De ce spiritul Woodstock nu va muri niciodată

Dacă, în titlu, aş fi spus ”muzica rock” sau ”muzica hippie” nu cred că aş fi greşit. Muzica rock va exista, probabil, alături de alte genuri, cât timp va dăinui civilizaţia umană. Iar muzica hippie, chiar dacă nu mai este ”la modă” astăzi şi nu toţi o mai ascultă, are o valoare intrinsecă ce o face nepieritoare.

Însă, ca în multe cazuri în care o afirmaţie poate crea polemici, chiar dacă sunt şanse să nu fie eronată, ar fi trebuit să îmi asum o marjă de eroare.

Cu ”spiritul Woodtsock”, însă, îmi permit să afirm că marja de eroare este zero.

Există manifestaţii care vin şi trec, există clase politice sau regimuri, există chiar şi manipulare a maselor.

Mai există, însă, şi nevoia de a ieşi în afara timpului. De a intra într-o zonă a transcendentului şi de a fi, în egală măsură, liber. Atât de liber şi de sus încât să asculţi ”Aerie”, celebra piesă Jefferson Airplane, sau emblematica ”White Rabbit”, şi să ştii că nu mai există epoci, regimuri, lanţuri, oprelişti, ci doar tu şi Cerul, tu şi Infinitul.

Iar când ”tu” înseamnă, de fapt, mii de oameni reuniţi sub acelaşi crez manifestarea capătă valoare de fenomen, iar fenomenul, valoare de universal.

Ascultătorii de muzică ştiu, desigur, că există şi hituri ”de-o vară”, şi formaţii care au soarta efemeridelor, şi muzică ce alunecă în zona comercialului.

(Şi nici măcar în cazul pieselor care par trecătoare sau al celor care au (şi) o doză de comercial nu se pot da întotdeauna verdicte. Spre exemplu, fără a-i nega valoarea, s-ar putea spune că ”Ich bin ein Ausländer”, al formaţiei Pop Will Eat Itself, interpretată şi de Die Krupps, nu este neapărat o piesă de legendă. Şi totuşi, când o ascult azi, la mai multe decenii de la prima audiţie, simt aceiaşi fiori pe care i-am încercat prima oară, pe care ţi-i dă muzica autentică).

Există însă şi fenomene unice, care fac să vibreze la unison mii de suflete. Care au puterea, figurativ vorbind, de a răsturna totul în cale. Care marchează destine şi sunt amintite peste generaţii.

Un astfel de fenomen a fost şi Festivalul de la Woodstock.

Acesta a fost un festival de muzică intitulat „Trei zile de pace și muzică”, ținut pe terenul (2,4 kmp) unui fermier pe nume Max Yasgur, în apropierea cătunului White Lake, în orașul Bethel, New York (stat), în perioada 15-18 august 1969. Bethel este situat la 43 mile (69 km) sud-vest de orașul Woodstock, New York (stat), potrivit Wikipedia.

Sonorizarea pentru concert a fost asigurată de inginerul de sunet Bill Hanley.

Printre numele legendare care au participat: Ravi Shankar, Joan Baez, Santana, Grateful Dead, Creedence Clearwater Revival, Janis Joplin (cu The Kozmic Blues Band), The Who, Jefferson Airplane, Joe Cocker, Ten Years After, Jimi Hendrix, Crosby, Stills, Nash&Young şi alţii. Păcat doar că nu au fost şi The Doors, The Beatles şi Led Zeppelin.

În împrejurimi s-au înghesuit o jumătate de milion de oameni, alte trei sferturi de milion fiind nevoite să se întoarcă, după ce s-au convins că nu mai pot înainta.

Conform Wikipedia, Statul New York și orașul Betel au adoptat legi cu privire la adunări ale maselor, destinate să prevină alte festivaluri să mai aibă loc. Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la festival (în 1989), 20.000 de oameni au reușit să se adune pe pajiște.

Au curs râuri de cerneală, s-au făcut filme, s-a reluat muzica acelor vremuri.

Astăzi, când asculţi muzică hippie nu simţi că te-ai întors în timp, fiindcă parcă a fost ieri.

Festivalul de la Woodstock a schimbat, în felul său, istoria omenirii.

Se poate aminti ceva cu o cât de mică conotaţie negativă legat de acest eveniment unic?

OK, poate am putea nota că s-a promovat sexul liber…

Dar, dincolo de faptul că Pământul nu este un loc al perfecţiunii, poate că asta i-a ajutat pe participanţi să fie şi mai liberi, şi mai aproape de Absolut.

Ar fi bine dacă, în vâltoarea unor curente sociale sau politice de care este posibil să nu mai ştim peste câteva decenii, fiind sub amprenta unor conjuncturi trecătoare, ne-am aminti, măcar pentru un timp, de spiritul Woodstock şi am încerca să-l facem prezent şi în zilele noastre.

Adică: să fim liberi. Curaţi. Frumoşi. Autentici.

Şi să ne strigăm acest crez, să clamăm această identitate peste generaţii.

Restul intereselor de moment se va pierde…