Caută pe site
Publică anunț în ziar
Logo-Curierul-National-Wht Logo-Curierul-National-Blck
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Criza talentelor în era digitală devine preocuparea nr. 1 la vârful companiilor
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
HR

Criza talentelor în era digitală devine preocuparea nr. 1 la vârful companiilor

Curierul Național
Autor Curierul Național Publicat 4 septembrie 2023
Distribuie
Foto: www.freepik.com
Distribuie

Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

În contextul noilor provocări oferite de inovația digitală și de apariția tehnologiilor emergente, precum realitatea virtuală, metaversul sau inteligența artificială, care au dus la revoluționarea modului în care organizațiile interacționează cu clienții lor, strategiile de digitalizare și inovație sunt umbrite de întrebări practice spinoase. Cine are capacitatea necesară să transpună aceste noi valențe ale lumii digitale în rezultate tangibile în cadrul unei organizații sau cine și cum poate asigura în cadrul organizației talente durabile, motivate și care să posede competențele viitorului, sunt doar două dintre acestea.

Cercetarea de dată recentă, realizată de către EY SUA, care a adunat opiniile a 600 de directori de tehnologie, marketing și finanțe din întreaga lume, relevă o nevoie acută a organizațiilor de a găsi soluții într-un context în care atragerea talentelor cu competențe digitale dezvoltate este din ce în ce mai dificilă. Pe măsură ce companiile se confruntă cu fluctuații de personal crescute și schimbări de strategie, găsirea talentelor competente care să asigure inovația digitală este, deci, tot mai urgentă.

Totodată, politicile de retenție a angajaților care performează la locul de muncă au devenit prioritate principală în strategiile managementului de top. În acest context, cum își pot schimba liderii abordarea cu privire la atragerea și reținerea angajaților cu competențe digitale? Care sunt acei angajați care trebuie să demonstreze competențe digitale, ce abilități pot promova și gestiona liderii și cum va revitaliza inovația digitală satisfacția angajaților?

Crearea mediului propice pentru identificarea, recrutarea și motivarea talentelor cu abilități digitale

Conform rezultatelor cercetării menționate, 67% dintre respondenți au înregistrat o creștere a fluctuației personalului cu competențe din sfera științei datelor (data science) încă de la începutul crizei COVID-19. În general, dificultatea de a identifica, recruta și reține talentul este văzut ca cel mai mare obstacol în calea inovației digitale, după reglementare.

Pentru a contracara acest fenomen, cea mai mare parte dintre participanții la studiu (60%) au indicat faptul că, în prezent, responsabilitatea atragerii și reținerii talentelor cu competențe digitale este împărțită între directorul executiv (CEO), directorul de operațiuni (COO) și directorul financiar (CFO). Restul de 40% spun că responsabilitatea revine în prezent directorului de tehnologie (CTO). Astfel, deși talentul din sfera digitală a fost asociat în trecut doar cu Chief Technology Operation (CTO) și funcțiunea condusă de acesta, de acum va fi necesară extinderea responsabilității până la nivel de CEO.

Implicarea CEO reprezintă cel puțin una dintre căile de diferențiere față de competitori, întrucât atragerea și păstrarea talentului nu se referă doar la competențe și recompensare; este, de asemenea, o chestiune de scop și misiune organizațională. În acest sens, managementul de top trebuie să colaboreze în vederea proiectării unui cadru potrivit pentru angajați, un mediu confortabil în care să performeze și să creeze, să se simtă valorizați și apreciați.

Crearea unei astfel de propuneri de valoare pentru a atrage talentul, inclusiv pe cei cu abilități de analiză a datelor și competențe digitale, necesită o abordare de recrutare colaborativă între departamente, precum și o colaborare mai mare între membrii managementului de top. Identificarea unei misiuni care să rezoneze cu actualii și viitorii angajați va necesita o abordare din toate unghiurile, nu doar din perspectiva angajaților și a ceea ce li se oferă, ci și în ceea ce privește modul de lucru la vârful companiilor.

Cultivarea setului de competențe relevante pentru organizație în context de inovație digitală continuă

În ceea ce privește tipul competențelor identificate de către managerii de top ca fiind cel mai greu de găsit, 57% dintre respondenții chestionarului aplicat în cadrul cercetării menționate au poziționat pe primul loc competențele tehnice ce țin de știința datelor (data science), în timp ce o mare parte dintre aceștia au confirmat că și competențele comportamentale (soft) rămân la mare căutare, printre cele menționate regăsindu-se munca în echipă (55%) și creativitatea (54%).

Făcând o comparație cu rezultatele obținute în urma chestionarul EY, se poate vedea că și mediul de business din România se confruntă cu provocările identificate la nivel global. Astfel, conform unui raport1 prezentat de Ministerul Educației în 2022 cu privire la starea învățământului, din totalul de absolvenți de licență din 2022, doar 8% sunt din domeniul Tehnologiei Informației și Telecomunicațiilor, cei mai mulți fiind absolvenți de afaceri, administrație și drept – 27%. Procente ridicate sunt și în zona ingineriei, prelucrării și construcțiilor – 17%, precum și în sănătate și asistență socială – 14%. Nivelul scăzut al absolvenților conectați la domeniul de tehnologie a datelor a dus la inovare și în ceea ce privește desenarea unor strategii de dezvoltare a talentelor (de tip upskilling, reskilling) în rândul unor companii din România.

Reținerea talentelor prin investiții în digitalizare

Jumătate dintre respondenții studiului EY SUA spun că se concentrează, în mare măsură, spre perfecționarea abilităților și competențelor, în timp ce aceeași proporție se concentrează pe recrutare de noi angajați care să demonstreze competențele dorite la un anumit nivel.

- Publicitate -

Un aspect important când vorbim despre eforturile organizațiilor de a-și reține talentele este reprezentat de apetitul acestora pentru investițiile în digitalizare și inovație. În acest sens, 60% dintre respondenții chestionarului EY au arătat că au reușit să rețină mai mulți angajați după ce au înțeles importanța investițiilor în aceasta zonă. Se înțelege astfel că optimizarea experiențelor digitale pentru angajați este vitală în vederea asigurării reținerii talentelor.

Managementul de top trebuie să aibă în vedere acest aspect mai ales că preferințele angajaților de a lucra în sistem hibrid sau remote (la distanță) pare că vor exista pe termen nelimitat. Asigurarea unor experiențe digitale în cadrul companiei va îmbunătăți, pe de o parte, satisfacția angajaților, dar va ajuta și la creșterea eficienței și a poziției companiei ca loc de muncă mai atractiv.

În același timp, managementul de top trebuie să fie în măsură să își asume din ce în ce mai mult responsabilități în zona de inovație digitală a companiilor, atât în ceea ce privește identificarea și cultivarea competențelor digitale, cât și în ceea ce privește susținerea unor procese de recrutare colaborativă între funcțiuni, mobilitatea internă a talentelor și dezvoltarea unor programe interne de perfecționare a competențelor digitale.

1 Raport-Starea-învaățământului-superior-2021-2022.pdf (edu.ro)

Curierul Național 4 septembrie 2023
Distribuie articolul
Facebook Twitter Whatsapp Whatsapp LinkedIn Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior mic dejun Idei pentru mic dejun sănătos. Descoperă 5 idei delicioase prin care îți poți începe ziua!
Articolul următor Fermierii români caută soluții pentru salvarea producției proprii de cereale, pe fondul importurilor ieftine din Ucraina
Lăsați un comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Nagorno-Karabah: negocierile între separatiști și Azerbaidjan au luat, de fapt, forma unei capitulări
Extern
FPTR: “În urma dezbaterilor, ministrul Finanțelor a înțeles argumentele celor din Turism în ce privește reforma fiscală”
Fiscalitate Opinii
Noua cercetare realizată de Schneider Electric arată că soluțiile digitale și electrice pot reduce emisiile de carbon din clădirile de birouri cu până la 70%
Energie Imobiliare

RSS Stiri Economice

  • 4 din 10 angajați sunt nemulțumiți de salariu și jumătate cred că este ok 22 septembrie 2023
  • McDonald’s deschide al doilea restaurant din Pitești, unitatea cu numărul 98 în România 22 septembrie 2023
  • Burger King deschide un restaurant în centrul comercial Promenada Sibiu 22 septembrie 2023

RSS Stiri Fotbal

  • Moment fabulos la SR Brașov! Antrenorul Pîrvu a intrat pe teren la 53 de ani!
  • Etapa 4, Liga 3. Bucovina Rădăuți a marcat de 10 ori în deplasare. Egal între Poli și Bihor

Trebuie să citești

HR

În Dolj sunt mai mult cu 3.020 de angajați decât în 2022

Cele mai multe locuri de muncă au fost create de Ford Otosan, care a făcut angajări pentru a pregăti producția primului…

4 minute
HR

Angajatorii vor decide dacă vor da banii angajaților pe tichet sau în numerar

Nora Baldovin (www.b1tv.ro) Angajatorul va putea decide dacă va da tichete de masă în forma de până acum sau va…

1 minute
HR

Salarizarea, bunăstarea și flexibilitatea atrag tensiuni la locul de muncă

Mai mult de o treime dintre angajați sunt susceptibili să demisioneze Studiu EY Salarizarea este principala preocupare pentru 35% dintre…

7 minute
HR

Control ITM la Minprest, prestatorul de servicii al CEO

Eugen Măruță (gds.ro) Minprest Rovinari, prestatorul de servicii al Complexului Energetic Oltenia, a intrat în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă…

1 minute
Logo-Curierul-National-Icon Logo-Curierul-National-Icon-Blck
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
  • Fonduri Europene
  • Redacția

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

TEMATICE

  • Cultură și Educație
  • Eveniment
  • Opinii
  • Sănătate
  • Caricatură

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?