Puteți vedea o actriță franco-română (s-a născut la Bacău, dar părinții ei au plecat în Franța când avea 2 ani), Anamaria Vartolomei, cunoscută – între altele – pentru rolul din Mica mea prințesă (2011), într-o interpretare remarcabilă, în filmul L’événement, disponibil pe portalul TIFF Unlimited.
Un film realist, dur pe alocuri, despre conjuncturi-limită și probleme de conștiință, în care eroina se va confrunta cu atitudini neașteptate din partea semenilor, deși se afla într-o situație disperată.
Anne (Anamaria Vartolomei), o studentă la Litere în Franța anului 1963, este o tânără talentată, cu perspective. Viața i se va schimba brusc când va afla că a rămas însărcinată – și, desigur, nu își permitea să dea naștere unui copil rezultat dintr-o relație pasageră. Va trebui să ascundă totul și va încerca să convingă medicul să o ajute să facă un avort – însă aceasta îi putea trimite pe amândoi la închisoare.
Pentru tinerele fete ca ea, sexualitatea era la momentul primelor descoperiri, al unui soi de teribilism, și nu găsise încă o relație serioasă, matură, care să o facă să se implice cu adevărat.
Discuțiile despre Sartre și Camus nu o intimidau defel, dar această situație de viață inedită, da.
Interesant în debutul filmului regizat de Audrey Diwan este că eroina, deși o fată cu reale calități, este respinsă de o parte a anturajului (pentru că nu era la fel cu celelalte) și trebuie să se ascundă și de societate (avortul era ilegal). Subit, în cel mai scurt timp, schimbă statutul de vedetă cu cel de paria, și asta o va transforma.
Chiar când se destăinuie, mărturisirile sale vor scoate la suprafață mai degrabă meschinăria celorlalți decât spiritul de solidaritate.
E un fel al regizoarei de a spune: ”Meseria de a trăi e mai periculoasă decât pare la prima vedere. Trebuie să te descurci pe cont propriu, nimeni nu-ți va sări în ajutor la ananghie”.
S-ar fi putut insista mai mult pe interiorul personajelor, care apar ușor frivole și nu foarte precis definite caracterologic, pe psihologia lor – dar ceea ce este relevat cel mai bine este că, în această lume nedreaptă, dacă ai o problemă majoră riști ca (culmea!) toți să încerce să se descotorosească de tine.
”Mi-aș dori să am un copil într-o zi, dar nu în schimbul vieții (n.n. realizării) mele. L-aș putea urî”, rezumă cel mai bine situația Anne în fața medicului. Fata avea o conștiință și chiar o sensibilitate a ei, dar nu fusese pregătită pentru acest pas și simțea că întregul viitor i-ar fi putut fi afectat.
Încă un caz pe lista celor care s-au maturizat prea devreme… Însă fiecare caz este important, toți avem un destin și toți avem de spus ceva în fața lui Dumnezeu (și a semenilor).
Finalul, deși nu unul tragic în sensul acceptat, pune cel mai bine în evidență trauma suferită de o fată ce a făcut un singur pas greșit… care a schimbat-o aproape total.
Anamaria Vartolomei (actriță franco-română) face un rol cu adevărat reușit, chiar dacă în startul filmului mi s-a părut ușor ezitantă. Pe parcurs, însă, se descurcă din ce în ce mai bine, pe chipul ei citindu-se, pe rând, frustrarea, umilința, furia, teama, disperarea, singurătatea. Și o face în mod natural. Iar scena în care încearcă să-și provoace singură avortul, deși destul de greu de privit (fără a fi excesiv de violentă sau explicită), este interpretată de nota 10.
Este genul de film care trebuie urmărit până la sfârșit, fiindcă, deși realizat profesionist și transmițând emoții autentice, debutul poate lăsa o impresie de superficialitate. În realitate, intriga este bine construită, gradat, iar trecerea de la plăcere/extaz la durere/suferință este una dintre cheile peliculei, pe lângă problemele de conștiință pe care le ridică.
Filmul este bazat pe scrierea omonimă a lui Annie Ernaux și a fost distins cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția (2021).
