În cel mai recent număr (ianuarie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, mai multe materiale sunt, firesc, dedicate poetului național, în preajma aniversării a 173 de ani de la naștere, în data de 15 ianuarie.
Nicolae Mareș, sub titlul ”O cauză comună: cunoașterea Eminescului în Polonia”, amintește despre episodul în care Aron Cotruș i-a propus poetului Emil Zegadlowicz traducerea în limba polonă a unui volum de poezii alese din Eminescu. Acesta, între altele, va publica în Convorbiri literare un valoros eseu, intitulat Nemuritor și rece, precum și o ediție bibliofilă a poemului Împărat și proletar. Alte contribuții importante la popularizarea operei marelui poet în Polonia le-au avut Stanisław Ryszard Dobrowolski și Danuta Bieńkowska.
”Lumină lină de la Agafton” este titlul materialului semnat de Mihai Caba, care subliniază, încă din debut, că personalitatea lui Eminescu ”a intrat definitiv în universalitatea culturală a lumii”, amintind, totodată, despre cercetările și exegezele asupra operei eminesciene a unor reputați critici și istoriografi, ca și despre alegerea (în 2007) a zilei de 15 ianuarie ca Zi a culturii naționale. De asemenea, UNESCO a declarat anul 1989 ca anul internațional Eminescu, iar ulterior a decis ca Mihai Eminescu să fie declarat Poetul anului 2000. Articolul se încheie cu restituirea adevărului potrivit căruia Eminescu a fost un om religios (în pofida celor ce au susținut contrariul), elocvent fiind citatul din ”Timpul” în care poetul consideră Biserica Ortodoxă Română drept: „maica spirituală a neamului românesc, cea care a născut unitatea limbei și unitatea etnică și care a fost azilul de mântuire națională în țări în care românul nu are Stat”.
Apoi, Tudor Nedelcea abordează tema defăimării personalității și operei eminesciene, în ”Al. Grama și Macedonski – detractorii lui Eminescu?”. Parcurgând fragmente din studiile sau articolele care-l ”incriminează” pe Eminescu, începând cu autorii amintiți în titlu, dar ajungând și la zilele noastre, în care ”alți grama” constată că Eminescu este „nul”, este „cadavrul din debara”, este protolegionar ș.a.m.d. nu poți să nu te uluiești, în primul rând. Firește că arta în general și literatura și poezia în particular pot suscita controverse și polemici, dar în cazul în care argumentele aduse sunt total nejustificate și lipsite de consistență, iar opera incriminată are o valoare aproape unanim recunoscută, te întrebi câtă valoare și câtă sinceritate au aceste critici (seamănă cu ”opinia” unui critic care a contestat folosind un termen pe care nu-l reproduc prestația lui Robert Powell în filmul lui Zeffirelli ”Jesus of Nazareth”, probabil unul dintre rarele roluri în care a fost atinsă perfecțiunea, n.m.).
Semnatarul acestui articol de interes se oprește și asupra altor cazuri de defăimări și calomnieri, unele dintre ele ”ordinare”, printre care cele asupra lui I.L. Caragiale sau Tudor Arghezi.
Sub genericul ”Jocul minții”, Doina Drăguț oferă cititorului aceeași poezie esențializată, filosofică, invitându-l să descopere noi sensuri ale trecerii prin univers, reflectată prin propria prismă analitică: ”axa orizontală a visului/ ia forma primei zăpezi/privesc în urmă/ și drumul pe care am mers/ nu mai este/ s-a înfășurat în mantia/pierderilor noastre”. Sau: ”toate gândurile/ pot fi spulberate/deodată/ legăturile cele mai apropiate/pot fi zdrobite/în clipa următoare/numai dragostea rămâne”.
Ion Popescu-Brădiceni propune o analiză a unui roman celebru al lui Marin Preda, descifrând sensuri și făcând, în egală măsură, trimiteri la literatura românească și universală în ”Romanul «Cel mai iubit dintre pământeni» – o capodoperă a prozei contemporane”. De la propriile comparații ale prozei prediene cu scrieri ale lui Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu sau O. Spengler, invocând influențe ale acestora, semnatarul articolului trece la considerații ale unor exegeți ca Al. Piru sau Eugen Simion.
Un citat care suntem siguri că va suscita interesul: ”Trilogia poate fi – așa cum am mai precizat – definită ca roman total, care transformă o experiență într-o conștiință prin intermediul aventurii, iar un personaj în promotorul unei noi religii morale”.
Este subliniată complexitatea operei alese, care poate fi și roman de dragoste, și roman politic, și roman intelectual, senzațional, de moravuri sau social. De aceea a și rămas în istorie.
”Noncoformistul Baudelaire, «punct de plecare pentru poezia modernă»” este titlul sub care George Petrovai propune o analiză a operei și apartenenței stilistice a marelui poet francez. Se arată că romantismul are printre trăsăturile generale respingerea regulilor clasice, exaltarea sensibilității, visul și visarea, melancolia și însingurarea, interesul pentru poezia populară și tradițiile naționale, legăturile lui Baudelaire cu acest curent părând ”că se reduc la nașterea sa în perioada de vârf a curentului apusean (…), asta dacă se dau uitării studiile închinate de el unor pictori, muzicieni și scriitori, unii dintre aceștia fiind corifeii romantismului”.
Ovidiu Drîmba opinează că, deși „nu poate fi încadrat într-un curent anumit”, Baudelaire trebuie să fie considerat „un principal punct de plecare al poeziei moderne”.
Sunt oferite cititorului și date biografice esențiale ale acestui personaj straniu, aventuros și charismatic.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după Sabin Bălașa, căruia Filip Tudora îi consacră, la final, un medalion sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Carmen Manea, Constantin Miu, Ionuț Țene, Florentin Smarandache, Vasile Moga, Silviu Doinaș Popescu, Livia Ciupercă, Vavila Popovici, Al. Florin Țene, Coca Popescu, Mircea Tutunaru, Gelu Dragoș, Constanța Sylvia Hârceagă, Livia Ciupercă, Gheorghe A. Stroia, Petre Gigea-Gorun, Lucia Pătrașcu, Marin I. Arcuș, Corneliu Vasile, Mircea Daroși, George Ioniță, Constantin Stancu, Ioan Gâf-Deac, Marin Mihalache, Ion M. Ungureanu, Lidia Grosu, Marian Vișescu, Constantin Mândruță, Kazimiera Illakowiczowna, Alexandru Cazacu, Nicolae Mătcaș.
