii umane.
Iată cât de sugestiv se exprima Kafka, în Jurnal, despre actori, scriitorul fiind un mare iubitor de teatru:
”De fapt, compătimirea pe care o simțim față de acești actori ce sunt atât de buni și nu câștigă nimic și, oricum, nu se bucură nici pe departe de destulă recunoștință și faimă, nu este decât mila pe care ne-o trezește destinul trist al multor eforturi nobile și, întâi de toate, al strădaniilor noastre. Această compătimire este excesiv de puternică și pentru că ea ține, în aparență, partea unor oameni străini, deși, în realitate, ne aparține. Cu toate acestea însă, ea este atât de atașată de actori, încât eu nu o mai pot desprinde nici măcar acum de ei”. (Jurnal, Editura RAO, 2007).
Celebrul scriitor ceh de etnie evreiască (n. 3 iulie 1883 – d. 3 iunie 1924) a fost însă și un mare senzitiv, de unde și anumite asocieri sau viziuni de real impact din operele sale. Născut sub zodia Racului, literatul care a mai lăsat posterității creații ca ”America”, ”Castelul” și binecunoscutele povestiri scurte a avut o capacitate rară de a ”fotografia” tot ce se întâmpla în jurul său, pentru a reda apoi cititorului impresiile lăsate de aceste instantanee, însoțite de întreaga gamă de emoții aferente.
Un mic exemplu în acest sens îl constituie un fragment oniric, extras din același Jurnal: ”Am visat un tablou, probabil de Ingres. Fetele din pădure, reflectate în mii de oglinzi (…). Pictate vaporos și grupate ca pe cortinele teatrelor, unele erau adunate în dreapta tabloului într-un grup compact, în timp ce, spre stânga, altele ședeau sau erau întinse pe o creangă uriașă ori pe o eșarfă zburătoare sau se înlănțuiseră și pluteau prin forțe proprii, înălțându-se încet către cer”.
Introvertit, sensibil, analitic, Kafka își poartă cititorul prin cele mai inedite locuri, de la unghere ascunse și, poate, nebănuite ale psihicului până la reflectări ale exteriorului ca într-o oglindă.
Au rămas în istoria literaturii nuvele precum ”Metamorfoza”, ”O colonie penitenciară”, ”Un doctor de țară”, sfâșietoare, rod deopotrivă al unei imaginații debordante cât și al unui impact cu realitățile sociale care l-au traumatizat pe scriitor.
Revenind la ”Procesul”, operă-manifest, simbol al redării nedreptății și persecutării individului de către un sistem opresiv care nu are nici nume, nici chip, dar dispune de arme teribile, Kafka evidențiază încă din start absurditatea și lipsa de temei autentic ale acestui sistem-ghilotină.
Reproducem, în acest sens, două extrase relevante:
”Nu, spuse omul de la fereastră, aruncând cartea pe o măsuţă şi ridicându-se. N-ai dreptul să ieşi, eşti arestat.— Aşa mi se pare şi mie, spuse K. Şi de ce, mă rog? Întrebă el apoi.— Nu ne aflăm aici ca să-ţi spunem asta. Întoarce-te în camera dumitale şi aşteaptă. Ancheta e începută şi ai să afli totul la momentul oportun. Îmi calc datoria vorbindu-ţi atât de prietenos. Dar sper că nu ne aude nimeni în afară de Franz care, în ciuda instrucţiunilor, se poartă şi el prieteneşte cu dumneata. Dacă şi de-acum înainte o să ai tot atâta noroc pe cât ai avut când ţi-au fost numiţi paznicii, poţi să tragi nădejde. K. vru să se aşeze, dar abia atunci observă că, în afară de scaunul de lângă fereastră, în toată încăperea nu se mai afla nimic pe care să se poată sta”.
”– Autoritățile pe care le reprezentăm, după câte le știu – și ține seama că eu nu cunosc decât gradele inferioare – nu caută delictele populației, ci, după cum prevede legea, sunt atrase de delicte și ne trimit pe noi, paznicii. Asta este legea. Unde vezi că ar putea fi o eroare?
– Legea asta eu n-o cunosc, spuse K.
– Cu atât mai rău pentru dumneata, îi răspunse paznicul”.
Voce inconfundabilă în peisajul literaturii universale, cu viziuni deseori coșmarești și asociații șocante, Franz Kafka a fost, în egală măsură, și un vizionar.
Pentru că, din păcate pentru contemporaneitate, ”Procesul” este teribil de actual, mai mult, prezentul pare a fi atins un apogeu al absurdului și al legilor care subordonează și îngrădesc libertatea individului.
Faptul că astăzi scriem pe calculatoare și pe laptop-uri, că vedem filme în 3D sau comunicăm în rețele 4G și 5G nu schimbă cu nimic situația.
