„Politica este modul in care cei fără principii ii conduc pe cei fără memorie” Voltaire
Imparatii romani de origine dacică sunt un subiect foarte putin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacică s-a păstrat tăcere.
Enigme Istorice
De-a lungul timpului, cei mai multi istorici romani, dar si unii straini, le-au contestat originea, in ciuda documentelor care ne garanteaza obarsia lor dacica. Totusi, fara acesti daci ajunsi la carma Imperiului, istoria Daciei, a Europei si chiar a intregii crestinatati ar fi fost alta. Istoria oficială le contestă dacismul si astăzi, din motive greu de inteles.
Regalian, stranepotul lui Decebal
Nu stim ce s-a intamplat cu dacii dupa cucerirea Daciei de catre romani. Dacă ar fi să dăm crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid si fără cale de intoarcere, in decursul a doar un secol si jumatate. Totusi, amintirea lui Decebal a rămas vie in secolele urmatoare, iar numele de „dac” este purtat cu mandrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai inalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman.
Maximin Tracul, fiul unei familii de ţărani din Tracia ajunge împărat după asasinarea lui Severus Alexander în primăvara anului 235. El nu cere recunoaşterea senatului Romei pentru noua lui funcţie şi impune oligarhiei romane biruri mari care îi antrenează după felul şi năravul lor într-o conspiraţie contra soldăţoiului trac. Se războieşte în anii 236 şi 237 cu sarmaţii şi Dacii la Dunărea de Jos . În anul 235 porneşte persecuţia împotriva clerului iudeo-creştin, religie care avea statutul de cult particular. La începutul anului 238 senatul Romei il vede pe împăratul trac Maximin, ca un tiran ce a uzurpat puterea.
Conspiratorii proclamă în Africa împărat pe Gordian l la 19 martie 238 care-şi asociază la domnie pe fiul său Gordian ll. Răzvrătitul făcea parte din marea aristocraţie romană şi s-a simţit insultat cînd a văzut scaunul lui Augustus şi Traian, ocupat de un soldăţoi trac ce nu ştia să vorbească decît limba lui maternă iar latina doar pentru a-i speria pe aceştia. Senatul Romei îl recunoaşte ca împărat al imperiului pe uzurpator, declarîndu-l pe împăratul de drept Maximin Tracul ca duşman al poporului roman ,,hostis publicus”. Dar povestea s-a sfîrşit rău pentru doritorii de purpură imperială pentru că legiunea lll Augusta, credincioasă lui Maximin, i-a trecut prin sabie pe toţi doritorii de putere.
Decius Caius Traianus, s-a născut în anul 195 în Dacia Panonica inferioară, de neam Dac, a ajuns senator de unde a reuşit să ocupe funcţia de guvernator al Moesiei/Dacia Pontica.
În anul 249 este trimis de împăratul Filip Arabul să reprime revoltele din Moesia/Dacia Pontica şi Dacia Panonica dar este proclamat împărat la Viminacium de către trupele de Daci pe care le comanda.
Considerîndu-se ,,restauratorul Daciei” şi al arianismului/mitraismului ca religie a împăraţilor romani, îi cere lui Origene să dea socoteală pentru mişelie.
Vioi cum era, Origene stă ascuns doi ani, apoi este prins şi pus la popreală, iar după moartea „turbatului”Dac, este eliberat din temniţă în anul 253 de către Aemilianus Marcus Aemiliussau Valerian şi moare în anul 254 la Tyr.
Dar ce facuse Origene asa de rau ca sa-l infurie pe Decius?
În controversa cu iudeii, creştinii erau mereu pusi la colt, de afirmaţia că pasajele pe care se bazau nu se găseau sau erau exprimate altfel în versiunea ebraică. În acea perioadă circulau mai multe traduceri sau revizuiri ale Torei şi Talmudului în care au fost scoase în relief diferenţele majore dintre versiunile în circulaţie şi originalul ebraic canonizat la Jamnia în anul 90.
Origene şi-a propus să revizuiască toate traducerile iar planul a devenit realizabil prin generozitatea lui Ambrosios. El explica diferenţele dintre textul Hexaplei şi cel ebraic presupunînd că ultimul a fost falsificat intenţionat de către iudei.
Origene nu cunoştea perfect limba ebraică, ceea ce a dus la neajunsuri în elaborarea Hexaplei.
El susţinea că nenumărate pasaje din ambele Testamente nu au nici un sens dacă nu sînt înţelese ca alegorii ( bazme ).
El recunoaşte că multe texte din Tora şi Talmud nu pot fi luate în sens literar pentru că ar încălca bunul simţ.
Gnosticii şi filozofii le-au reproşat iudeo-creştinilor că asemenea texte pline de atrocităţi, minciuni şi fapte imorale , nu pot fi considerate Cuvîntul lui Dumnezeu!
Se întoarce împotriva lui Filip Arabul şi în bătălia de la Verona din septembrie 249 îl învinge şi este recunoscut ca împărat de către senatul Romei. Avea un puternic simţămînt al legăturii de neam şi se considera ,,restauratorul Daciei”.
Dupa constitutia lui
Caracalla din 212, prin care toti cetatenii imperiului nascuti liberi deveneau
cetateni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetatean roman putea
urca in ierarhiile vremii.
Regalian este un alt dac care a urcat in aceasta ierarhie. Documentele epocii
spun ca dacul cel ambitios a intrat in istorie in preajma anului 260 d.Cr. Si
sustineau ca este un urmas al lui Decebal, un stranepot al marelui rege martir.
Poate fi intru totul adevarat, sau poate fi doar o genealogie imaginara. Ceea
ce insa nu se poate pune la indoiala este originea dacica a lui Regalian.
Historia Augusta spune despre Regalianus că era dac şi se mîndrea cu originea sa. A fost general peste trupele romane din Ilyria, Mesia şi Dacia. Pe unele monede bătute cu ocazia proclamării lui ca împărat apare zeul solar cu legenda: ,,Oriens (răsărit) aug(ustus)”(sfînt, venerat, măreţ) de unde vedem că Regalianus dorea să-şi pună acţiunea sub protecţia zeului binefăcător din răsărit care la Dacii din regiune era Mitra iar cultul lui solar era răspîndit în tot imperiul roman. Anul 260 reprezinta anul eliberarii Daciei de catre acest stranepot al lui Decebal.
Informaţii despre Regalianus avem foarte puţine dar un text ne spune că: „Regalianus…gentis Daciae, Decebali ipsius, ut fertur, affinis” greşit tradus ,,de neam dacic(fiind), pe cît se spune, rudă cu însuşi Decebal”. Traducerea corectă este ,,neamul Daciei (fiind) în adunarea străbună, a zis ca Regalianus să fie singurul părtaş”. Este important de ştiut că romanii au încheiat pacea din Dacia ca urmare a faptului ca Regalianus primise veste din partea neamurilor din Dacia să le apere împotriva romanilor, iar crezul său de a forma un mare Imperiu Dacic arată că aceste idei aveau rădăcini în mintea Dacilor şi pe acese a vrut să le înfăptuiască. Regalianus a fost Restauratorul Daciei, Dacia Panonica, Dacia Centrala şi Moesia/Dacia Pontica timp de peste 10 ani, fapte ignorate de istoria noastră. A fost urmat inca doi ani de Suplyia sotia sa la conducerea statului Dac.
In anul 260, in vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla in fruntea trupelor din zona Dunarii, din Pannonia si Moesia. Nu mult dupa anul 260, el pune la cale o rebeliune, in urma careia este proclamat imparat de catre trupele sale. Monedele emise de el si de sotia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunareana. Dupa preluarea puterii, duce lupte impotriva sarmatilor, dar Gallienus vine de la Roma impotriva lui si il invinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis intr-un complot de propriii sai partizani, aliati cu roxolanii.
Dacia – abandonata sau eliberata?
Figura lui Regalian este deosebit de importanta in istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus. Desi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor si administratiei romane din Dacia, totusi, izvoarele istorice si arheologice ne confirma faptul ca provincia Dacia a fost abandonata mai devreme, in vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a facut decat sa consemneze in acte un fapt deja consumat si pe care oficialitatile multa vreme nu au avut curajul sa-l recunoasca.
Scrierile vechi ne informeaza ca „Dacia a fost pierduta” in vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arata ca tot in vremea acestui imparat au incetat inscriptiile romane din Dacia, precum si baterea de monede. Acest moment coincide si cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.
Contextul acesta este rareori invocat de istoricii nostri, care pun retragerea romanilor doar pe seama atacurilor pricinuite de barbari si de goti (chiar daca izvoarele subliniaza ca este vorba de carpi, istoricii insista ca prin „carpi” trebuie sa intelegem „goti”). Uzurparea puterii lui Gallienus in zona, prin rebeliunea dacului Regalian si atacurile dacilor liberi, ne poate sugera ca retragerea armatei si a administratiei romane din provincie nu reprezinta un abandon al Daciei ci, din contra, o eliberare.
Deci, romanii au fost, efectiv, alungati din provincie de catre daci si au sustinut apoi, ca justificare, ca Dacia este greu de aparat, din pricina atacurilor barbare.
Ulterior, Aurelian a creat in sudul Dunarii o alta Dacie, numita „Dacia Aureliana” si mai apoi „Dacia Ripensis”, pentru a pastra aparenta unei Dacii romane.
Ce s-ar fi intamplat daca Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau daca dacii liberi nu ar fi venit in ajutorul fratilor lor din tinutul ocupat de romani? Poate ca Dacia ar fi continuat, pentru cine stie cata vreme, sa fie provincie romana.
In acest fel, Dacia a fost prima provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiti sa se retraga.
Aureolus, ciobanul din Carpati
Tot in vremea lui Gallienus a trait si Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el insusi pastor in tinerete. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: „Aureolus era din tara getica, numita mai tarziu Dacia, si de neam obscur, fiind mai intai pastor…”. Intrat ca soldat de rand in armata romana, a castigat simpatia imparatului Valerianus si a ajuns ingrijitor al cavaleriei. Dupa ce a castigat si increderea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de imparat in anul 265 sa lupte impotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta impotriva imparatului de la Roma.
A fost proclamat suveran la Mediolanum de catre armatele sale, in anul 268. Totul se petrecea in plina criza politica a imperiului, celebra criza a secolului al III-lea, cand s-au succedat la tronul Romei o multime de imparati, mai toti provinciali, mai adesea sprijiniti de armata.
Gallienus a pornit impotriva celui de-al doilea dac autoproclamat imparat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus. Acesta insa l-a refuzat, tradand prietenia care ii lega. Totusi, cel care a murit in asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reusit sa-si pastreze titlul, pana in vremea lui Aurelian, dar a fost tradat si ucis, ca si Regalian, de propriii lui soldati.
Claudius Goticul împărat (268-270) de origine Dac, născut în Dacia Panonica, a plecat de la simplu soldat şi a ajuns unul dintre cei mai capabili generali ai lui Gallienus care comanda trupele din Balcani. La moartea împăratului Gallienus, de care se pare că nu era străin, trupele de Daci pe care le comanda, îl proclamă împărat cînd acestea asediau oraşul Milano unde era uzurpatorul Aureolus pe care îl prinde şi îl linişteşte …cu fierul. În acelaşi an respinge o invazie a alamanilor în nordul Italiei, iar în anul 269 la Naissus (Niş – Dacia sud dunareana, azi in Serbia) respinge o mare invazie a goţilor şi herulilor, luîndu-şi cognomenul Goticus. Moare de ciumă în anul următor în oraşul Sirmium.
Diocleţian Caius Aurelius Valerius, pe numele lui DacDio Clet s-a născut pe la anul 240 într-o familie săracă de Daci din Dalmaţia şi moare în anul 316. Îşi începe meseria de soldat şi ajunge şeful gărzii lui Numerianus la moartea căruia este proclamat împărat de către trupele din Orient la 17 septembrie 284. După moartea lui Carinus şi bătălia de la Magnus din primăvara anului 285, rămînînd unic împărat, îl proclamă pe tovarăşul lui de arme Maximian, cezar în anul 285, apoi august, în anul 286 însărcinîndu-l cu apărarea Occidentului.
Diocleţian îşi căsătoreşte fiicele cu Maximian şi Galerius, iar fiica lui Maximian se căsătoreşte cu Constantius Chlorus, toate acestea avînd ca scop întărirea conducerii colective şi a unităţii de acţiune a imperiului. În anul 297, Diocleţian reprimă uzurparea lui Domitius Domitianus şi secesiunea Egiptului unde acesta era guvernator. Este ultima răbufnite de orgoliu a Romei la faptul că de ani buni conducerea imperiului roman era o afacere curat Dacă unde fioroşii Daci îşi zăngăneau săbiile pe toate drumurile care însă nu mai duceau la Roma! În anii 297 şi 298 poartă mai multe lupte cu imperiul sasanid fixînd graniţa pe Tigru, maxima expansiune a imperiului spre Orient. La 1 mai 305, pentru a impune noul sistem de conducere a imperiului, Diocleţian abdică împreună cu Maximian, devenind persoane particulare şi retrăgîndu-se la palatul său de la Salona ( oras distrus de invazia slavilor in anul 614; azi cunoscut ca Split-Croatia).
