Ministerul Dezvoltării alocă 207.298.496,41 de lei pentru consolidarea seismică și modernizarea a 8 obiective de investiții, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat – a anunțat ministrul Cseke Attila.
Astfel, 71,5 milioane de lei vor fi alocate pentru consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a Pinacotecii (Palatul Dacia) de pe Strada Lipscani din sectorul 3 al municipiului București. Clădirea, realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, afectată de cutremurele secolului trecut, este monument istoric de valoare națională, înscris în Lista Monumentelor Istorice, și face parte din ”Ansamblul de arhitectură Strada Lipscani”. După consolidare, imobilul va găzdui permanent operele de artă din colecţia Pinacotecii Bucureştiului, care vor putea fi admirate de iubitorii de artă și de turiști.
Alte 52,8 milioane de lei vor fi distribuite pentru consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii administrative ”Pietricica” din municipiul Piatra Neamţ, iar 40,3 milioane de lei sunt repartizate pentru consolidarea, reabilitarea termică și extinderea clădirii Consiliului Județean Neamț.
Comuna Lunca (jud. Botoșani) va primi peste 13 milioane de lei pentru consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale Nr. 2 din satul Zlătunoaia, iar orașul Vișeu de Sus (jud. Maramureș) va primi 11,3 milioane de lei pentru creșterea gradului de consolidare și asigurarea seismică a blocului de locuințe T17, situat pe Strada 22 Decembrie.
Peste 10,7 milioane de lei vor fi alocate pentru reabilitarea integrată a școlii gimnaziale din comuna Bălilești (jud. Argeș), comuna Cerchezu (jud. Constanța) va primi 5,9 milioane de lei pentru consolidarea și reabilitare termică moderată a școlii generale, iar comuna Dobrosloveni (jud. Olt) va beneficia de 1,4 milioane de lei pentru reabilitarea integrată a centrului medical din satul Frăsinetu.