Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Criza ucraineană: Între manevre militare și blocaj diplomatic. Un sfârșit de săptămână tensionat
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Extern

Criza ucraineană: Între manevre militare și blocaj diplomatic. Un sfârșit de săptămână tensionat

Maria Capitaine
Autor
Maria Capitaine
Publicat 12 februarie 2022
Distribuie
Denis Pushilin Foto: Council.gov.ru, CC BY 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by/4.0, via Wikimedia Commons

Tensiunea nu se diminuează în criza euro-ucraineană. Noi manevre militare sunt în curs de desfășurare la frontiera Belarus cu Ucraina, iar altele sunt anunțate în Marea Neagră. Pe frontul diplomației, tentativele de calmare a situației sunt pentru moment în impas. Joia trecută, la Berlin, discuțiile în patru (formula Normandia) cu participarea Ucrainei, Rusiei, Franței și Germaniei nu au ajuns la un rezultat. Au avut loc discuții «dificile», au declarat oficialitățile germane la încheierea întâlnirii. Ele au durat mai bine de nouă ore și s-au împotmolit în legătură cu cerința Rusiei privind organizarea de negocieri directe între Kiev și separatiştii din Donbass – o cerere respinsă dintotdeauna de Kiev.

La o conferință de presă, Denis Pushilin, liderul Republicii autoproclamate Donețk, a revenit la acordurile de la Minsk. Potrivit lui, Ucraina și Occidentul nu le respectă. Nu ne facem niciun fel de iliuzii, a spus liderul separatist, pentru că știm că Ucraina nu face, de şapte ani, niciun efort, și nici nu este supusă presiunilor pentru a respecta acordurile de la Minsk.”Războiul”, a continuat Denis Pushilin, ”nu este deloc cea mai bună soluție pentru a ieși din actuala situație, nici măcar pentru Ucraina. Avem pe masă textul acordurilor de la Minsk. Este un compromis – deși nu este soluția mea preferată – dar este unica ieșire posibilă concretă din actuala criză. Dacă ascultăm retorica Vestului, dacă privim acțiunile lor, livrarea continuă de arme, prezența instructorilor militari, se pote deduce că aceste țări nu vor cu adevărat punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk. Emmanuel Macron a văzut recent semnale de optimism, dar noi nu constatăm o astfel de evoluție”, susține liderul separatist din Donețk.

Dialogul nu a fost întrerupt. O nouă întâlnire a fost fixată pentru luna viitoare dar, pentru moment, lucrurile au ajuns în impas și acum, după ce existaseră speranțe de destindere la acest început de săptămână, neliniștea și-a făcut din nou apariția, mai ales după declarațiile alarmiste ale Statelor Unite. Joia trecută, Joe Biden a invitat americanii să părăsească Ucraina, invocând riscul de derapaj al conflictului. Situația se poate foarte rapid agrava, în ciuda eforturilor diplomatice din ultimele săptămâni, a susținut Biden. Statele Unite continuă să aibă în vedere riscul unor scenarii și mai grave. «O invazie poate începe în orice moment», a declarat Secretarul de stat american Antony Blinken, aflat în aceste zile în Australia.

Un adevărat ”colier de foc” va înconjura teritoriul Ucrainei în zilele următoare

Armatele rusă și belarusă au început de joia trecută mari manevre chiar la porțile Ucrainei. Are loc o desfășurare de forțe militare calificate de către președinția ucraineană drept un mijloc de «presiune psihologică» folosită de regulă de către Moscova. Aceste manevre, a precizat Ministerul rus al Apărării, sunt prevăzute să aibă loc până la 20 februarie pe cinci terenuri militare, patru baze aeriene și alte diferite zone din Belarus, în special în regiunea Brest, la frontiera de nord-vest a Ucrainei. În ce privește flancul de sud al Ucrainei, relatează corespondentul RFI la Kiev, marina rusă a trimis șase nave de război din Marea Baltică spre Mediterana. După reaprovizionare în Siria, ele au intrat în Marea Neagră. Kremlinul a anunțat că, începând de duminică, timp de o săptămână, marina rusă va proceda la exerciții militare cu tiruri de rachete și de artilerie în jurul Crimeei, în Marea de Azov și în Marea Neagră, foarte aproape de marele oraș ucrainean Odesa.

Guvernul ucrainean se află, practic, în fața unui blocus inedit în Marea Neagră, nemaicunoscut în ultimii opt ani, căci, timp de o săptămână, nicio navă nu va putea intra sau ieși din apele teritoriale ucrainiene. În zilele următoare, toate porturile ucrainene vor fi izolate de lumea exterioară din cauza prezenței militare ruse.Un adevărat colier de foc va înconjura teritoriul Ucrainei, fără a se cunoaște adevăratele intenții finale ale Rusiei.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior jocuri Top 10 cele mai bune jocuri de societate mystery
Articolul următor România a ridicat gradul de alertă pentru Ucraina
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

NHL playoffs: Minnesota Wild surclasează Dallas Stars și se califică în sferturi
Sport
„Dragi părinți”, o radiografie a familiei moderne, spectacol găzduit pe scena TNB
Cultură și Educație
Cel mai înalt nivel din istorie pentru cursul valutar BNR: 5,1417 lei pentru un euro
Economie

RSS Știri Financiare

  • Românii iau cu asalt Turcia. Peste 150.000 de persoane au călătorit acolo în primul trimestru
  • În 2026 angajații muncesc mai mult, câștigă la fel și vor să plece
  • Unul din patru români optează pentru plăți Buy Now Pay Later 
  • S-a deschis primul Taco Bell din Chișinău, după o investiție de 600.000 euro
Extern

Coronavirus a atins stadiul epidemic în Japonia

2 minute
Extern

Social-democratul olandez Frans Timmermans candidează la președinția Comisiei Europene

4 minute
aeroport kabul
Extern

14 cetățeni români au ajuns în siguranță pe Aeroportul Internațional din Kabul

1 minute
Extern

Brexit: Trei sferturi din întreprinderile britanice nu sunt pregătite pentru ieșirea din UE

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?