Genunchiul este cea mai complexă articulație din organismul uman, care unește femurul de tibie. Pe lângă aceste două oase, genunchiul mai cuprinde și fibula și rotula, care sunt susținute de un cartilaj cu rolul de a proteja osul și de a absorbi șocurile.
Articulația genunchiului este flexibilă datorită tendoanelor care conecteaza oasele genunchiului cu mușchii piciorului. Mai mult, ligamentele au și ele rolul lor bine definit – unesc oasele componente și conferă stabilitate genunchiului.
De departe cea mai complexă și mai supusă stresului fizic, în mod constant, durerea de genunchi nu este deloc un fenomen izolat. De durerile de genunchi pot suferi atât copiii, cât și persoanele vârstnice, deopotrivă, fiind cauzate de leziunile de la nivelul componentelor articulare până la probleme articulare.
De asemenea, trebuie menționat că durerea de genunchi poate apărea după o mișcare bruscă, o mișcare greșită, un traumatism la nivelul genunchilor, precum și de diverse căzături. Totodată, aceeași durere de genunchi poate avea drept factori declanșatori suprasolicitarea fizică, munca intensă, sedentarismul, lipsa mișcării fizice și nu în ultimul rând scăderea activității musculare de la nivelul membrelor inferioare.
Care sunt factorii de risc pentru durerile de genunchi?
Nu doar căzăturile și traumatismele sunt răspunzătoare pentru durerile de genunchi; la acestea se adaugă o serie de factori de risc, printre care obezitatea (fiecare kilogram în plus pune o presiune suplimentară asupra genunchiului), slăbiciunea musculară, antecedentele medicale, sportul de performanță, efortul cauzat de muncă.
Simptome care însoțesc durerile de genunchi
În cazul în care durerea de genunchi persistă, chiar dacă pacientul poartă orteze pentru genunchi de la Ortosan și se află în repaus total, este foarte importantă vizita la medicul specialist. În funcție de structura osoasă afectată, durerea de genunchi diferă – se poate resimți pe toată zona (în cazul unei fracturi) sau într-o parte a genunchiului (ca urmare a infecției).
Trebuie menționat faptul că durerea nu este singurul simptom, ci apar și alte manifestări, cum ar fi: instabilitatea articulației, rigiditatea și deformarea acesteia, căldura locală, imposibilitatea de a îndrepta sau flexa genunchiul, pocnituri ale genunchiului, dificultate la urcat și coborât scări și durere persistentă, chiar și în repaus.
Cum poate fi prevenită durerea de genunchi?
În primul rând, durerea este o manifestare a unei afecțiuni. Există o serie de soluții astfel încât aceasta să nu apară sau să nu afecteze calitatea vieții. Ca durerea de genunchi să nu devină o problemă este important ca pacientul să aibă o greutate corporală constantă, să facă diverse exerciții fizice în mod corect, să facă pauze constante, indiferent de munca prestată.
Pe lângă importanța unui stil de viață sănătos, de mare ajutor poate fi și masajul, balneoterapia cu ape minerale sau nămol și gimnastica medicală. De mare ajutor este și înotul, care întărește mușchii și ligamentele, fără să solicite genunchii, dat fiind că în apă corpul cântărește mult mai puțin.
Foarte important de reținut este faptul că vizita la medicul specialist este foarte importantă. Doar prin investigații de specialitate se poate stabili cu exactitate gravitatea și tipul afecțiunii. Fiecare pacient manifestă durerile în mod diferit, de aceea este indicată o opinie avizată.