Iași. Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Odorheiu Secuiesc, împreună cu Fundația World Vision România, lansează proiectul Academia de Afaceri Sociale în mediul urban. În cadrul acestuia, se vor acorda granturi de 61.000 de euro nerambursabili pentru 34 de idei de afaceri sociale în orașele din 3 regiuni ale României: Nord-Vest, Centru și Nord-Est.
În cadrul proiectului, vor fi finanțate idei de businessuri care au o misiune socială și reinvestesc 90% din profit în această misiune, iar angajații afacerii sunt persoane din
grupuri dezavantajate pe piața muncii. Proiectul vine ca răspuns la rata mare de risc de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) din România, care a fost de 32,0% în anul 2023, un procent corespunzător unui număr de 6,0 milioane persoane, conform Institutului Național de Statistică.
“Astfel de proiecte sunt foarte necesare pentru creșterea perspectivelor comunităților marginalizate de a crea noi surse de bunăstare și dezvoltare a unor ecosisteme antreprenoriale durabile, la care pot accede și noile generații. Este nevoie ca antreprenoriatul social să fie considerat ca una dintre cele mai viabile alternative pentru dezvoltare comunitară, cu impact în aducerea de resurse adiționale pentru copiii vulnerabili și familiile acestora. Fundația World Vision România va continua derularea de astfel de proiecte care pot propune instruiri, modele de bună practică și acordare de sprijin pentru încurajarea antreprenoriatului, în vederea combaterii flagelului sărăciei, accesului precar ocupațional pentru categoriile defavorizate și diminuării disparităților sociale din România”, a declarat doamna Mihaela Nabăr, Directorul Executiv al Fundației World Vision România.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.
Ce include Academia de Afaceri Sociale în mediul urban?
În proiect, vor fi selectate 132 de persoane, care vor beneficia de cursuri acreditate de Antreprenor în economie socială și vor putea concura pentru a obține un grant de
61.000 de euro pentru ideea lor de afacere socială. Iată ce va include programul:
– Curs acreditat de Antreprenor în economia socială. Cei înscriși în proiect vor urma un program de formare acreditat și vor participa la ateliere pe teme conexe.
– Concurs de planuri de afaceri. La finalul cursului, după ce vor promova examenul, participanții vor concura pentru grantul de 61.000 de euro pentru înființarea afacerii.
– Mentorat și finanțarea a 34 de idei cu câte 61.000 euro pentru lansarea afacerii sociale. Câștigătorii concursului de afaceri vor lucra pe ideile lor cu echipa proiectului și vor obține grantul nerambursabil pentru a-și lansa afacerea.
– Sprijin timp de 1 an și jumătate în implementarea planului de afaceri. Echipa proiectului va sprijini antreprenorii timp de 1 an și jumătate în realizarea achizițiilor, execuția bugetului investiției conform planului de afaceri și ocuparea locurilor de muncă.
Cine se poate înscrie în proiect?
În Academia de Afaceri Sociale, se pot înscrie cei care vor să înființeze o afacere cu impact pozitiv în comunitate și îndeplinesc condițiile de mai jos:
– Au domiciliul în mediul urban, în una dintre cele 3 regiuni: Nord-Vest, Centru, Nord-Est.
– Au 18 ani împliniți.
– Au cel puțin studii medii absolvite (12 clase absolvite)
– Nu au deja un certificat de absolvire a unui program de formare profesională pentru Antreprenor în economia socială (cod COR 112032 ).
– Nu sunt înscriși într-un proiect similar finanțat de Uniunea Europeană.
– Nu se află în situație de conflict de interese cu Fundația Civitas pentru Societatea
Civilă (Cluj și Odorheiu Secuiesc) și Fundația World Vision România.
– Dețin competențe de utilizare a calculatorului.
– Se regăsesc în una dintre aceste categorii: tineri cu vârsta între 30-35 de ani, persoane inactive, șomeri, părinți singuri, tineri postinstituționaluzați, persoane cu dizabilități sau alte categorii dezavantajate pe piața muncii.
Cum te poți înscrie?
Pentru a se înscrie în proiect, doritorii trebuie să completeze un formular de înscriere, urmând să fie contactați de echipa proiectului pentru următoarii pași.
Înscrierile au început în 27 noiembrie, iar participanții sunt încurajați să se înscrie cât mai curând, locurile fiind limitate la 44 de persoane pentru fiecare regiune.
Formularul de înscriere și celelalte detalii despre Academia de Afaceri Sociale în mediul urban sunt disponibile pe pagina proiectului: https://civitas.ro/academia-deafaceri-sociale-urban.