Demult, fiind elev în clasa a II-a la Școala Elementară nr.18 de pe strada Cometa (azi, Căderea Bastiliei) din București, am trăit o experiență extraordinară, aceea de a avea coleg un copil coreean. Îl chema Kim și era orfan de război.
Războiul din Coreea lăsase mii de copii orfani, iar statul român își luase obligația să îi găzduiască pe unii dintre ei până când era posibilă repatrierea lor. Kim era foarte retras și trist, aproape că nu socializa cu noi, copiii români, nu se juca în recreație rămânând în bancă unde își mânca sandvișul cu marmeladă pe care îl avea de la căminul unde fusese cazat.
După câteva luni, învățătoarea, tovarășa Tatiana Pâslea, ne-a anunțat plecarea lui Kim și ne-a spus să anunțăm acasă părinții despre acest lucru deoarece trebuia să-i pregătim lui Kim un pachet cu haine. A trebuit să aducem de acasă ceva de îmbrăcăminte deoarece, întors în Coreea, Kim nu avea de niciunele. Era o țară distrusă în care lipsurile de tot felul şi foametea erau la ordinea zilei. Nici noi nu o duceam bine, dar nu se putea face nicio comparație. De bine, de rău, trăiam în pace iar cu cartela pe care o aveam pentru hrană și îmbrăcăminte ne puteam descurca.
Mama mi-a dat să duc la școală perechea mea de teniși pe care îi luase cu un an în urmă, stând la coadă câteva ore, de la magazinul ” Foto-Sport-Muzică” de pe Lipscani. Erau încă buni dar îmi rămăseseră mici.
De câte ori dau telefon îmi aduc aminte de Kim și tenișii mei. Plecat de la noi cu haine și teniși de pomană, Kim sau copiii săi au reușit să uimească lumea cu succesul lor economic, să ne umilească inteligența cu genialitatea cercetătorilor și inginerilor de la Samsung, să concureze acerb Dacia noastră națională cu Kia și Hyundai.
Deși ar părea logic să comparăm România cu Coreea de Nord datorită perioadei comuniste, corect este să ne comparăm cu cea din Sud, având în vedere cei aproape 30 de ani de economie de piață pe care deja îi avem.
Utilizând cel mai simplu mod de evaluare prin indicatorul GDP calculat la niveul anului 2016 de către Fondul Monetar Internațional, obținem un prim element de comparație între cele două economii: România se situează pe locul 50 în lume cu un GDP de 181.245 milioane dolari, iar Coreea de Sud pe locul 11 în lume cu 1321200 milioane dolari, ceea ce conduce la un GDP/capita de 29743 dolari în Coreea și la 10.932 dolari în România.
Chiar dacă România progresează și reușește să aibă un ritm de creștere anual peste media europeană, problema care se pune este aceea a incapacității depășirii stării de ”mediocritate economică” , rămânând pe o orbită periferică a sistemului modern al diviziunii industriale internaționale într-o situație de dependență cronică față de centrele avansate ale cercetării și dezvoltării tehnologice. Incapacitatea economiei românești de a-și depăși condiția se dezvăluie și prin faptul că în cei mai mult de 10 ani de la aderarea la UE nu a fost capabilă să urce mai mult de penultimul loc al ierarhiei economice comunitare.
Aceasta este marea deosebire între tipul dezvoltării românești și cel sud-coreean.
Economia românescă își propune în mod prioritar obiective de interes ” intern” printr-o dezvoltare cantitativă/extensivă, fără a fi permanent preocupată și de acomodarea acestor obiective cu trendul dezvoltării globale în ideea urcării economiei pe trepte superioare ale ierarhiei mondiale
Coreea de Sud și-a conceput dezvoltarea prin parcurgerea succesivă a unor etape care sunt ambivalente în sensul în care rezolvarea oricărui obiectiv de interes intern (creare de locuri de muncă, autosuficiența energetică sau alimentară etc) reprezintă concomitent și urcarea pe o treaptă superioară a ierarhiei economice mondiale.
Cum s-a putut obține o astfel de interferență între național și internațional, dar și între prezent și viitor ?
Trei sunt caracteristicile procesului de concepere și realizare a unui astfel de tip de dezvoltare:
- viziune globală asupra dezvoltării economiei mondiale;
- voință și consens politic;
- instituții și cadru legal adecvate fiecărui moment al dezvoltării.
Cele de mai sus prezintă sintetic linia conceptuală a unui model de dezvoltare de succes. Unele analize sunt de părere că succesul se datorează și influențelor culturale, religioase și chiar temperamentale ale coreenilor. Alții înclină să creadă că „frica” față de pericolul invaziei comuniste din Nord i-a convins pe cei din Sud că cea mai puternică apărare nu poate fi alta decât decalajul de dezvoltare și de bunăstare.
Posibil, dar oricum am trata subiectul succesului sud-coreean, nu putem să nu subliniem atribute pe care alte țări, din păcate și România, nu le-au avut și nici nu le au: o înțelepciune vizionară, hotărârea și determinarea, responsabilitatea față de destinul nației și patriotism.
 din București, am trăit o experiență){kind=link}