Constant, elevi de excepţie obţin medalii, premii şi menţiuni la concursuri internaţionale pe discipline de învăţământ sau interdisciplinare. De ultimă oră sunt cele nouă premi la Olimpiada Internațională de Limba Franceză (Ohrid, Macedonia), dintre care, patru premii I,trei premii II, două premii III. Palmaresul verii care a trecut e lung: trei medalii de argint şi o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Informatică (Tsukuba, Japonia), o medalie de argint și trei de bronz la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului (Kanchanaburi, Thailanda),două medalii de aur şi două de argint la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (Varșovia, Polonia), trei medalii de aur și o una de argint la Olimpiada Internaţională de Geografie (Universitatea Laval Québec, Canada), o medalie de aur, două de argint, una de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori (Innopolis, Tatarstan, Federația Rusă),trei medalii de argint și una de bronz la Olimpiada Internaţională de Chimie (Praga, Cehia și Bratislava, Slovacia), o medalie de aur, două de argint, două de bronz la Olimpiada Internaţională de Fizică (Lisabona, Portugalia), o medalie de argint și trei de bronz la Olimpiada Internaţională de Biologie (Teheran, Iran),patru medalii de aur, opt de argint, patru de bronz la Olimpiadele Balcanice de Informatică pentru seniori și juniori (Timișoara), o medalie de aur, una de argint, două de bronz și două mențiuni la Olimpiada Internaţională de Matematică (Cluj-Napoca), două medalii de aur, două de argint, trei de bronz la Olimpiada Balcanică de Geografie (Iași), cinci medalii de aur şi una de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (Rhodos, Grecia).
Pe laureaţii olimpici ni-i însuşim, îi lăudăm şi în acelaşi timp ne uităm cam dintr-o parte la ei. Pe de o parte, cu ei ne mândrim toţi şi pe seama performanţelor pe care ei le obţin purtăm peste timp şablonul formulărilor prin care evidenţiem nu victoria cutăruia sau cutăruia om viu, ci a abstracţiunii organizatorice care poate fi „şcoala românească”, „ştiinţa românească” sau, altădată, „gimnastica noastră”. În felul acesta, ignorăm că participarea olimpică (la discipline de învăţământ, ca şi în sport) se petrece în nume propriu, că gloria aparţine învingătorului, iar clasamentele pe ţări, după medalii şi puncte, sunt neoficiale. Pe de altă parte, îi excludem pe olimpicii internaţionali din peisajul şcolii, spunând că ei nu sunt reprezentativi pentru şcoala românească. Parcă avem o precipitare, o grabă să-i dăm la o parte, să-i ascundem la spate în timp ce-l privim în ochi pe interlocutor, cerându-i să nu bage de seamă ceea ce vede şi să considere că nu s-a-ntâmplat nimic; o atitudine de felul „nu se pune, nu se pune!”, pe câte un motiv infantil. Performanţele olimpicilor susţinem că nu se pun din cauză că sunt excepţii, că sunt prea bune în comparaţie cu sistemul prea prost şi că nu reprezintă meritul şcolii.
De fapt, olimpicii sunt reprezentativi pentru şcoala românească. O dată, sunt reprezentativi formal: sunt înscrişi cu acte-n regulă, se supun legii în domeniu şi prevederilor aferente. Apoi, olimpicii internaţionali sunt reprezentativi pentru învăţământul românesc prin sarcina pe care o primesc tocmai de la autorităţile educaţiei naţionale, aceea de reprezentare a ţării în competiţii de nivel mondial.
Lipsa de reprezentativitate a olimpicilor o socotim din perspectiva rezultatelor bune pe care le obţin: spunem că ei sunt câţiva cu astfel de rezultate, pe când cei mulţi au rezultate slabe. Pe deasupra, spunem că rezultatele olimpicilor nu sunt datorate învăţăturii din şcoală (o considerăm inexistentă), ci învăţăturii pe cont propriu, din banii părinţilor (o considerăm singura pe care o primesc); într-un cuvânt, zicem că olimpicii nu sunt produsul şcolii noastre. Am prins asta din zbor şi o reproducem, crezând că ne conferă apartenenţă la o categorie de înţelepciune în care altfel nu am avea acces.
De fapt, elevii laureaţi olimpici sunt produsul şcolii noastre. Până la prestaţiile de excepţie din concursuri internaţionale, ei în această şcoală s-au format şi s-au ridicat, au fost învăţaţi, îndrumaţi şi lansaţi spre performanţă de profesori din şcoală. La şcoala aceasta ei se întorc după concursuri şi din aceeaşi şcoală pleacă mai departe, în universităţi din toată lumea. Pe învăţătura dată de această şcoală îşi fundamentează ştiinţă de carte care li se cere la mari universităţi şi în mari institute. Rezultatele şcolare şi recomandările din şcoala de aici le sunt luate în considerare când aplică şi sunt admişi pentru treapta superioară de formare. Între şcoala obişnuită, „din sistem”, unde elevul olimpic este înscris şi performanţa deosebită există legătură. Laureaţi olimpici nu apar în liceele cu zero promovaţi la bacalaureat. Olimpicii de elită învaţă în şcoli de elită.
