Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Doar unul din trei angajaţi ar vrea să lucreze la stat
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
HR

Doar unul din trei angajaţi ar vrea să lucreze la stat

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 15 martie 2021
Distribuie
Foto: Pexels

Sondaj BestJobs


Cei mai mulți dintre români (55,8%) își doresc să lucreze într-o companie privată în următoarea perioadă, în special într-una de talie mare, precum o multinațională, în timp ce un procent semnificativ de 32,6% ar vrea să lucreze în domeniul public, relevă datele unui sondaj BestJobs despre tendințele pe piața muncii în 2021. Sub 5% dintre respondenți au declarat că își doresc să lucreze în propria companie, iar 7% sunt indeciși.

Pentru opt din zece respondenți, stabilitatea locului de muncă este principalul aspect pe care îl vor lua în considerare la angajatorul pentru care vor să lucreze în perioada următoare. Pe locul următor (55,4%) se află oportunitățile de promovare, apoi colectivul (48%). Perspectiva de creștere și dezvoltare a business-ului se află în topul priorităților pentru 27% dintre respondenți, în timp ce brandul și reputația sunt prioritare pentru doar doi din zece angajați în alegerea locului de muncă în acest an. Oportunitățile de a lucra la nivel internațional sunt importante pentru 14,4% dintre respondenți. La polul opus, politica de sustenabilitate (de protecție a mediului înconjurător) este luată în calcul în selecția viitorului angajator doar de către 6,7% dintre respondenți.

În ceea ce privește domeniile/industriile de interes pentru angajații dispuși să își schimbe locul de muncă în viitorul apropiat, cele mai dorite ar fi: Administrativ & BPO (20,7%), Marketing & Comunicare (16,7%), Resurse umane (15%), Sănătate (14,2%), Logistică (13,2%), Financiar-contabil (13%), IT (11,4%), Retail (10,6%), Consultanță (10,2%) și Transport (9,7%).

Opt din zece români preferă un job full-time, la un angajator care să le ofere siguranța locului de muncă. În schimb, după experiența pandemiei, ceilalți respondenți ar opta în viitorul apropiat pentru un job part-time, astfel încât să aibă mai mult timp pentru viața personală, ori pentru statutul de freelancer/contractor independent, care le permite să aleagă când și pentru cine să lucreze, dar și să își gestioneze timpul așa cum doresc. De altfel, indiferent de tipul de job ales – full-time, part-time sau project based – cei mai mulți dintre respondenți spun că preferă regimul de muncă hibrid, care să le permită și munca de acasă. Totodată, unul din patru angajați afirmă că în viitorul apropiat ar dori să aibă un job independent de locație, în care tehnologiile digitale îl ajută să lucreze de oriunde.

Dreptul de a se „deconecta” de la telefon și e-mail în timpul liber, cerut de doi din zece angajați

Pentru peste șase din zece angajați români, principalele trei așteptări de la angajatorul pentru care ar vrea să lucreze în viitorul apropiat sunt: să ofere echilibru între viața personală și cea profesională (66% dintre respondenți), un mediu de lucru plăcut și prietenos (65%), respectiv să îi ajute să se dezvolte profesional (62,5%). Pentru alți doi din zece (21%), mai important este să li asigure dreptul de a se „deconecta” de la telefon, e-mail etc. pentru sarcini de serviciu când sunt în timpul liber. De asemenea, aproape tot atâția (18,3%) vor să li ofere posibilitatea de a lucra remotely (de la distanță) pe termen nedefinit.

Faptul că angajații români își doresc să fie ajutați în dezvoltarea profesională este reconfirmat și de faptul că programele de dezvoltare profesională sunt pe locul doi în topul beneficiilor extrasalariale dorite de la viitorul angajator, pentru patru din zece respondenți. Bonusurile de performanță se află pe primul loc în topul beneficiilor dorite de angajați în următoarea perioadă (53,3% dintre respondenți), în timp ce o mare parte dintre angajați (31,5%) ar dori să primească transport gratuit. Urmează apoi: abonament la clinici medicale private (28,7%) și asigurare privată de sănătate (26,5%), posibilitatea de a lucra și de acasă (22,6%), ori pensie privată (18,5%). Totodată, alți 15,5% își doresc traininguri pentru dezvoltarea abilităților digitale, iar 6,7% vor programe de reskilling/recalificare la locul de muncă.

Sindicatele protestează față de plafonarea sporurilor: „Am informat Comisia Europeană”
27 iunie 2025

Cunoașterea unei limbi străine la nivel avansat, în topul competențelor necesare

Întrebați ce competențe profesionale le lipsesc în acest moment și care i-ar ajuta în parcursul profesional, cei mai mulți dintre respondenți (42%) au spus că ar avea nevoie de cunoașterea unei limbi străine la nivel avansat, în timp ce 22,8% ar dori să își dezvolte competențele de project management. Alți aproape 14% spun că le lipsesc competențele digitale, iar 13% – cele de comunicare.

Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 15 februarie – 10 martie 2021, pe un eșantion de 1.240 de utilizatori de internet.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Andrei Trofin, fondator ESX ESX estimează că va ajunge la 100.000 de abonamente vândute
Articolul următor SmartBill lansează Rețeaua, transfer instant de documente între antreprenori
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Noua Ordonanță nr. 32/2026 privind angajarea lucrătorilor străini în România: Obligații, garanții financiare și sancțiuni pentru angajatori și agenții de plasare
HR
92% dintre români susțin flexibilitatea muncii prin platforme digitale
HR IT
Organizația Patronală din Turism Deva – Hunedoara a obținut două locuri de vicepreședinte în cadrul FPTR
Turism

RSS Știri Financiare

  • Cum a sabotat statul deschiderea sezonului turistic de pe litoral la 1 Mai
  • Înregistrări ale incidentelor de plată cu sume semnificative în Centrala Incidentelor de Plăți – rolul și utilitatea Raportului CIP
  • 8 din 10 antreprenori se confruntă cu mai multe probleme decât anul trecut
  • 8 din 10 români taie cheltuielile neesențiale, iar jumătate amână achizițiile majore
HR

1.800 de angajați ai CEO mai au contracte doar 3 săptămâni

2 minute
angajari
HR

26.334 locuri de muncă vacante la nivel naţional

1 minute
telefon
HR

ANOFM, număr special pentru informarea cu privire la şomajul tehnic

1 minute
locuri de munca
HR

Crește indemnizația de șomaj de la 75% la 100%

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?