În cel mai recent număr (decembrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, acad. Ioan Aurel Pop analizează manifestările, discursurile, sesiunile științifice prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, într-un articol intitulat ”România și simbolurile sale improvizate – erori de exprimare istorică și lingvistică”. Arătând că utilizarea uneori fără discernământ a unor termeni poate produce confuzii, semnatarul materialului relevă, între altele, un adevăr evident: ”Am marcat, în 2018, împlinirea a 100 de ani de la unirea provinciilor românești cu România, și nu de la formarea României”.
În același sens, continuând pe ideea formulărilor sau interpretărilor ambigue care pot genera confuzii, președintele Academiei Române mai precizează: ”În același sens, ideea că România s-a format târziu și că tot târziu a devenit și monarhie a ajuns, pentru unii, un loc comun, dar unul inadecvat realității istorice”.
Opinând că ”Poporul român nu este totuna nici cu dacii și nici cu romanii (latinofonii), ci este o plămadă nouă, rezultată din sinteza daco-romană, îmbogățită cu elementul slav și cu alte influențe ale populațiilor migratoare”, autorul pledează, în ansamblu, pentru o interpretare și percepție adecvată a realităților legate de patrie, de neam, bazate pe o cunoaștere autentică, aprofundată.
Sub cunoscutul generic ”Jocul minții”, Doina Drăguț oferă cititorului un poem filosofic, cu solide rădăcini în metafizic, intitulat ”Chip de formă goală”. Spațiul existenței terestre este unul care ne situează, aprioric, la îngemănarea dintre lumi: ”în cascade de lumină ziduri lămurite cresc între mine și nimic/aripi – chip de formă goală – se ivesc din somn profund/și prosperă-n atmosfera unui gând/cu un salt sfidându-mi timpul și-o putere a-nchipuirii”. Traseul parcurs este unul inițiatic: ”Drumul meu ales sporește pașii în neliniști și nădejdi/dereglări purtate-n amânări îmi scufundă-n umbre/depărtări ascunse în uitări”, pentru ca destinația finală să fie una a (re)integrării cosmice, temă recurentă la poetă: ”Pe o lespede – lângă o aprindere – flacăra dorului înalță/sunetul corzii diseminat în univers/melodia ruptă vioarei se înalță în zborul cioplit/coloană-fără-de-sfârșit”.
Un eseu de mare actualitate pe tema literaturii contemporane autohtone propune Al. Florin Țene, sub titlul ”Complotul literaturii române în presa românească”. Pornind de la observația că ”Atâta timp cât există omul, sufletul lui are nevoie de literatură”, semnatarul materialului este de părere că ”Literatura nu va muri pentru că nu mai există, ci pentru că e prea multă maculatură”.
Înfierând tare existente, din păcate, în poezia și proza contemporane, precum ”încercarea de a ridica pornografia la înălțimea artei” sau ”inventarea unei realități respingătoare”, Al. Florin Țene sesizează o tendință de generalizare a inversării valorilor: ”Dacă literatura ar fi singura care ar avea de îndurat acest destin ironic al degradării moravurilor, acest destin ironic și funest al nulității, încă ar fi un privilegiu și o onoare, dar și politicul, și moralul, și filosoficul, totul se îndreaptă spre cel mai mic numitor comun al nulității”.
Desigur, de-a lungul istoriei și arta în general, și literatura în particular au avut evoluții sinusoidale, deci e de așteptat să asistăm, într-un viitor nu foarte îndepărtat, și la o renaștere (cel puţin sperăm!), dar tragerea acestui semnal de alarmă este mai mult decât necesară.
Din maximele și aforismele semnate de Nicolae Mareș:
”Societatea e ridicată de oameni economi, nu de risipitori”.
”Apa trece, pietrele rămân: Cele mai ușoare, de valuri au fost luate și împăștiate prin clanuri de tot felul în lumea largă”.
”Răul – ce se trage din lașitate – frumos e să-l vezi – cum în hău cade”.
Un binevenit medalion Anton Bruckner, la aniversarea a 200 de ani de la naştere, ne propune Carmen Manea sub titlul ”Anton Bruckner – 200”. Considerat cel mai important creator de simfonii după Beethoven, compozitorul austriac a provenit dintr-o familie modestă şi a avut o viaţă lipsită de evenimente spectaculoase, după cum consemnează biografii, dar a lăsat posterităţii capodopere.
Întâlnirea cu Richard Wagner a constituit un moment de cotitură în viaţa lui Anton Bruckner, despre care se scrie: ”Edificiile sale monumentale îngemănează perfecţiunea polifoniei lui Bach, travaliul tematic al lui Beethoven, precum şi programatismul şi originalitatea muzicii wagneriene”.
Ediţia este ilustrată cu reproduceri după lucrări ale pictorului german Daniel Richter, căruia Filip Tudora îi consacră la final un medalion sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Mihai Caba, Ionuţ Ţene, Marin I. Arcuş, Petru Ababii, Mădălina Virginia Antonescu, Constantin E. Ungureanu, Vasile Gogonea, Gabriel Cristea, Iulian Chivu, Petre Gigea-Gorun, Ioan Voicu, Mircea Pospai, Adriana Weimer, Lucia Cosmina Vlad, Florentin Smarandache, Iulia Ghiţă, David Noria, Dante Maffia, Nicolae Grigorie-Lăcriţa.
