Când mă aflam la Paris la un seminar internaţional pe tema educaţiei universitare am mers la locul de veşnică odihnă al renumitei cântăreţe Dalida din Cimitirul “Montmartre”. Mormântul este maiestuos: un monument înfăţişând-o pe Dalida într-o rochie lungă şi elegantă din marmură albă, încadrată într-o ramă de marmură neagră ca într-un imens tablou. Chipul ei împietrit, fără zâmbet este înconjurat în mod simbolic de razele aurii ale Soarelui unei glorii nemuritoare; în partea superioară a monumentului funerar este gravat numele “Dalida” cu majuscule, iar pe placa de la baza acestuia sunt inscripţionate următoarele cuvinte: “Yolande Gigliotti, dite Dalida nous a quittés le 3 mai 1987.”. Dalida a pus punct definitiv vieţii sale pământene într-o zi de primăvară, aflată în culmea carierei artistice prin sinucidere cu barbiturice (după ce mai încercase un gest similar cu mulţi ani în urmă); a lăsat în urmă un bilet de adio cu următoarele cuvinte: “La vie m’est insupportable. Pardonnez-moi!”/“Viaţa îmi este insuportabilă. Iertaţi-mă!”.
Yolanda Cristina Gigliotti a văzut lumina zilei la Cairo, Egipt la 17 ianuarie 1933 într-o familie de imigranţi italieni: tatăl era prim-violonist la Operă, mama era o croitoreasă rafinată, iar unchiul ei se ocupa cu proiecţiile cinematografice; fetiţa a dobândit automat naţionalitatea italiană în virtutea principiului juridic “ius sanguinis” a celor doi părinţi. În anii adolescenţei ea a manifestat un interes deosebit pentru a-şi însoţi unchiul la un cinematograf din localitate şi de a participa la diverse serbări şcolare. Pozele tinerei foarte fotogenice au apărut în multe ziare şi reviste locale, iar anumiţi directori de film din Egipt au introdus-o în filmele realizate în anul 1954 (Masca lui Tutankamon; Un pahar şi o ţigară)ale căror afişe o prezentau drept “Dalila”; viitoarea mare cântăreaţă şi artistă avea să explice în cursul anului 1968 că “acesta era un nume foarte frecvent în Egipt şi dânsei i-a plăcut foarte mult”.
Crăciunul 1955 a marcat plecarea tinerei la Paris reuşind, cu sprijinul unor prieteni din lumea filmului, să închirieze un mic apartament unde primul ei vecin a fost Alain Delon. În scurt timp dânsa va fi invitată de Bruno Coquatrix, directorul Cabaretului “Olympia” ca să participe la concursul de interpretare intitulat “Les Numéros 1 de demain” unde a interpretat cântecul Étrangère au Paradise; peste ani acesta îşi amintea: “Vocea ei este plină de culoare şi de volum; are tot ceea ce îndrăgesc bărbaţii: amabilitate, senzualitate şi erotism.”. Tot atunci scenaristul Alfred Marchand a sfătuit-o să îşi schimbe numele în “Dalida” deoarece pseudonimul anterior/“Dalila” se asemăna prea mult cu personajul biblic din filmul Samson and Delilah care era în vogă la Paris în acea perioadă.
Talentata Dalida începe să cucerească publicul parizian, fiind apreciată şi iubită atât de întreaga Franţă, cât şi de multe alte ţări ale lumii. Interpretează propriile melodii în 11 limbi: germană; araba egipteană; araba libaneză; engleză; spaniolă; franceză; italiană; greacă; ebraică; japoneză; flamandă. Susţine concerte în Maroc, Algeria, Japonia, Turcia, Canada, S.U.A. etc. şi are turnee în Europa, Africa, America Latină. Printre numeroasele sale şlagăre menţionez: Bambino, Gondolier, Les Enfants du Pirée, Le temps des fleurs, La Danse de Zorba, Gigi l’amoroso, J’attendrais, Mourir sur scène, Paroles, paroles, Laissez-moi danser, Il venais d’avoir 18 ans, Le jour où la pluie viendra, Love in Portofino, Dédié à toi, Je suis malade, Il Silenzio, Je me sent vivre, Come prima, Parle plus bas, Amore, scusami, Fini la comédie, Besame mucho etc. Dalida a colaborat cu mari cântăreţi printre care: Julio Iglesias, Petula Clark, Charles Aznavour, Toto Cutugno ş.a. A primit 55 de “Discuri de Aur” şi a fost prima cântăreaţă din lume care a câştigat un “Disc de Diamant”. La 5 mai 1968 la “Hôtel de Ville” din Paris Dalida primea prestigioasa “Medalie a Preşedintelui Franţei”; Charles de Gaulle declara cu acel prilej: “Oferindu-vă această medalie, am dorit să onorez o mare Doamnă a Franţei!”, evocând “succesul, delicateţea şi modestia acestei femei”. Dalida a jucat în multe filme, printre ele aflându-se: Parlez-moi d’amour; Brigade des moeurs; Rapt au deuxième bureau; L’inconnue de Hong Kong; Ménage all’italiana; Io ti amo; Comme sur des roulettes; Le sixième jour ş.a.
Pe de altă parte, viaţa personală a marii artiste avea să fie marcată de o succesiune de evenimente tragice: *ianuarie 1967: iubitul ei Luigi Tengo s-a sinucis, lăsând un bilet prin care îşi anunţa gestul împotriva opţiunilor juriului şi ale publicului după ce a aflat că melodia sa Ciao, amore, ciao interpretată împreună cu Dalida fusese eliminată din competiţia finală a Festivalului de la Sanremo/ediţia din acel an; *februarie 1967: Dalida a dorit să se sinucidă când se afla la hotelul parizian “Prince de Gales”, luând o supradoză de droguri; ea a stat 5 zile în comă şi câteva luni în convalescenţă; *decembrie 1967: Dalida a rămas însărcinată cu un student italian de 22 de ani şi avortul i-a generat infertilitatea; *septembrie 1970: fostul ei soţ Lucien Maurisse, cu care fusese căsătorită în perioada 1956-1961, s-a sinucis prin împuşcare; *aprilie 1975: bunul său prieten, cântăreţul Mike Brant s-a sinucis la vârsta de 28 de ani într-un apartament din Paris; *iulie 1983: Richard Chanfray, iubitul ei între anii 1972 şi 1981, s-a sinucis inhalând gazele de eşapament ale propriului autoturism.
Voi prezenta câteva aforisme aparţinând celebrei artiste: “Am trecut prin viaţă fără să o privesc. Ştiu ce este viaţa mea. Soţul meu este publicul, cântecele sunt copiii mei.”; “Viaţa mea a fost un succes, dar cine îmi poate spune că a fost cu adevărat viaţa mea?”; “Când oamenii spun: <te iubesc!>, ei spun de fapt: <iubeşte-mă!>”; “Când îmi râde inima, eu înfloresc.”; “Nu am fost o femeie, ci o industrie a cântecului.”; “Nu trebuie să ne fie furată propria moarte, căci ea face parte din viaţa noastră. Este deci important să trăim, de asemenea, acest moment.”; “Durerea este pământul de unde răsare artistul.”; “Fericirea: nu cunosc ce este aceasta.”; “Am învăţat mult despre viaţă datorită cărţilor şi spiritualităţii. Disperarea mea este aceea de a nu fi avut niciodată copii.”; “Rămân nesatisfacută. Trebuie ca să cobor în Infern pentru a înţelege.”; “A intra pe scenă se aseamănă unei naşteri care uneori are loc cu durere şi alteori fără durere.”; “Partenerul cel mai fidel este cartea, poţi să o citeşti şi să o reciteşti când doreşti, ea ne însoţeşte pretutindeni unde mergem.”; “Lucrul cel mai frumos este cunoaşterea de sine pentru că aceasta înseamnă unicul mod de a deveni tolerant şi indulgent faţă de alţii.”; “Psihanaliza în ceea ce mă priveşte cred că este micul meu <dada> (termen de respect folosit în mediul rural – n.n.). Ea a fost micul meu <dada> pentru un timp îndelungat, după 1972, când am început să fac eu însămi o psihanaliză.”; “Fiecare fiinţă are cartea vieţii sale. Într-o zi trebuie să o deschidă şi să o privească înăuntrul ei.”; “Călătoria cea mai minunată nu este cea pe care Omul o face mergând către Lună. Această călătorie este voiajul interior.”. Din scrierea sa intitulată Voilà pourquoi je chante/1978 am preluat următorul pasaj în forma sa originală: “Si je me suis battue debout contre les ombres et cachée dans la nuit pour étouffer ma voix, des bravos et des larmes seront ma récompense. Pour un rideau qui tombe, un autre qui se lève, demain et dans mille ans, je recommencerais.”.
Dalida a primit numeroase dovezi postume ale preţuirii personalităţii sale artistice. 1989: Enciclopaedia Universalis decidea că moartea artistei Dalida se află pe locul al II-lea după moartea Generalului Charles De Gaule; 1996: la Paris se inaugura “Piaţa Dalida” unde s-a amplasat în 1997 un bust de bronz al artistei la comemorarea unui deceniu de la dispariţia ei; 1998: la Cairo se instituia “Premiul Dalida”; 2007: s-a deschis prima expoziţie “Dalida Expo” la Primăria Parisului cu prilejul celei de-a XX-a comemorări a morţii sale; 2017: avea loc vernisajul celei de-a doua expoziţii “Dalida Expo” la Palais “Galliera” în anul celei de-a XXX-a comemorări a artistei.
Cât de trist este să se vorbească acum la “Timpul Trecut” despre Dalida chiar dacă milioanele de înregistrări audio şi video i-au asigurat Nemurirea!
