Barometrul Antreprenorilor New Money INSCOP, cel mai amplu demers de evaluare sistematică a opiniilor antreprenorilor din România, a fost lansat în cadrul conferinței ”Barometrul antreprenorilor care construiesc viitorul – România & Republica Moldova”. Barometrul, care va fi realizat de două ori pe an, prezintă opiniile antreprenorilor cu privire la evoluția economiei românești, a serviciilor publice și a propriei afaceri, relația cu UE și Republica Moldova.
Proiectul este realizat cu sprijinul German Masall Fund, Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, Parteneriate pentru Noua Economie, Newmoney.ro, Informat.ro și Strategic Thinking Group.
Evenimentul a prilejuit totodată și lansarea unei noi formule editoriale print și online a publicației New Money și a seriei de dezbateri naționale NewMoney Talks.
Vă prezentăm pe larg, în cele ce urmează, rezultatele cercetării sociologice.
Remus Ștefureac – director INSCOP Research: ”Barometrul Antreprenorilor New-Money-INSCOP” și ”Barometrul Antreprenorilor care construiesc viitorul Republcii Moldova” sunt două cercetări realizate în premieră, parte a unui proiect bilateral care își propune să aducă vocile antreprenorilor din ambele țări în prim-planul atenției publice. Proiectul are rolul de a sprijini crearea unui cadru coerent de dezbatere și moderare a deciziilor administrației publice centrale și locale în acord cu nevoile economiei de piață. Vocea antreprenorilor este esențială și trebuie cunoscută pentru a ajuta la creionarea de politici publice sănătoase care să stimuleze dezvoltarea sustenabilă a economiei. Realizarea acestor studii, urmate de dezbateri publice organizate bianual va stimula o conectare mai bună a decidenților și a opiniei publice în general la preocupările unora dintre cei mai dinamici membri ai societății, antreprenorii care crează plusvaloare, inovație, locuri de
muncă și bunăstare.”
Rezultatele Barometrului New-Money – INSCOP aplicat în România
Percepția situației economiei
Direcția țării
28.9% dintre antreprenori cred că România se îndreaptă într-o direcție bună, în timp ce 66.8% sunt pesimiști în legătură cu viitorul țării. 4.3% reprezintă ponderea non-răspunsurilor.
Situația economiei României față de acum 1 an
Întrebați cum apreciază situația economiei României față de acum 1 an, 1% dintre participanții la sondaj sunt de părere că situația este mult mai bună, 12.7% că este mai bună, iar 15.8% că situația este la fel. 44.7% consideră că situația economiei naționale este mai proastă față de acum 1 an, iar 24% că este mult mai proastă. 1.7% dintre participanții la sondaj nu știu sau nu pot aprecia, iar 0.1% nu răspund la această întrebare.
Evoluția economiei României în următoarele 12 luni
0.8% dintre antreprenorii intervievați cred că situația economiei în următoarele 12 luni va fi mult mai bună, 13.4% că va fi mai bună și 21.1% că va fi la fel. Pe de altă parte, 35.3% dintre participanții la sondaj sunt de părere că situația va fi mai proastă, iar 26.1% că situația va fi mult mai proastă. 3.2% nu știu sau nu pot aprecia, iar 0% nu răspund la această întrebare.
Percepție propria afacere
Situația financiară a companiei față de acum 1 an
3.2% dintre antreprenorii chestionați apreciază că situația financiară a companiei lor este mult mai bună față de acum 1 an, 25.3% că este mai bună, iar 33.9% că este la fel. 27.6% spun că situația financiară a companiei lor este mai proastă, iar 7% că este mult mai proastă. 2.4% nu știu / nu pot aprecia, iar 0.6% nu răspund.
Situația financiară a companiei în următoarele 12 luni
Cât privește situația financiară a companiei lor în următoarele 12 luni, 6.3% dintre cei intervievați estimează că aceasta va fi mult mai bună, 32.3% mai bună, iar 37.3% la fel. 16.3% se așteaptă ca situația financiară a companiei lor în următoarele 12 luni să fie mai proastă, iar 5.1% să fie mult mai proastă. 2.7% nu știu sau nu pot aprecia, iar 0.1% nu răspund.
Angajări în următoarele 12 luni
24.4% dintre antreprenorii chestionați estimează că vor angaja personal în următoarele 12 luni, iar 62.6% că vor păstra același număr de angajați. Doar 11.1% estimează că vor trebui să concedieze personal în următoarele 12 luni. 1.4% nu știu, iar 0.4% nu răspund.
Extinderea activității în ultimele 12 luni
55.4% dintre antreprenorii intervievați declară că, în ultimele 12 luni, compania lor a investit resurse în dezvoltarea/extinderea activităților, în timp ce 44.4% spun că nu au făcut astfel de investiții. 0.2% nu au răspuns la această întrebare.
Extinderea activității în următoarele 12 luni
54% dintre antreprenori estimează că vor investi resurse în dezvoltarea/extinderea activităților în următoarele 12 luni, iar 44.9% că nu vor face astfel de investiții. 1.1% nu au răspuns la această întrebare.
Percepția cu privire la modificări de taxe și impozite
Dobânda la credite
11.6% dintre antreprenori cred că dobânda la credite va crește mult în următoarele 12 luni, 34.8% cred că va crește ușor, 18.9% că va rămâne la fel, 20% că va scădea ușor, iar 1.5% că va scădea mult. 13.2% nu știu, iar 0.1% nu răspund.
Cursul de schimb leu – euro
Chestionați cu privire la evoluția cursului de schimb leu – euro în următoarele 12 luni, 5.4% dintre antreprenori cred că acesta va crește mult, 50.5% că va crește ușor, iar 35.2% că va rămâne la fel. 4.4% sunt de părere că va scădea ușor, iar 0.5% că va scădea mult. 3.9% nu știu, iar 0.1% nu răspund.
Modificări ale impozitului pe venit
27.3% dintre antreprenorii chestionați cred că impozitul pe venit o să crească foarte mult în următoarele 12 luni, 43.1% că o să crească puțin, iar 20.9% că o să rămână la fel. 5.4% sunt de părere că o să scadă puțin, iar 2.3% că o să scadă foarte mult. 1% dintre participanții la sondaj nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Modificări ale impozitului pe profit
25.1% dintre participanții la sondaj sunt de părere că impozitul pe profit o să crească foarte mult în următoarele 12 luni, 41.4% că o să crească puțin, iar 25.9% consideră că o să rămână la fel. 4.9% cred că o să scadă puțin, iar 2.4% că o să scadă foarte mult. 0.3% dintre persoanele intervievate nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Modificări ale impozitului pe dividende
24.5% dintre antreprenorii intervievați cred că impozitul pe dividende o să crească foarte mult în următoarele 12 luni, 44% că o să crească puțin, iar 22.7% că o să rămână la fel. 5.1% sunt de părere că o să scadă puțin, iar 2.2% că o să scadă foarte mult. 1.4% dintre participanții la sondaj nu știu/nu răspund la această întrebare.
Modificări ale TVA
13.9% dintre antreprenori sunt de părere că TVA-ul o să crească foarte mult în următoarele 12 luni, 33.2% că o să crească puțin, iar 45.7% că o să rămână la fel. 4.3% cred că o să scadă puțin, iar 1.5% că o să scadă foarte mult. 1.4% dintre antreprenorii chestionați nu știu/nu răspund la această întrebare.
Schimbări în numărul controalelor din partea autorităților statului
29.7% dintre antreprenorii chestionați sunt de părere că numărul controalelor din partea autorităților statului (ANAF, ANPC, Garda de mediu) o să crească foarte mult în următoarele 12 luni, 28.9% că o să crească puțin, iar 35.2% că o să rămână la fel. 2.3% cred că numărul lor o să scadă puțin, iar 1.7% că o să scadă foarte mult. 2.2% dintre participanții la sondaj nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Percepția cu privire la servicii publice esențiale
Activitatea Președintelui României în următoarele 12 luni
1.3% dintre antreprenori consideră că activitatea Președintelui României în următoarele 12 luni va fi foarte bună, 12.9% că va fi bună, 31.2% că nu va fi nici bună, nici proastă, 15.1% că va fi proastă și 19.2% că va fi foarte proastă. 18.1% spun că nu știu, iar 2.2% nu răspund.
Activitatea Parlamentului României în următoarele 12 luni
Referitor la activitatea Parlamentului României în următoarele 12 luni, 1.1% dintre antreprenori sunt de părere că aceasta va fi foarte bună, 11.1% că va fi bună, 25.1% că nu va fi nici bună, nici proastă, 28.8% că va fi proastă, iar 27% că va fi foarte proastă. 6.2% nu știu, iar 0.8% nu răspund.
Activitatea Guvernului României în următoarele 12 luni
1% dintre cei intervievați consideră că activitatea Guvernului în următoarele 12 luni va fi foarte bună, 13.6% că va fi bună, 25.1% că nu va fi nici bună, nici proastă, 28.1% că va fi proastă, iar 26.2% că va fi foarte proastă. 5.4% nu știu, iar 0.5% nu răspund.
Activitatea Primăriei în următoarele 12 luni
12% din antreprenorii chestionați sunt de părere că activitatea Primăriei în următoarele 12 luni va fi foarte bună, 40.1% că va fi bună, 24.2% că nu va fi nici bună, nici proastă, 10.7% că va fi proastă, iar 10.9% că va fi foarte proastă. 1.9% nu știu, iar 0.1% nu răspund.
Schimbări în învățământul din România
Întrebați ce fel de schimbări cred că vor fi în învățământul din România în următoarele 12 luni, 45.6% dintre antreprenori nu se așteaptă să aibă loc vreo schimbare. 2.6% cred că vor fi multe schimbări în bine, 22.8% ceva schimbări în bine, 16.4% ceva schimbări în rău, iar 8.3% multe schimbări în rău. 4.1% nu știu, iar 0.1% nu răspund.
Schimbări în justiție/ sistemul judiciar
2% dintre antreprenorii chestionați cred că vor fi multe schimbări în bine în justiția din România în următoarele 12 luni, 17.5% că vor fi ceva schimbări în bine, iar 54% că nu vor fi schimbări. 12.3% sunt de părere că vor fi ceva schimbări în rău, iar 9.6% că vor fi multe schimbări în rău. 4.3% dintre participanții la sondaj nu știu, iar 0.4% nu răspund la această întrebare.
Schimbări în domeniul sănătății
2.3% dintre antreprenori cred că vor fi mai multe schimbări în bine în sănătate în România în următoarele 12 luni, 24.8% că vor fi ceva schimbări în bine, iar 49.6% că nu vor fi schimbări. 11.4% se așteaptă la ceva schimbări în rău, iar 9.8% la multe schimbări în rău. 1.8% declară că nu știu, iar 0.2% nu au răspuns la această întrebare.
Schimbări în domeniul transportului
8% dintre antreprenorii chestionați cred că vor fi multe schimbări în bine în domeniul transportului în următoarele 12 luni, 57.1% că vor fi ceva schimbări în bine, iar 24% că nu vor fi schimbări. 6% se așteaptă la ceva schimbări în rău, iar 3.7% la mai multe schimbări în rău. 1.3% dintre participanții la sondaj nu știu, iar 0% nu răspund la această întrebare.
Schimbări în asistența socială
1.7% dintre participanții la sondaj cred că vor fi multe schimbări în bine în asistența socială în următoarele 12 luni, 26.2% că vor fi ceva schimbări în bine, iar 53,7% consideră că nu vor fi schimbări. 9.7% sunt de părere că vor fi ceva schimbări în rău, iar 5.4% că vor fi multe schimbări în rău. 3% dintre antreprenorii chestionați nu știu, iar 0.3% nu răspund la această întrebare.
Schimbări în domeniul ordinii și siguranței publice
1.4% dintre participanții la sondaj sunt de părere că vor fi multe schimbări în bine în domeniul ordinii și siguranței publice în următoarele 12 luni, 21% că vor fi ceva schimbări în bine, iar 60.9% că nu vor fi schimbări. 9.4% se așteaptă la ceva schimbări în rău, iar 5.6% la mai multe schimbări în rău. 1.4% dintre antreprenorii care au participat la sondaj nu știu, iar 0.2% nu răspund la această întrebare.
Schimbări în protecția mediului
4.6% dintre antreprenorii chestionați sunt de părere că vor fi multe schimbări în bine în următoarele 12 luni în domeniul protecției mediului, 35.3% că vor fi ceva schimbări în bine, iar 45.7% că nu vor fi schimbări. 7.6% cred că vor fi ceva schimbări în rău, iar 5.3% că vor fi multe schimbări în rău. 1.3% dintre participanții la sondaj nu știu, iar 0.2% nu răspund la acestă întrebare.
Despre Uniunea Europeană, Republica Moldova
Raportarea la Uniunea Europeană
79.4% dintre antreprenorii intervievați se consideră mai degrabă pro-europeni, iar 15.3% mai degrabă anti-europeni. 5.2% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Opinia despre piața unică europeană
49.3% dintre antreprenori sunt de părere că piața unică europeană aduce mai degrabă avantaje companiei pe care o dețin, 14% că aduce mai degrabă dezavantaje, iar 35.8% consideră că nu aduce nici avantaje, nici dezavantaje. 1% dintre respondenți nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Opinia despre integrarea Republicii Moldova în UE
39.9% dintre participanții la sondaj consideră că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană ar aduce avantaje economiei românești, 21.1% că ar aduce dezavantaje economiei românești, iar 31.2% că nu ar aduce nici avantaje, nici dezavantaje economiei. 7.7% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Metodologie: Sondajul fost realizat de INSCOP Research, membru corporate ESOMAR, la comanda revistei NewMoney.ro în cadrul programului Barometrul Antreprenorilor New-Money INSCOP (BANI) care va fi realizat bianual. Datele au fost culese în perioada 13 – 25 august 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice). Eșantionul a inclus 1450 de antreprenori, fiind reprezentativ pentru comunitatea de antreprenori cu afaceri în România.