Zola Jesus este numele de scenă al Nicolei Hummel, interpretă americană ce a realizat cinci albume (The Spoils – 2009, Stridulum II – 2010, Conatus – 2011, Taiga – 2014 şi Okovi – 2017) şi patru EP-uri care combină genurile electronic, industrial, clasic şi goth.
În mai multe interviuri a declarat că părinţii săi sunt americani, dar are şi origini ruse, ucrainene, germane şi slovene (apărând şi sub numele de Nika Roza Danilova), potrivit Wikipedia.
Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu genul goth/darkwave, să precizăm că muzica goth (un curent derivat din genul post-punk, la finalul anilor ’70, din care au apărut formaţii ca The Cure sau Siouxsie and The Banshees) are o subramură numită darkwave (apărută iniţial în Germania), din care a luat naştere genul dark neoclassic, caracterizat în general printr-o atmosferă eterică, voci feminine şi având puternice influenţe din muzica clasică.
După ”pionierii” Dead Can Dance, cu fenomenala Lisa Gerrard solistă vocală, au apărut numeroase trupe precum Autumn Tears, Dark Sanctuary, Ophelia’s Dream, Camerata Mediolanense şi multe altele.
Zola Jesus, care a concertat şi în România anul acesta, în august, la Club Control, a fost comparată de critici cu Kate Bush, Florence Welch, Siouxsie and the Banshees şi chiar cu Lisa Gerrard sau Elisabeth Fraser, de la Cocteau Twins.
După o părere personală, muzica sa chiar merită ascultată, fiindcă are o tuşă originală, plăcută, nu ai impresia că ”ai mai ascultat de 100 de ori asta”. Totuşi, nu mi se pare chiar darkwave pe deplin şi, dacă ar fi să mă refer la aprecierile criticii, mai degrabă se apropie de Kate Bush sau Elisabeth Fraser (sau poate chiar de Clan of Xymox, pe alocuri) decât de alte interprete.
O piesă foarte bună, reprezentativă şi care are şi un videoclip foarte reuşit (pe care îl puteţi vedea aici: https://www.youtube.com/watch?v=HY9WUZZrTpw ) este Vessel.
O alta pe care aş recomanda-o, deşi sună mai mult a pop, este Dangerous Days (aici: https://www.youtube.com/watch?v=As-issfZ2-Q ).
În rezumat, o muzică interesantă, o prezenţă scenică agreabilă, dar aş caracteriza muzica Zolei Jesus ca depăşind graniţele electronicului şi ale synth-pop-ului, însă neatingând stranietatea şi senzaţia de ”dincolo de lume” pe care o ai ascultând Dead Can Dance sau Autumn Tears, de exemplu.