„Guvernul japonez a pus în primejdie poporul, marea și economia noastră, viitorul nostru”, sunt câteva din reacțiile oamenilor după deversarea în ocean a apelor tratate de la Fukushima și declarațiile oficiale cum că acest lucru nu reprezintă niciun pericol.
În ultimele zile, odată cu deversarea în Pacific a apelor radioactive de la centrala nucleară avariată Fukushima, valuri de reproșuri au apărut în țările de pe coastele Pacificului, una dintre cele mai afectate fiind Insulele Marshall.
Situat în centrul Oceanului Pacific, arhipelagul Marshall este format din peste 1.200 de insule vulcanice și de corali. În anul 1944, insulele au fost cucerite de americani, care le-au administrat până în 1986, când țara și-a căpătat independența.
Conform ziarului The Los Angeles Times, între anii 1946-1958, SUA au testat, de 67 de ori, arme nucleare în arhipelag. În 1 martie 1954, pe atolul Bikini, armata americană a detonat una dintre cele mai puternice bombe nucleare din istorie, cu hidrogen.
Dimensiunea bombei, cunoscută sub numele de cod „Castle Bravo”, a fost de 1.000 de ori mai mare decât a bombei atomice Little Boy care a aplatizat Hiroshima. În plus, armata americană a deversat direct pe Insulele Marshall peste 130 de tone de sol poluat de pe câmpul de testare a armelor nucleare din statul Nevada.
În prezent, gropile cu reziduuri nucleare sunt calificate drept „morminte” de băștinași. Chiar și azi, indigenii din Insulele Mashall suferă din cauza radiațiilor radioactive, poluării vieții marine, scurgerii reziduurilor nucleare.
SUA s-au angajat să plătească despăgubiri de 150 milioane de dolari locuitorilor din Insulele Mashall în 1986. Ulterior, Tribunalul Internațional de Arbitraj, înființat în 1988, a decis că suma trebuie ridicată la 2,3 miliarde de dolari, dar SUA a refuzat.
Din această cauză, acum doi ani, când guvernul japonez a făcut public planul său de deversare în mare a apelor reziduale, Insulele Mashall au solicitat de multe ori guvernului japonez să găsească o altă soluție.
Accidentul de la centrala Fukushima este cel mai catastrofal accident nuclear din istoria recentă, în urmă căruia s-au produs peste 1,3 milioane de tone de apă poluată nuclear. Multe studii au demonstrat că aceste ape conțin mai bine de 60 de radionuclee, a căror existență este de câteva sute de mii de ani.
Ce convenții internaționale există în acest domeniu?
Au fost elaborate multe convenții internaționale în cazul în care o țară evacuează deșeurile radioactive în ocean. De pildă, elaborată în 1958, Convenția de la Geneva privind marea deschisă precizează că țările lumii trebuie să nu arunce reziduurile radioactive în apele internaționale.
În Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, întocmită în 1982, se prevede clar că țările lumii au atribuții să ocrotească mediul maritim și nu trebuie să-l pericliteze sau să paseze această responsabilitate altor state.
Țară semnatară a acestor două convenții, dar și a Convenției de la Londra privind prevenirea poluării marine și a altor tratate internaționale, Japonia a încălcat în mod arbitrar aceste convenții și trebuie să despăgubească țările afectate.
- Publicitate -
Spre exemplu, Tribunalul Internațional de Arbitraj a decis între anii 1938-1941 că bioxidul de sulf emis de topitoria Trail Smelter din Canada a adus pagube statului Washington și că topitoria trebuie să plătească despăgubiri.
În anii 70, din cauza testelor nucleare efectuate de Franța în sudul Pacificului, Australia și Noua Zeelandă au făcut un apel, câștigat, împotriva statului francez la Curtea Internațională de Justiție.
La începutul anilor 2000, Irlanda a făcut Marii Britanii o plângere la Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării, acuzându-o că a aruncat deșeuri nucleare în fundul mării.
