Potrivit experților, astăzi, în România lucrurile nu merg bine, economia țării fiind în regres, iar din punct de vedere politic disputele inter-partinice și prelungirea guvernării provizorii conduc, de asemenea, la situații nefavorabile.
Pe de altă parte, sondajele de opinie relevă o neliniște socială pronunțată, cetățenii fiind tot mai afectați de indicele inflației, scumpirile în lanț, scăderea puterii de cumpărare a majorității populației, șomajul în creștere.
Degringolada își are sorgintea într-un concept eronat de guvernare, care a mizat pe scăderea deficitului prin majorări de taxe și impozite, ignorând faptul că ”birul” asupra mediului privat și a populației a redus consumul și, de aici, piața de desfacere – blocând, astfel, circuitul normal.
Deci, criza economică, politică și socială pe care o traversează România este evidentă. Lucrurile nu merg în direcția bună – nu este vorba de acel defetism despre care vorbea președintele, ci de o observare lucidă a realității, reflectată chiar de sondaje.
Sigur, cu o atitudine defetistă nu ajungi prea departe, este corect, dar nici polemicile politice sau justificările ”la infinit” nu au cum să dea rezultate. Și nici demagogia politică.
Interesant este că, pe această corabie aflată în derivă, prind tot mai mult avânt disputele politice – pe de o parte, aleșii fac crize de isterie și de personalitate în timp ce țara nu are un guvern învestit și cu competențe depline (și asta ne costă, iar dacă crizele amintite vor continua, ne va costa și în viitor), pe de alta, populația, deși lovită și descumpănită, găsește timp pentru dispute de genul ”ai noștri versus ai voștri”, de parcă am fi la stadion, ”Dinamo versus Rapid”, neînțelegând că atât ”ai noștri”, cât și ”ai voștri” sunt… cam la fel.
S-au închis prea multe întreprinderi, nivelul de trai este acela care se vede, iar resursele oamenilor nu sunt nelimitate.
Dar, de fapt, indiferent care ar fi problemele și cât de multe, trebuie să existe și o soluție.
Doar că trebuie să o căutăm, nu să ne pierdem vremea în discuții sterile și în rivalități stupide.
Situația părinților care trebuie să plece la muncă în străinătate pentru a asigura traiul copiilor este cam cum era acum câtva timp criza vehiculelor noi în sistemul public de transport în comun (te urcai în troleibuzul rămas de pe vremea lui Ceaușescu și te rugai fierbinte Cerului să ajungă întreg la destinație). Adică toată lumea știe, dar nimeni nu face nimic.
Cum între timp STB-ul, deși situația sa dificilă este cunoscută și generatoare de multe discuții, a găsit totuși resurse pentru a reînnoi parcul de vehicule cu unele moderne și superioare calitativ (nu în totalitate, e drept), probabil că și cu nivelul de trai s-ar putea face ceva dacă ar fi antamați oamenii potriviți.
Dar noi, românii, ne-am obișnuit să ne învârtim în cerc (poate-poate, vom reuși o rotație cu 360 de grade!).
Am să vă rețin atenția cu un instantaneu surprins zilele trecute pe străzile cartierului în care locuiesc.
M-a frapat numărul mare de firme care au ”tras obloanele”, de la micii comercianți până la diferite mini-întreprinderi – unele chiar acum, la început de septembrie. Chirii prea mari, costuri prea mari cu personalul… de unde să mai vină și profitul?
Un peisaj dezolant în care ”scapă cine poate”, în care arta supraviețuirii a devenit mai importantă decât idealul sau țintele pentru viitor.
Ce-i drept, magazinele alimentare și farmaciile par să meargă bine, fiindcă de ele nu se poate dispensa nimeni.
Însă momentul cel mai șocant a venit când am trecut prin fața firmei de pompe funebre. Acolo mereu vin și pleacă mașini, iar angajatul care stătea și tasta într-un calculator, înconjurat de sicrie, nu părea să fie amenințat cu dispariția ”de pe piață”.
Vorba aceea, ”singurul lucru de care suntem siguri este că vom muri”.
Da! Cu un pic de strădanie, casele funerare pot ajunge la un profit frumușel.
În rest, mai e un lucru cert: discursurile nu țin de foame.
Dar generează spectacol.
Avem, oare, cu adevărat nevoie de acest spectacol?
