joi, 9 iulie, 2020
29.4 C
București

Cum poți primi de la stat 50% din salariile noilor angajați

Un act normativ publicat în Monitorul Oficial în 29 mai 2020 prevede modalitățile prin care anumite categorii de persoane care și-au pierdut locul de muncă în pandemie pot fi reangajate. Iar pentru reangajarea lor, firmele primesc un stimulent financiar de la stat egal cu jumătate din salariul fiecărei persoane care va fi angajată.

Guvernul intenționează, astfel, să stimuleze crearea de locuri de muncă, după ce sute de mii de persoane și-au pierdut joburile în pandemie. OUG nr. 92/2020, care prevede rambursarea unei sume ce reprezintă 41,5% din salariile angajaților aflați în șomaj tehnic și reîntorşi la muncă, mai prevede și alte facilități pentru angajatori. Aceste facilități financiare se acordă doar dacă angajatorul va angaja personal din anumite categorii.

50% din salariu, dacă firmele angajează persoane de peste 50 de ani

Dacă firmele angajează persoane de peste 50 de ani care și-au pierdut locul de muncă pe perioada stării de urgență vor beneficia de la stat de jumătate din salariul acelor persoane. Acest sprijin financiar se acordă firmelor pe o perioadă de un an. Iată în ce condiții pot fi angajate persoanele de peste 50 de ani.

„Angajatorii care în perioada 1 iunie 2020 – 31 decembrie 2020 încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgență decretate prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungită prin Decretul nr. 240/2020, sau a stării de alertă instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, înregistrați ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului Bucureşti, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului”, se arată în OUG nr. 92/2020, la Art. III, alin (1).

Suma care i se plătește firmei pentru fiecare astfel de angajat de peste 50 de ani nu poate fi mai mare de 2.500 de lei, conform actului normativ.

Firmele primesc stimulente financiare și dacă angajează tineri

OUG nr. 92/2020 prevede același gen de stimulent financiar pentru firmele care angajează tineri până în 29 de ani. Aceștia trebuie să fie șomeri. Textul exact al art. III din OUG este acesta: „(2) Angajatorii care încadrează în muncă, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani înregistrați ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei“.

De asemenea, cei care angajează persoane de până la 29 de ani și/sau persoane de peste 50 de ani, în condițiile stipulate de OUG nr. 92/2020 au obligația menținerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum 12 luni, după ce trec cele 12 luni în care primesc 50% din salarii. Practic, firmele nu au voie să disponibilizeze timp de doi ani persoanele astfel angajate.

Sumele prevăzute pentru aceste salarii nu se cumulează cu alte subvenții de la stat

Sumele prevăzute mai sus (50% din salariul persoanelor sub 29 de ani sau peste 50 de ani) se acordă pentru plata salariului proporțional cu timpul efectiv lucrat de salariat. Aceste sume nu se cumulează, pentru același angajat, cu subvențiile care se acordă angajatorilor care au încheiat cu agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă contracte sau convenții în temeiul art. 80, 85 și 93^4 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Deci nu primesc 50% din salariu dacă pentru acei angajați mai au convenții pentru prima de 2.250 de lei. Si nici daca primesc stimulente de inserție, că urmare a angajării lor în calitate de absolvenți.Prevederile OUG nr. 92/2020 se aplică și în cazul încadrării în muncă a cetățenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini, aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere.

Dacă firmele dau afară angajații pentru care au primit sprijin financiar restituie banii statului

Angajatorii care încetează contractele individuale de muncă ale salariaților anterior termenelor prevăzute în OUG nr. 92/2020 sunt obligați să restituie, în totalitate, agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă anterior termenului menționat.

Angajatorul trebuie să plătească, în plus, dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării contractelor individuale de muncă, dacă încetarea acestora a avut loc în temeiul unor prevederi din Codul Muncii. Dacă angajatorul constată nulitatea CIM sau dacă îi desființează postul salariatului pentru care a primit bani de la stat, atunci acele sume trebuie restituite.

Cine nu poate primi sprijinul de la stat

Nu beneficiază de la stat de sumele ce reprezintă 50% din salarii instituții și autorități publice, potrivit prevederilor OUG nr. 92/2020. Actul normativ limitează primirea sumelor ce reprezintă 50% din salarii și anumitor firme care nu sunt viabile.

Respectiv, nu pot primi astfel de sume „angajatorii care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitățile suspendate sau restricții asupra acestora din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2“.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMA ORĂ