În perioada când eram Secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor/U.I.S. de la Praga, am procurat din ţară şi am citit, împreună cu soţia mea care îşi pregătea doctoratul în Filosofie la Academia de Ştiinţe a Cehoslovaciei, câteva cărţi ale lui Franz Kafka, traduse în limba română şi publicate la edituri din Bucureşti: “Procesul”/1965; “Castelul”/1968; “Verdictul şi alte povestiri”/1969; “America”/1970. Deşi în ultimii ani ai şederii noastre în metropola de pe malurile Vltavei posedam cunoştinţe suficiente de limba cehă, nu am reuşit să parcurg, într-o asimilare ideatică şi interpretativă suficientă, diverse creaţii kafkiene, nefiind în stare să anticipez şi să aplic persoanei mele nivelul absurd de lăudăroşenie a unui fost coleg de breaslă, trimis după ’89 ca şef de misiune la Moscova, care pretindea sus şi tare că în maximum un an va învăţa fluent limba rusă. Mă mulţumesc, totuşi, cu posibilitatea de a fi avut – prin intermediul traducerilor realizate de Mariana Şora şi Mihai Izbăşescu – câteva întâlniri sui-generis cu spiritul lui Kafka şi cu opera sa.
Scriitorul de etnie evreiască Franz Kafka s-a născut la Praga, fosta Capitală a Regatului Bohemiei în perioada Imperiului Austro-Ungar, la 3 iulie 1883 în familia negustorului Hermann Kafka şi a Juliei Kafka (Löwy). Limba sa maternă a fost germana în care a scris mai târziu unele lucrări; ulterior a învăţat limbile cehă, ebraică, italiană şi franceză. A avut doi fraţi decedaţi la vârste timpurii şi trei surori dintre care Ottilie (Ottla) a fost cea mai apropiată de dânsul. Am ajuns la casa din Oraşul Vechi, strada U Radnice nr. 5 unde Franz a văzut lumina zilei şi a trăit primii doi ani ai vieţii sale. Astăzi nu se mai păstrează decât zidul clădirii cu uşa de la intrare; pe o placă neagră de bronz se află bustul scriitorului sub care sunt scrise în limba cehă cuvintele: “Franz Kafka s-a născut aici pe 3 iulie 1883.”. Acesta a fost primul loc din Praga pe care l-am văzut deoarece noul sediu al U.I.S. era situat în proximitatea acelei locuinţe din fostul Cartier Evreiesc.
În doar patru ani, tatăl lui Franz Kafka, avansând în poziţia socială, a schimbat succesiv câteva locuinţe: în 1885 în Piaţa Wenceslas (devenită Václavské Náměstí), în 1886 în Geistgasse, în 1888 în Niklastrasse, iar în 1889 în Piaţa Oraşului Vechi, într-un edificiu denumit Dum U Minuty unde a rămas pentru o perioadă de şapte ani până în 1896. La acesta din urmă am ajuns de mai multe ori în drumurile mele prin oraş, constatând că stă în umbra desăvârşită a anonimatului, fără nicio informaţie publică referitoare la viaţa scriitorului.
Masny Trh/Fleischmarkt/Piaţa de Carne este zona pragheză unde Franz a studiat, între anii 1889 şi 1893, la Şcoala Germană de Băieţi/Deutsche Knabenschule; nici acest reper al biografiei kafkiene, prin faţa căruia am trecut într-o zi, nu beneficia măcar de o minimă identitate. La dorinţa tatălui său, Franz a fost înscris, la vârsta de 10 ani, la Gimnaziul German de Stat/Altstädter Deutsches Gymnasium care funcţiona în Palatul Kinsky – o şcoală renumită la acea vreme prin studiile umaniste. Palatul, construit în stil baroc la începutul veacului al XVIII-lea, fusese destinat Contelui Wirich Philipp von Daun, comandantul garnizoanei pragheze, al cărui fiu Leopold a devenit Feldmareşal al Împărătesei Maria Tereza. La acest important obiectiv turistic, care putea fi vizitat de oricine pentru o taxă simbolică de intrare, nu exista niciun semn despre viaţa lui Kafka, mulţumindu-mă cu informaţiile preluate din monografiile occidentale consacrate acestuia.
1901 este anul în care Franz Kafka se înscria la Universitatea Carol-Ferdinand din Praga (străvechea şi prestigioasa Universitas Carolina ce fusese redenumită astfel în perioada 1622-1822), vizitată în repetate rânduri împreună cu soţia mea care îşi susţinuse în Aula Magna disertaţia de Doctor în Filosofie în primăvara anului 1978. La cererea noastră, rectorul Universităţii ne-a prezentat arhivele despre “absolvenţii de aur” între care se regăsea Franz Kafka, alături de Karel Čapek, Max Brod, Egon Erwin Kisch, Rainer Maria Rilke şi Edvard Beneš. Kafka a fost pasionat de ştiinţa dreptului (civil; canonic; internaţional; constituţional; comercial) şi, în mod concret, de Codul Civil al Austriei. Totuşi, nu peste mult timp, plictisit de prelegerile juridice, el se orientează spre studierea gramaticii, filologiei şi literaturii germane, citind cu pasiune aforismele lui Friedrich Schopenhauer şi romanele lui Thomas Mann.
Compania pentru asigurarea lucrătorilor din Regatul Bohemiei – astfel se numea instituţia din strada Na Pořičí nr. 7 unde Kafka a lucrat între anii 1908 şi 1922 în domeniul daunelor pentru accidentele de muncă. Când am trecut pe lângă edificiul impunător, fost sediu al instituţiei menţionate, nu am văzut nicio plăcuţă privind acel element biografic, eu şi soţia mea primind informaţiile necesare de la profesorul nostru de limba cehă.
Într-o căsuţă închiriată de sora sa, Ottla, situată pe Străduţa de Aur/Zlatá Ulička nr. 22 din proximitatea Castelului din Praga, Franz Kafka a locuit între anii 1916 şi 1917. Aceasta devenise un modest muzeu ce reunea câteva fotografii şi scrieri kafkiene, intrând în programele de vizită ale unor grupuri de turişti străini, în particular de etnie evreiască doar la solicitarea lor expresă. Am mai văzut o clădire din Piaţa Oraşului Vechi la nr. 17 unde se aflase un renumit salon al intelectualităţii pragheze, denumit Café Louvre, proprietate a scriitoarei şi artistei Berta Fanta (1865-1918). Pe o placă comemorativă instalată pe zidul clădirii era scris următorul text în limba cehă: “Aici, în acest salon al doamnei Berta Fanta, Albert Einstein, profesor la Universitatea din Praga, fondator al teoriei relativităţii, câştigător al Premiului Nobel, cânta la vioară şi se întâlnea cu prietenii săi, vestiţii scriitori Max Brod şi Franz Kafka în perioada 1911-1912.”.
La 3 iunie 1924 Kafka se stingea din viaţă într-un sanatoriu din oraşul austriac Klosterneuburg, iar peste câteva zile era adus în ţara sa şi înmormântat în Cimitriul Evreiesc Nou din cartierul Praga-Žižkov. Am vizitat, împreună cu soţia şi cu fiul nostru cel mare Vlad Mihai, mormântul unde se odihnesc întru vecie Dr. Franz Kafka alături de părinţii săi, Hermann (1854-1931) şi Julie (1856-1934), precum şi de cele trei surori, Gabriela Hermannova, Valerie Pollaková şi Ottilie Davidová, toate decedate în anii 1942-1943 în unele lagăre naziste de concentrare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după cum se arăta într-un text de pe piatra funerară.
În “Jurnalul” lui Kafka există această însemnare din 2 ianuarie 1912, care poate fi interpretată ca o confesiune existenţială: “Îmi limitam gândirea numai la obiectele imediate şi la împrejurările prezente; şi asta nu din pedanterie sau pentru că aş fi avut interese bine conturate, ci – în măsura în care nu prostia mea ar fi fost cauza – din tristeţe şi din spaimă. Din tristeţe, căci prezentul fiind atât de trist pentru mine, îmi spuneam că nu trebuie să îl depăşesc înainte de a-l fi făcut mai fericit pentru mine. Din spaimă, pentru că, tot aşa cum mi se făcea frică în faţa celui mai mic pas în prezent, mă consideram nevrednic – copilăros şi demn de dispreţ cum mă vedeam – să judec cu adevărat şi cu spirit de răspundere un viitor măreţ, bărbătesc care de cele mai multe ori nu mi se părea deloc posibil.”.
Kafka are, de asemenea, câteva reflecţii în aceeaşi notă pesimistă: “Întâmplarea există doar în mintea noastră, în percepţia noastră limitată. Ea este o reflectare a limitelor noastre de cunoaştere. Lupta împotriva întâmplării este întotdeauna o luptă împotriva noastră, o luptă în care nu putem birui niciodată.”; “Omul modern a picat într-o lume unde speranţele de dimineaţă sunt îngropate după-amiază.”; “Acum, Sirenele au o armă mult mai ucigătoare decât cântecul: tăcerea. Câte unul poate o mai fi scăpat vreodată de cântecul Sirenelor, dar niciodată de tăcerea acestora.”; “Nu am făcut nimănui ceva rău, nimeni nu mi-a făcut vreun rău, însă nimeni nu vrea să mă ajute. Absolut nimeni!”; “Mi-am petrecut viaţa, încercând să mă apăr de dorinţa de a-i pune capăt.”.
