Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Filmul complet al evenimentelor privind situația de la acumularea Paltinu și întreruperea alimentării cu apă în județele Prahova și Dâmbovița
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

Filmul complet al evenimentelor privind situația de la acumularea Paltinu și întreruperea alimentării cu apă în județele Prahova și Dâmbovița

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 2 decembrie 2025
Distribuie

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prezintă filmul complet al evenimentelor privind situația de la acumularea Paltinu și întreruperea alimentării cu apă în județele Prahova și Dâmbovița, în contextul apariției în spațiul public a numeroaselor informații eronate și acuzații politice nefondate.

În urma unor manevre de verificare a funcționării echipamentelor hidromecanice ale golirii de fund GF2, Administrația Bazinală de Apă Buzău–Ialomița a informat, prin adresa din 17 iunie 2025, Administrația Națională „Apele Române” că există o obturație în amonte, generată de desprinderea batardoului submers de deasupra admisiei. Ulterior, o inspecție subacvatică efectuată la 18 iunie a confirmat avaria sistemului de acționare și probleme la vana de lucru. Situația era una gravă, cu ambele goliri de fund nefuncționale, fapt care a necesitat convocarea de urgență a Comisiei UCC (Comisia pentru Urmărirea Comportării Construcțiilor) din cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, structură tehnică responsabilă cu monitorizarea comportării în timp a barajelor și stabilirea măsurilor necesare în cazul incidentelor.

Comisia UCC a analizat incidentul în ședința din 24 iunie 2025 și, prin raportul-decizie din 2 iulie 2025, a recomandat coborârea controlată a nivelului acumulării Paltinu, subliniind ca prioritate siguranța alimentării cu apă a populației. ABA Buzău–Ialomița a transmis nota tehnică elaborată de expertul atestat de Ministerul Mediului, iar documentația a fost înaintată către Comisia Națională pentru Siguranța Barajelor și Lucrărilor Hidrotehnice – CONSIB, conform procedurilor legale. CONSIB a avizat necesitatea unui program de coborâre a nivelului apei la cota 620 mdMN, urmând recomandările expertului și ale comisiei de avizare. În 25 iulie 2025 a fost transmis către ANAR programul de coborâre a nivelului, analizat și acceptat de Biroul Operativ CONSIB, cu condiția monitorizării stricte a evoluțiilor hidro-meteorologice și a consultării experților în fiecare etapă.

În perioada iulie-octombrie, exploatarea barajului s-a desfășurat conform procedurilor tehnice aprobate. Nivelul apei a fost redus treptat, în funcție de condițiile hidro-meteorologice, iar situația acumulării a fost monitorizată lunar în cadrul ședințelor tehnice obligatorii pentru toate lucrările hidrotehnice. Specialiștii ANAR, ABA Buzău–Ialomița și ai Comisiei UCC (Comisia pentru Urmărirea Comportării Construcțiilor) au verificat în mod continuu comportarea barajului, evoluția sedimentelor și funcționarea instalațiilor de măsură și control. În această perioadă s-a constatat o agravare progresivă a colmatării admisiei golirii de fund GF2, aspect care a condus la concluzia că este necesară coborârea suplimentară a nivelului până la cota 603–604 mdMN pentru executarea în siguranță a lucrărilor de remediere.

În luna octombrie 2025, o inspecție subacvatică suplimentară a confirmat că zona de admisie a golirii de fund GF2 este înfundată cu sedimente, fiind necesară coborârea suplimentară a nivelului la cota 603–604 mdMN pentru execuția lucrărilor de remediere. CONSIB a decis formarea unei echipe complexe — specialiști ANAR, MMAP, ABA Buzău–Ialomița, SGA Prahova, Hidroelectrica și ESZ Prahova — pentru evaluarea finală a situației în teren și stabilirea măsurilor operative. Conform legislației, coborârea nivelului la cota 603 mdMN nu necesita aviz suplimentar, fiind încadrată în operarea normală prevăzută de Regulamentul amenajării.

În acest context tehnic, operatorul de apă ESZ Prahova a fost informat încă din luna octombrie despre riscul întreruperii alimentării cu apă potabilă și despre necesitatea implementării măsurilor de prevenție: acumulări tampon, surse alternative, avertizarea comunităților, întreținerea și repararea conductei de aducțiune. Toate aceste obligații sunt prevăzute în autorizațiile de gospodărire a apelor, în convențiile de exploatare și în contractul de operare semnat de ESZ Prahova cu ANAR încă din 2013. ESZ Prahova nu a implementat aceste măsuri, deși era responsabilitatea sa.

Pe tot parcursul lunilor octombrie și noiembrie, instituțiile operative — ESZ Prahova, ABA Buzău–Ialomița și Hidroelectrica — au transmis Ministerului Mediului asigurări oficiale că reducerea nivelului apei nu va afecta alimentarea populației.

Percheziții DNA la Casa Română de Comerț Unirea. Prejudiciu de peste 40 de milioane de lei
9 octombrie 2024

După executarea etapelor de coborâre a nivelului și în urma precipitațiilor abundente, turbiditatea apei brute a depășit valorile admise pentru potabilizare. Stația de tratare Voila nu a putut procesa apa, iar DSP a confirmat că distribuirea unei ape netratabile ar fi periculoasă pentru sănătatea publică. Întreruperea apei nu a fost o decizie a Ministerului Mediului. Este rezultatul imposibilității operatorului ESZ Prahova de a furniza apă tratată conform normelor sanitare, în condițiile în care nu a asigurat măsurile tehnice compensatorii necesare.

Ministerul Mediului, deși primise anterior asigurări că populația nu va fi afectată, a fost informat cu întârziere despre amploarea crizei. Situația reală a fost transmisă întâi de primarii localităților afectate, nu de instituțiile subordonate, ceea ce constituie o abatere gravă de la responsabilitățile legale.

În aceste condiții, atacurile politice apărute în spațiul public, care sugerează că Ministerul Mediului ar fi responsabil de oprirea apei, sunt false și manipulatorii. Ministerul nu administrează barajul Paltinu, nu operează stațiile de tratare și nu decide sistarea apei. Ministerul a gestionat informațiile primite, care s-au dovedit a fi incomplete și incorecte, și a acționat imediat ce situația reală a devenit cunoscută.

Problemele tehnice ale conductei de aducțiune, întreținerea deficitară a bazinelor și absența investițiilor necesare sunt elemente documentate în mod repetat și confirmate de instituțiile de control. Ministerul nu va acoperi nicio formă de neglijență instituțională.

Sprijin pentru categoriile de cupluri mamă-nou-născut defavorizate care au nou-născuți de până în 3 luni
17 aprilie 2024

Ministra Mediului a dispus trimiterea Corpului de Control al MMAP pentru verificarea lanțului de responsabilități, analiza deciziilor operative și propunerea de sancțiuni.

- Publicitate -

Conform datelor transmise de Administrația Națională Apele Române, alimentarea lacului de priză al stației de tratare Voila a fost reluată prin evacuarea unui debit de 3 m³/s prin aducțiunea Elsin. Estimările tehnice arată că reluarea completă a furnizării apei potabile către populație va necesita până la șase zile, în funcție de evoluția turbidității și de capacitatea operatorului ESZ Prahova de a restabili procesul de tratare. Schimbarea nivelului turbidității va presupune și un nou calendar, lucru care va fi comunicat de urgență public.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Suspendarea temporară a Centralei Brazi nu afectează sistemul energetic național
Articolul următor China respinge ca nefondate argumentele Japoniei într-o nouă scrisoare transmisă ONU
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Inteligența artificială remodelează selecția bunurilor de larg consum
IT
Zi de remize la Super Chess Classic România 2026: clasamentul rămâne neschimbat după runda V
Sport
Baletul „Cenușăreasa” de Prokofiev în versiunea companiei de balet a Operei din Ruse, la Bucharest Opera Festival, pe 19 iunie
Cultură și Educație

RSS Știri Financiare

  • Cum să alegi cel mai bun CRM pentru echipa de vânzări?
  • Datoriile firmelor la stat au depășit 77 miliarde lei în primul trimestru din 2026
  • Creștere modestă pe piața de birouri din București. Cererea rămâne sub perioada pre-pandemică
  • KronenPark Residences, 45% dintre apartamentele din prima fază au fost rezervate
Actualitate

AFM va asigura 4,34 miliarde lei pentru continuarea a 500 de proiecte din domeniul apei și deșeurilor preluate din PNRR

3 minute
tableta vot
Actualitate

STS va distribui 22.475 de tablete necesare organizării alegerilor locale

2 minute
Actualitate

Fabrică de bani falși descoperită în Suceava: 1,2 milioane de euro contrafăcuți, capturați la Sofia

2 minute
padure
Actualitate

Controale efectuate de specialiştii Romsilva pe perioada stării de urgenţă

1 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?