Cinematografia poloneză a dat, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, pelicule de valoare, chiar de referință. Capodoperă a punerii în scenă a confruntării dintre Bine și Rău, filmată și interpretată perfect, ecranizarea regizată de Stanisław Różewicz impresionează prin profunzime.
După o nuvelă de Jarosław Iwaszkiewicz și cu un scenariu și regie de Stanisław Różewicz, filmul artistic Ryś (eng. Lynx) debutează pe acordurile ”Adagio”, de Albinoni, prezentând imagini cu o biserică. Apoi interioarele dezolante ale unei case părăsite, urmate de un peisaj autumnal, cenușiu.
Sunt cadre care anunță marea dramă, sfâșierile interioare, suferințele eroilor, interiorul labirintic al sufletelor acestora.
Într-un oraș mic polonez, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Părintele Konrad, un tânăr preot local, dă binecuvântarea unui muribund, care însă cerea ajutorul părintelui Piotr.
O pictură veche care înfățișa un prelat schițând binecuvântarea în fața unui diavol este prilej de controverse între părintele Konrad și un alt om al bisericii. Acesta din urmă susținea că o altă pictură ar fi mai potrivită pentru interior, dar primește răspunsul: ”poate după sfârșitul războiului, acum nu e un moment potrivit pentru achiziționarea de tablouri”.
Interiorul vechii biserici de lemn, cadrul auster, rece, sunt introduse excelent de Różewicz, care schițează fundalul perfect pentru povestea sa, una a confruntării conștiințelor și a aspirației către mântuire.
Conflictul principal al acțiunii apare atunci când un tânăr partizan, supranumit Ryś, i se confesează lui Konrad, mărturisind că este însărcinat, chiar în acel orășel, cu executarea unui trădător.
”Când omori un om, e ca și cum deja te-ai fi omorât pe tine însuți”, îi spune preotul.
Ryś insista asupra faptului că a primit un ordin și că urmează să execute un om ”rău”, cerând ispășirea de păcat, iar preotul îi repeta că este o cerință absurdă și că nici nu poate fi sigur că este vinovat (oricum, i-ar fi putut spune și că în fața lui Dumnezeu toți suntem egali).
În plus, Ryś îi replică spunându-i că trăiau deja într-un iad în care se petreceau cele mai abominabile fapte, așa că nu avea ce păcate să mărturisească.
Tânărul preot se implică din plin în poveste și la un moment dat începe să aibă viziuni stranii… Oare vorbise chiar cu Diavolul?
Ce trebuie să facem pentru a merita mântuirea?
Filmul lui Stanisław Różewicz nu dă verdicte, dar ridică o mulțime de întrebări: cine suntem? Ce trebuie să facem pentru a merita mântuirea? Cum să rămânem fără păcat într-un Purgatoriu? Până unde poate merge iertarea celuilalt?
Greu de răspuns, dar trebuie întrebat, altfel vom pleca de pe Pământ la fel cum am venit.
Dialogurile părintelui Konrad cu Ryś, dar mai ales cele cu Aloyz, căruțașul împrejurimilor, cel incriminat, ating probleme de esență ale sufletului omenesc, coexistenței Binelui și a Răului, importanței deciziilor. ”Confesionalul” se extinde și în afara pereților bisericii.
O scenă memorabilă a peliculei poloneze este atunci când, după multe discuții și întrevederi cu enoriașii sau cu cei apropiați, privirea părintelui se oprește asupra unei picturi cu Iisus crucificat. Așa este misiunea unui preot pe Pâmânt, grea, tristă, săvârșită în suferință. Păstrând proporțiile, cristică.
Reîntâlnirea cu Ryś în biserică va aduce o teribilă răsturnare de situație, iar dialogul va deveni încă și mai profund, mai sofisticat. Różewicz jonglează excepțional cu o intrigă în care sunt implicate trei personaje și anticiparea unei crime.
Cât despre final, este unul fulminant, apoteotic. Las spectatorului bucuria descoperirii lui în toalitate, dar trebuie totuși să spun că mi-a confirmat o bănuială care îmi încolțise mai demult în minte, și anume că tot filmul este o parabolă, iar dialogurile părintelui Konrad cu Ryś sunt de fapt dialoguri cu Diavolul care îi voia sufletul.
Cât despre calea cea mai scurtă către mântuire?
Nu există o rețetă sigură, și nici simplă, dar păstrarea conștiinței curate în cele mai grele încercări ar fi un pas sigur înainte.