Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Expoziție la Muzeul Național al Țăranului Român: Pasărea Măiastră. Zbor între lumi
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Expoziție la Muzeul Național al Țăranului Român: Pasărea Măiastră. Zbor între lumi

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 18 iulie 2025
Distribuie

30 iulie – 7 decembrie 2025, Sala Tancred Bănățeanu

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 30 iulie 2025, de la ora 16.00, la vernisajul expoziției Pasărea Măiastră. Zbor între lumi, deschisă la Sala Tancred Bănățeanu. Expoziția este organizată cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova la București, în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, ale cărui piese valoroase completează demersul expozițional.

Prin obiecte de patrimoniu, ceramică, textile, obiecte din lemn și jucării tradiționale, expoziția explorează simbolismul păsării în cultura tradițională românească, ca ființă mediatoare între lumi, aducătoare de vești, dar și ca motiv decorativ cu rol protector sau ceremonial. Sunt expuse reprezentări ale păsărilor domestice – precum cocoșul, găina, curcanul – dar și ale celor sălbatice, încărcate de semnificații mitice: vulturul, cucul, barza, păunul sau chiar papagalul. Acestea apar pe covoare, linguri, ulcioare de nuntă, furci de tors sau cahle, reflectând bogăția imaginarului rural.

Între păsările domestice se distinge cocoșul, adevărat orologiu al satului, acesta având remarcabile puteri apotropaice, de protecție; noaptea, cântecul lui purifică spațiul, alungă prezența diavolului și vestește apropierea zorilor, a luminii. Cocoșul și găina sunt păsări psihopompe, care călăuzesc sufletul mortului spre cealaltă lume, numai în acest context putând fi văzută darea lor de pomană, peste groapă, în ceremonialul înmormântării. De asemenea, cocoșul era jertfit, îngropat, în unele zone din țară, la temelia casei aflate în construcție, spre a asigura durabilitatea, dar mai ales protecția. În același scop, era modelat de către olari din lut și pus pe boldurile de casă din Argeș, Vâlcea și Buzău. Prin urmare, motivul cocoșului apare pe ceramică, pe farfurii în general, la Horezu (unde există festivalul intitulat Cocoșul de Horezu, inițiat în anul 1971), Oboga, Baia Mare, Rădăuți etc.

Găina, ca pasăre domestică, este implicată într-un alt rit de trecere, în ceremonialul de nuntă, în care se joacă dansul găinii, dar ea apare și pe ulcioarele de nuntă de la Oboga – obiect ceremonial folosit la chemarea nuntașilor la nuntă și la masa nașilor și mirilor.

Dintre păsările sălbatice cu semnificații pozitive, se remarcă cucul – vestitor al primăverii –, reprezentat în cultura tradițională prin jucării la Vlădești (Vâlcea) și, în mod special, prin fluierele în formă de cuc de la Oboga.

Un alt exemplu semnificativ de pasăre sălbatică cu conotații pozitive este barza, considerată un simbol apotropaic datorită obiceiului de a-și construi cuiburi în apropierea caselor, protejând astfel locuințele de incendii. Barza este asociată și cu mitul zeiței pasăre, din oul căreia s-ar fi creat universul. În tradițiile populare, aceasta este cunoscută ca fiind aducătoare de prunci, jucând un rol central în simbolistica urcioarelor de nuntă de la Oboga. De asemenea, barza este un motiv frecvent întâlnit pe covoarele oltenești.

Una dintre cele mai interesante apariții este aceea a papagalului, pe o serie de trei covoare aflate în proprietatea Muzeului Țăranului. Motivul, fără îndoială exotic, este de proveniență orientală, adus prin intermediul contactelor cu Imperiul Otoman.

Înjunghiat pe o scenă din New York! Scriitorul Salman Rushdie, autorul „Versetelor satanice”, a fost transportat de urgență la spital cu un elicopter militar
12 august 2022

Păsările sunt parte a unui important motiv decorativ: pomul vieții. În varianta kantharosului, acestea apar pe ramurile pomului, unde se presupune că păzesc acest arbore mitic, sau se hrănesc cu fructele ce conferă nemurirea. Există o serie întreagă de covoare din Oltenia, Vlașca și Moldova, care au ca motiv central pomul vieții cu păsări.

De asemenea, sunt expuse scoarțe basarabene din sec. al XIX-lea cu motive avimorfe, ordonate după principii artistice în registre sau alese ca elemente separate printre alte tipuri de motive tematice, aflate în patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău. Sunt imagini ale păsărilor statice sau în zbor, văzute din față sau din profil, fiind adeseori aduse până la cel mai înalt grad de stilizare, încât nu pot fi identificate ca specie și trimit la clasa generală: păsări. Pe covoarele din secolul XX, imaginea păsărilor este recognoscibilă – cocoș, păun, cocostârc, cuc – și apare dimensionată în raport cu celelalte ornamente.

Pe ștergarele de nuntă, imaginea păsărilor apare țesută (sec. al XIX-lea), cusută (sec. XX), împletită și croșetată (a doua jumătate a sec. XX, horboțele/dantele). Motivele păsărilor sunt foarte diferite și tratate în maniere artistice relevante. În acest grup sunt ștergare de cap (năframe), ștergare decorative (pentru împodobirea interiorului), dar care au avut și rol ritual, năframe, mâneșterguri. Sunt, de asemenea, etalate cămăși tradiționale având motive avimorfe cusute pe altițe în mod preponderent, sau și pe alte părți ale cămășilor.

Din colecția de ceramică a Muzeului din Chișinău sunt expuse mai multe țuruiece/șuierace (fluierice de lut), aviforme. Rolul lor – jucării muzicale pentru copii – i-a stimulat pe olari să le confere chipuri de la cele asemănătoare cu prototipurile până la cele de ordinul fantasticului avimorf.

Piramida puterii în societatea noastră dintre 1944-2018
8 ianuarie 2019

Expoziția oferă publicului o incursiune fascinantă în simbolistica păsărilor din arta tradițională, evidențiind bogăția formelor, tehnicilor și a semnificațiilor transmise prin obiecte cu valoare de patrimoniu, devenind o veritabilă lecție de cultură vizuală și spirituală deschisă vizitatorilor de toate vârstele.

- Publicitate -

Curatorii expoziției: Ion Blăjan și Venus Mateescu, MNȚR

Expoziția va putea fi vizitată în Sala Tancred Bănățeanu, în perioada 30 iulie – 7 decembrie 2025, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea, marțea și cu ocazia sărbătorilor legale este închisă.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Thierry Wolton, Ada Milea, Ana Blandiana, byron și Luna Amară vin la ediția a 17-a a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR)
Articolul următor România, cel mai mare număr de cetăţeni dintr-o ţară a UE care trăiesc în state comunitare
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Consiliul Concurenţei analizează preluarea mai multor companii de către Sika AG
Companii
ANL a recepţionat 24 de locuinţe pentru tineri în orașul Boldești-Scăeni
Actualitate
A fost scăzută valoarea minimă a obligațiilor fiscale restante pentru debitorii persoane fizice de la 3.000 la 1.200 de lei
Fiscalitate

RSS Știri Financiare

  • Valoarea medie a pensiei se apropie de 2.800 lei, în România
  • Sistemul de preluare a ambalajelor reciclabile cu sacul, IZI, bifează returnarea cu numărul 1 milion
  • Companiile din București plătesc peste 10.000 de euro pentru amenajarea spațiului de lucru alocat unui angajat
  • Unul din patru utilizatori XTB are între 18 și 30 de ani. Cum arată portofoliul acestora
Cultură și Educație

Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media 2019 – Slovacii din Nădlac

14 minute
Cultură și Educație

L-am cunoscut pe Amza Pellea

13 minute
Cultură și Educație

Ion Marin și Martha Argerich – Concert Extraordinar de Anul Nou

5 minute
Cultură și Educație

Festivalul Internațional „George Enescu” aduce la Cluj-Napoca artiști de talie mondială și câștigători ai marelui festival. Biletele au fost scoase la vânzare

9 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?