Cultură și Educație
TIFF revine! Festivalul va avea loc între 31 iulie și 9 august 2020
Vești bune pentru iubitorii de filme: cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania va avea loc între…
Premieră în învățământul românesc: curs de diplomație digitală pentru elevi predat de diplomați de rang înalt
Complexul Educațional Laude-Reut, una dintre cele mai vechi și mai prestigioase instituții de învățământ privat din țară, a găzduit pe…
”Creionul de tâmplărie”, un volum despre lumea literară, dar şi o incursiune în universul intim al autorului
În debutul volumului ”Creionul de tâmplărie”, apărut recent la Editura Humanitas, un melanj destul de eclectic de impresii, confesiuni, discursuri,…
Luciditatea artistului va salva lumea
Citeam, în ”Creionul de tâmplărie” al lui Mircea Cărtărescu, mai multe consideraţii foarte interesante despre condiţia de scriitor. Cărtărescu afirma,…
Discovery celebrează Ziua Mondială a Oceanelor cu trei documentare speciale noi
Între 6 și 8 iunie, telespectatorii vor fi martorii eforturilor dedicate protejării oceanului planetar și a luptei duse împotriva consumului…
Sesiuni speciale pentru examenele naționale destinate elevilor bolnavi
Ministrul Educației, Monica Anisie, a aprobat Ordinul privind organizarea sesiunilor speciale de Evaluare Națională și Bacalaureat pentru absolvenții care nu…
„Nu este cazul” ca reforma educației să aibă impact economic?!
Reforma învățământului continuă (sau începe iar, nici nu se mai știe) în laborator. Se înființează școli în care să fie…
Elevii acuză Guvernul Orban de minciună în privința decontării transportului
Consiliul Național al Elevilor consideră că elevii sunt privați nu doar de dreptul general de 50% reducere pe mijloacele de…
Ce categorii de părinți sunt cele mai afectate de mutarea în online a școlii
Părinții cu copii preșcolari și la nivelul de învățământ primar sunt cei mai afectați de mutarea școlii în mediul online,…
Elevii din România vor avea transport gratuit
Elevii vor beneficia în mod gratuit de transport local, transport cu trenul, pe tot parcursul anului calendaristic, naveta între localitatea…