Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Franța: A patra zi de mobilizare masivă contra reformei sistemului de pensii conceput de Emmanuel Macron și guvern
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Extern

Franța: A patra zi de mobilizare masivă contra reformei sistemului de pensii conceput de Emmanuel Macron și guvern

Maria Capitaine
Autor
Maria Capitaine
Publicat 12 februarie 2023
Distribuie
foto: rfi.ro

O participare mult mai numeroasă, până la 2,5 milioane de manifestanți, în sute de localități ale țării

La Paris și în sute de oraşe din Franţa au avut loc, din nou, sâmbătă, manifestaţii de protest faţă de intenţia guvernului de a mări vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, de a mări durata de contributivitate și de a desființa regimuri speciale de pensii în unele ramuri ale economiei. În deplină unitate, marile sindicate din Franța, sprijinite de o largă majoritate a francezilor, au avertizat că vor continua protestele până când revendicările le vor fi satisfăcute şi sunt gata să declanşeze greve generale pe termen nedeterminat.

Într-un comunicat dat publicității înaintea începerii manifestației de la Paris, grupul intersindical a anunțat că este gata să procedeze la ”înăsprirea acțiunilor dacă guvernul și parlamentarii rămân surzi la contestarea populară”. Sindicatele merg cu amenințările și mai departe și avertizează că la următoarea etapă a protestelor față de reforma pensiilor, programată deja pentru 7 martie, sunt gata să blocheze activitatea în toate domeniile vieții din țară. O nouă zi de acțiuni ca acelea de până acum au fost deja anunțate pentru joia viitoare, în ajunul dezbaterii proiectului noii legi a pensiilor în Adunarea Națională.

Într-o rară declarație făcută în ultimele zile pe tema reformării sistemului de pensii, Emmanuel Macron a chemat adversarii reformei să dea dovadă de ”simț al responsabilității”, întrucât ”dezacordurile pot fi exprimate, dar în manieră calmă și cu voința de a nu bloca viața restului țării”.

Spre deosebire de valurile de manifestații precedente – din 19 ianuarie, 31 ianuarie și 7 februarie – sindicatele au privilegiat sâmbătă această acțiune de protest și greve susceptibile de a perturba plecările în vacanța de iarnă. Apelurile la greve în sectorul feroviar au fost totuși mai reduse dar traficul aerian a fost grav perturbat la aeroportul Orly, ca urmare a grevei-surpriză a controlorilor de trafic.

De data aceasta, este pentru prima oară când protestele în toate marile orașe ale Franței au avut loc sâmbătă. Din sursă apropiată sindicatului cel mai puternic, CGT, numărul manifestanților a ajuns, în total, la aproape 2,5 milioane. Ministerul de Interne dă o altă cifra, respectiv 963.000 pe teritoriul național. Posturile franceze de televiziune, presa scrisă, dar și imaginile numeroase difuzate în video semnalează producerea de violențe provocate de grupuri extremiste infiltrate în rândul manifestanților, precum și unele incidente dure cu forțele de poliție și jandarmi la Paris, dar și în alte orașe, inclusiv la Strasbourg, Nantes, Toulouse, Lille, Rennes, Nante, Toulouse, Boulogne-sur-Mere, unde numărul manifestanților s-a ridicat la zeci de mii în fiecare localitate.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior ursitoare-botez-paradisul-personajelor Paradisul Personajelor – aici găsești ursitoare pentru botez
Articolul următor În zonele sinistrate din Turcia și Siria continuă dramele, dar și minunile. Zeci de persoane, inclusiv nou-născuți, au fost salvați din ruine
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

JCR revizuiește perspectiva ratingului României la STABILĂ, pe fondul măsurilor de consolidare fiscală și a rezilienței economice 
Economie
ÎCCJ dă în judecată guvernul pentru că nu a plătit restanțele salariale ale magistraților
Actualitate
După revizia planificată, rafinăriile Petromidia și Vega reiau producția de carburanți
Energie

RSS Știri Financiare

  • Creștere puternică a numărului de călători pentru aeroporturile din România și în 2026
  • Sphera va deschide anul acesta 8 restaurante KFC, 2 Taco Bell și un Hard Rock Cafe
  • Tranzacțiile pe piața de birouri locală, la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani
  • Rețeaua de apartamente în regim hotelier Rezident, venituri de 1,5 milioane euro în 2025
Extern

Trupe britanice ajută Polonia la frontiera cu Belarus

1 minute
Extern

Prima sondă lunară israeliană și-a început voiajul

1 minute
Extern

NATO: Nu va fi ”pace durabilă” dacă Rusia câștigă războiul

1 minute
Extern

Trump rămâne singur la bară? L-a părăsit și ministrul Apărării, James Mattis

4 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?