10.2 C
București
miercuri, 25 noiembrie

Eurodeputații au dezbătut Fondul european de relansare și au condamnat reducerile operate în bugetul UE

În cadrul unei sesiuni extraordinare, ce a avut loc joi, 23 iulie, la Bruxelles, membrii Parlamentului European au discutat despre acordul la care a ajuns Consiliul European din 17-21 iulie privind planul de redresare europeană și finanțarea pe termen lung a UE.

În cadrul dezbaterii, desfășurată în prezența președinților Consiliului și Comisiei Europene, respectiv Charles Michel și Ursula von der Leyen, acordul la care s-a ajuns în urma recentei reuniuni a Consiliului European privind fondul de redresare a fost calificat drept „istoric” de către un mare număr de deputați europeni, ţinând cont de faptul că, pentru prima dată, statele membre au convenit să emită o datorie comună în valoare de 750 miliarde euro. Cu toate acestea, mulți membri ai Parlamentului “nu au fost fericiți” cu reducerea bugetului pe termen lung (cadrul financiar multianual, CFM).

„Nu suntem pregătiți să acceptăm acest acord pe CFM”, a spus Manfred Weber, șeful grupului europarlamentar PPE. De asemenea, Iratxe García, liderul grupului S&D, a afirmat că nu acceptă reducerile, mai ales „nu într-un moment în care trebuie să ne consolidăm autonomia strategică și să reducem disparităţile dintre statele membre”.

Mulți au subliniat că problema rambursării datoriei nu a fost soluţionată. Deputații au insistat asupra faptului că sarcina rambursării nu trebuie să revină cetăţenilor și că trebuie garantat un sistem solid de noi resurse proprii, incluzând o taxă digitală sau taxe pe emisiile de dioxid de carbon, după un calendar obligatoriu. În plus, unii deputați au subliniat că „UE nu este o maşină de bani pentru bugetele naționale”, exprimându-și regretul că ţările „frugale” nu doresc să plătească prețul pentru beneficiile pieței unice și insistând asupra faptului că niciun fond nu ar trebui alocat guvernelor „pseudo-democrate”, care nu respectă statul de drept și valorile UE.

Alți membri ai PE au fost mai sceptici cu privire la noile resurse proprii care să genereze suficiente resurse pentru a rambursa întreaga datorie și au avertizat că această criză nu ar trebui folosită că pretext pentru o mai mare integrare în UE. Cu toate acestea, mulți deputați au subliniat că PE este pregătit pentru negocieri rapide vizând operarea unor îmbunătățiri necesare poziției comune a Consiliului.

Eurodeputații urmau să voteze o rezoluție care va servi drept mandat pentru viitoarele negocieri cu Președinția semestrială germană a Consiliului UE.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW