În ultimii câțiva ani am asistat la un fenomen interesant și, deși întârziat, intrat treptat în drepturile sale, anume formarea unei piețe pentru icoanele românești. Cele câteva licitații de icoane românești, pe lemn sau pe sticlă, petrecute în piața de artă cu începere din 2017, au conturat o arie de interes pentru circularea icoanei de artă ortodoxă, nu atât pentru funcțiunile ei tradiționale, drept simbol religios și canal al adorației, cât pentru calitățile ei intrinseci de obiect de colecție, de însemnătate istorică și artistică, distinct nu doar prin tematică religioasă cât prin grad de măiestrie picturală. Vedem astfel, în ultimii ani, cum icoanele ortodoxe românești încep să se înscrie într-o circulație regională mai largă, din Germania până în Rusia, a unui spațiu de piață de artă ce poate fi definit, lipsit de rigurozitate, drept creștin ortodox, și reușesc gradual să marcheze cotații de autor ce le fac interesante pentru colecționarii locali, dar și pentru cei regionali.
În trecutul recent netranzacționabile în piața noastră restrânsă de artă, atâta cât era tolerată în comunism – ne amintim «Icoane pe sticlă», sceneta difuzată cu ocazia Revelionului din 1975 jucată magistral de Toma Caragiu și Octavian Cotescu – atât datorită semnificațiilor religioase neîncurajate de un regim declarat ateu, cât și suspiciunii față de intelectualismul colecționismului, ce atenta la statutul de «bun public, al întregului popor» sub care erau etichetate bunurile culturale, icoanele românești circulau «la negru» și, după 1989 reîncep timid să circule, majoritar în tranzacții private, între colecționari, iar nu în piața publică, transparentă, a licitațiilor de artă și obiecte de colecție, potrivit unui comunicat Artmark.
Recentele licitații de artă religioasă au îngăduit însă, pe de o parte larga publicitate a creațiilor de artă sacră și accesul acestui tip de bun cultural la o piață reglementată, pe de altă parte începerea cotării unora dintre autorii importanți de icoane, pionieri ai picturii bisericești, unii dintre inovatori recunoscuți de istorici pe plan european. Printre prețurile încă timide realizate în această primă etapă de piață românească de icoane ortodoxe, putem deja sesiza formarea unui top:
1 – Ioniță din Brașov, în decembrie 2020, cu 7000 euro pentru o icoană pe glajă («Prezentarea la templu a Fecioarei Maria»), cca. 1770-1780;
2 – Popa Sandu din Iernuțeni, în iulie 2020, cu 5000 euro pentru o icoană pe glajă («Arhanghelul Mihail»), 1804;
3 – Pahomie ieromonah, tot în iulie 2020, cu 2750 euro pentru o icoană dublă pe lemn («Sfântul Nicolae» și «Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul»), epoca lui Eremia Movilă, sfârșitul sec. XVI;
4 – Popa Matei din Vale, decembrie 2020, 2500 euro pentru o icoană pe glajă («Coborârea de pe Cruce»), primele decenii ale sec. XIX;
5 – Pavel Zamfir, decembrie 2020, tot 2500 euro pentru o icoană pe glajă («Maica Domnului cu Pruncul – Trandafirul cel neveștejit»), 1899.
De remarcat însă, așa cum observă specialiștii și colecționarii, că în continuare, deși are loc o treptată dezghețare a pieței publice de artă religioasă, că tranzacțiile private au loc la sume semnificativ mai mari – astfel artiști de icoane precum Savu Moga, Ioan Popp de Făgăraș ori Matei Țâmforea, extrem de rari în piață, se vând pentru valori către 10.000 de euro.
De altminteri piața regională de artă sacră, către care cea românească tinde a se integra treptat, marchează, dacă ar fi să ne referim doar la ultimii 3 ani, recorduri semnificative pentru icoana ortodoxă care circulă, așa cum au circulat și autorii ei, în spațiul de interes creștin ortodox. Astfel, ultimele 3 vânzări reprezentative în piața germană de licitații indică o apreciere a pieței la nivel regional: 110.000 euro pentru o icoană pe lemn (reprezentând «Crucificarea») realizată Dionisus, pictor de școală moscovită de la sfârșitul sec. XV; 82.000 euro pentru o icoană cretană de început de sec. XVII, reprezentând sfânta liturghie; respectiv un 80.000 euro pentru o icoană veneto-cretană pe lemn (reprezentând «Maica Domnului cu Pruncul») creată de Andreas Ritzos la sfârșitul sec. XV.
O foarte interesantă și vastă selecție de icoane pe lemn și sticlă, create de artiști români, între care Ioan Popp de Făgăraș, Savu Moga ori Matei Țâmforea, este expusă, cu prilejul Săptămânii Mari, la Palatul Cesianu-Racoviță.
