Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Ianuarie, prima lună cu excedent bugetar din 2019 şi o creştere de 17,9% a veniturilor totale 
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Economie

Ianuarie, prima lună cu excedent bugetar din 2019 şi o creştere de 17,9% a veniturilor totale 

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 27 februarie 2026
Distribuie
Foto: Pixabay

Execuția bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2026 s-a încheiat cu un excedent de 0,85 miliarde lei, respectiv 0,04% din PIB, față de deficitul de 11,01 mld lei, respectiv 0,58% din PIB aferent lunii ianuarie 2025. Este prima execuție din ultimii șapte ani cu excedent bugetar în luna ianuarie, precedentul fiind înregistrat în 2019. Această evoluție reflectă o consolidare fiscală bazată pe o colectare mai bună și o gestionare riguroasă a cheltuielilor publice.

„Rezultatele înregistrate în prima lună a anului confirmă eficiența măsurilor de lărgire a bazei de impozitare și a disciplinei financiare. Este esențial că am reușit să creștem veniturile cu aproape 18%, în timp ce am menținut un control strict asupra cheltuielilor curente.
Aceste date la luna ianuarie trebuie interpretate, în același timp, cu moderație și responsabilitate, iar disciplina financiar-bugetară trebuie menținută pe tot parcursul anului, inclusiv prin bugetul pe 2026, pe care îl vom finaliza curând. Prioritatea noastră rămâne managementul eficient al finanțelor publice şi asigurarea surselor de creștere în economie, atât prin implementarea pachetului de măsuri de relansare, cât şi prin finanțarea investițiilor din fonduri europene și PNRR, care reprezintă motorul de creștere sustenabilă a economiei românești”
, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

I. Veniturile bugetului general consolidat

Veniturile totale au însumat 55,12 miliarde lei în luna ianuarie 2026, înregistrând o creștere de 17,9% față de anul trecut. Exprimate ca pondere în PIB, veniturile totale au avansat cu 0,25 puncte procentuale, din care 0,22 puncte procentuale provin din veniturile curente, cu precădere impozit pe salarii și venit, precum și TVA.

Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 9,02 miliarde lei, marcând o creștere de 31,4%, determinată de avansul semnificativ al încasărilor din impozitul pe dividende de 59,7% pe seama unor distribuiri concentrate în decembrie 2025, în contextul modificărilor legislative. Totodată, încasările din impozitul pe salarii au crescut cu 13,7%, peste dinamica fondului de salarii din economie, evoluția fiind influențată de eliminarea facilităților fiscale pentru salariații din construcții, agricultură, industria alimentară și IT.

Contribuțiile de asigurări au înregistrat 18,46 miliarde lei, în creștere cu 8,2%, reflectând extinderea bazei de impozitare reglementată prin Legea nr. 141/2025.

Încasările nete din TVA au atins 13,06 miliarde lei, marcând o creștere nominală de 2,52 miliarde lei, cu 23,9% mai mari față de ianuarie 2025. Această dinamică a fost susținută de modificările cotelor de TVA, în timp ce restituirile au totalizat 4,73 miliarde lei. Menținerea restituirilor de TVA la zi este o prioritate care sprijină direct lichiditatea mediului de business și asigură predictibilitate fluxurilor financiare ale companiilor.

Veniturile din accize au totalizat 3,67 miliarde lei, în creștere cu 7%, susținute de încasările pentru produsele energetice și cele din tutun.

Parlamentarii doresc să legifereze creșterea cu 50% a numărului de angajați ai ANRE, Guvernul nu susține decizia
30 martie 2023

Veniturile nefiscale au însumat 5,21 miliarde lei, în creștere cu 28,2%, incluzând sume din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, iar sumele rambursate de UE au totalizat 2,28 miliarde lei, o creștere semnificativă cu 33,9%, comparativ de anul 2025.

II. Cheltuielile bugetului general consolidat

Cheltuielile totale au fost de 54,27 miliarde lei în luna ianuarie 2026, în scădere față de aceeași perioadă a anului precedent cu 6%. Ca procent din PIB, acestea au înregistrat o scădere de la 3% la 2,7%.

Cheltuielile de personal au însumat 13,54 miliarde lei, în scădere cu 0,47 miliarde lei față de ianuarie 2025, pe fondul reducerii unor sporuri și a măsurilor de limitare salarială, menținându-și ponderea de 0,7% din PIB.

click brainiacs
Cum iti promovezi afacerea prin intermediul campaniilor PPC
17 august 2020

Cheltuielile cu bunuri și servicii au scăzut cu 11,8%, totalizând 6,51 miliarde lei, iar cheltuielile cu dobânzile s-au diminuat cu 7,9%. Cheltuielile cu asistența socială au fost de 22,74 mld lei, în creștere cu 2%, ținând cont de măsurile luate prin Legea nr. 141/2025.

- Publicitate -

Cheltuielile pentru investiții au fost în valoare de 3,62 miliarde lei. Din această sumă, 72,22% reprezintă valoarea plăților pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului 2021-2027 și sumele aferente componentelor de grant și împrumut ale PNRR.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Managerii anticipează noi creșteri de prețuri
Articolul următor Ministerul Finanțelor va lansa un sistem digital modern bazat pe tehnologia blockchain pentru managementul bonurilor fiscale
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Instituțiile UE și toți actorii relevanți trebuie să lucreze împreună pentru a consolida cooperarea civilă și militară
Actualitate
Constructorii de la Șantierul Naval Mangalia au depășit limita răbdării: “Salariații nu mai pot rezista fără a fi plătiți pentru munca depusă”
Actualitate
Corupția și dezinformarea, menționate printre principalele pericole la adresa securității României
Actualitate Politic

RSS Știri Financiare

  • 3 din 4 doze de aluminiu comercializate în România sunt reciclate
  • Auchan deschide cel de-al zecelea supermarket de mari dimensiuni din rețea lângă Ploiești
  • Hranipex închiriază 3000 mp în parcul logistic CTPark Bucharest South
  • Lidl inaugurează pe 19 martie al treilea magazin din municipiul Satu Mare
Actualitate

Statistic, producţia industrială îşi revine

4 minute
Economie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8%

1 minute
IT

Cercetările Kaspersky au descoperit că majoritatea copiilor sunt expuși riscurilor online din cauza încrederii excesive

5 minute
Energie

Pregătiri pentru Paști. Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale, spune ministrul Energiei

8 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?