Al Florin Țene
Doru Moţoc s-a născut la 12 iunie 1939, în Sibiu, într-o familie de învăţători. A absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti (1962). Activitatea sa profesională acoperă scenă, literatură şi presă: animator şi actor la Teatrul Popular din Râmnicu Vâlcea, profesor de regie, redactor, comentator, fondator de reviste şi ziare după 1989. A decedat pe 6 decembrie 2023.
Contextual, generaţia lui Moţoc aparţine perioadei comuniste târzii şi post-1989, când teatrul românesc şi literatura dramatizată au traversat atât constrângeri ideologice, cât şi deschideri către teme mai experimentale. Activitatea sa se încadrează într-o zonă de tranziţie: de la teatrul instituţionalizat spre forme mai libere, iar în literatură — de la textul „sigilat ideologic” spre asumarea mai mare a temelor existenţiale şi simbolice.
Printre piesele cele mai cunoscute se numără: „La Colorado, aproape de stele” (1976) — debutul său în teatru televizat. „Înainte de revărsatul zorilor” (1977) „Undeva o lumină” (1980) „Cam târziu, domnule Godot!” (publicată 2009) — o „fantezie dramatică în două părţi”. „Foca albastră” — desemnată piesa anului 2007 la Clubul Dramaturgilor din cadrul U.S.R.
Pe lângă dramaturgie, operele sale cuprind și proză și poezie, cum ar fi volumul „Catedrala pierdută” (2012) — pentru care a primit Premiul „Octavian Goga”.
Moţoc se înscrie într-o linie dramatică care explorează spaţiul existenţial şi metafora luminii/întunericului, „zborului”, „stelelor”, „apele” – simboluri recurente în titlurile sale („Ape şi stele”, „Undeva o lumină”). Prin acestea, se vede preocuparea pentru condiţia umană, pentru limită, pentru întârziere („Cam târziu…”), pentru aşteptare şi pentru ironia destinului.
Stilistic, piesele sale abordează comedia, fantezia, uneori un dialog formalizat care trimite la absurd (titlul „domnule Godot!” evocă direct pe Samuel Beckett). Astfel, Moţoc reinterpretează (sau dialoghează) cu teatrul absurdului într-un context românesc, dar fără a se limita la parodie: el caută o amprentă proprie, în spaţiul „teatrului imaginativ” pe care l-a promovat.
În privinţa inovaţiei, proiectul său „Teatrul imaginativ – o propunere pentru secolul XXI”, lansat în 2001, e reprezentativ pentru viziunea sa asupra unei deschideri spre spectacol-imaginativ, spre latura poetică şi de vis a scenei.
Activitatea lui Moţoc a fost apreciată de către colegi şi instituţii: a primit premii din partea Filialei Sibiu a U.S.R., Premiul de Excelență „Anton Pann”, printre altele.
Piesa „Foca albastră” fiind aleasă piesa anului în 2007 indică recunoaşterea sa în cercurile dramatice.
Din punct de vedere literar-teatral, Moţoc ocupă un loc semnificativ ca reprezentant al teatrului românesc de după 1970, care navighează între realismul social şi expresia simbolică, între scenă instituţională şi experiment.
L-am avut invitat în studioul de radoficare de la Drăgășani, unde eram redactor șef, de mai multe ori, realizând cu Doru Moțoc câteva emisiune foarte frumoase, apreciate de cei peste 4000 de ascultători.
Doru Moţoc rămâne o figură importantă în teatrul şi literatura română contemporană, cu o operă care însumează dramatismul simbolic, ironia existenţială şi o viziune asupra scenei orientată spre imaginaţie. Analiza sa literar-academic merită extinsă, în special prin studii monografice care să dezvolte temele, stilul şi impactul său.
Note critice şi puncte de reflecţie
- Constrângeri ideologice vs. libertate expresivă: Deşi debutul său a avut loc în contextul regimului comunist, Moţoc a gravitat către forme mai libere, orientate spre absurd, simbol şi metaforă. Relaţia dintre textul său şi contextul istoric merită investigată mai atent: până ce punct „teatrul imaginativ” al său escape de sub semnul ideologic?
- Dialogul cu teatrul absurdului: Titlul „Cam târziu, domnule Godot!” invită la comparaţia cu Beckett. O teză critică ar putea discuta în ce măsură Moţoc recreează o versiune locală a „aşteptării” şi cum o resoarbe în imaginarul românesc.
- Poetica luminii şi a devenirii: Simbolurile „stele”, „lumină”, „zbor” etc. sugerează o temă a depăşirii, a aspirării. Pe de altă parte, titluri precum „Catedrala pierdută” aduc melancolie şi pierdere. Aici se poate propune un polar între speranţă şi nostalgie, între elan şi resemnare.
- Teatrul imaginativ-spectacol: Propunerea sa pentru secolul XXI merită analizată în relaţie cu evoluţia teatrului românesc post-decembrist: cât de mult s-a realizat, ce ecou a avut, ce limite a întâmpinat.
- Limitele criticii: Observăm o lipsă relativă de studii monografice asupra operei sale, ceea ce indică un teren deschis pentru investigaţii academice.
Bibliografie selectivă
Opere ale autorului:
- Moţoc, Doru. Catedrala pierdută. Sibiu: Editura Antim Ivireanul, 2012.
- Moţoc, Doru. Cam târziu, domnule Godot! Fantezie dramatică în două părţi. Bucureşti: Editura Antim Ivireanul, 2009.
- Moţoc, Doru. Undeva o lumină. Bucureşti: Editura Eminescu, 1980.
- Moţoc, Doru. La Colorado, aproape de stele. Teatru televizat, 1976.
(etc.)
Studii şi articole despre autor sau contextualizare:
- „In memoriam Doru Moţoc”. Filiala Sibiu a Uniunea Scriitorilor din România, 14 decembrie 2023.
- „Debutul dramaturgului Doru Moţoc (Râmnicu-Vâlcea, 16 martie 1975)”. IstorieLocala.ro, arhivat 20 decembrie 2013.
- „Teatru: «La Colorado, aproape de stele» de Doru Moţoc”. acasa.ro.
