Proiecția în premieră a comediei spaniole Dineu cu vecinii de sus/ Sentimental (r. Cesc Gay), organizată simultan în 20 de localități din țară, a deschis oficial, vineri seară, cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. În Piața Unirii din Cluj-Napoca, peste 1500 de spectatori s-au bucurat de surprizele incluse în programul Galei de deschidere TIFF 2021. Dacii din spotul oficial al ediției aniversare i-au întâmpinat pe cinefili pe covorul roșu, iar evenimentul a debutat cu un concert de muzică de film susținut de trupa Amadeus, arată un comunicat de presă.
Președintele TIFF, Tudor Giurgiu, a deschis seara cu un discurs despre amploarea pe care a luat-o festivalul în ultimii ani, declarându-se emoționat de revederea cu publicul. ,,De multă vreme nu am mai văzut Piața Unirii atât de plină și mă bucur că revenim la normal’’, a subliniat acesta. ,,Festivalul arată altfel, Clujul arată altfel, dar pentru mine, acești 20 de ani au însemnat faptul că am reușit să schimbăm destine. Au trecut prin festival sute de voluntari, membri ai echipei, copii care au participat la proiecții sau la proiectele dedicate lor. Faptul că ei au crescut și au ales să urmeze facultăți de film, faptul ca orașul în care ne-am dezvoltat în ultimele două decenii are astăzi un profil cu totul diferit față de prima ediție a festivalului – aceasta mi se pare cea mai mare victorie a TIFF-ului în ani’’, a continuat Tudor Giurgiu.
Despre importanța unui eveniment de anvergura TIFF-ului pentru orașul Cluj-Napoca a vorbit și primarul Emil Boc, care a sosit la eveniment alături de colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. Emil Boc a subliniat importanța culturii și a educației în dezvoltarea comunitară. Anul acesta, prin programul EducaTIFF și în parteneriat cu European Film Factory, festivalul va organiza Conferința Națională de Educație Media și Cinematografică. Tema evenimentului din 26 iulie, de la Hotel Platinia din Cluj-Napoca, vizează utilitatea implementării unui opțional în programa școlară a elevilor, dar și dezvoltarea în școli a educației prin cinema, ca modalitate de învățare.
Printre surprizele serii de gală s-a numărat și momentul artistic oferit de compania de teatru de animație Corona Events. A riveder le stelle, performance-ul lor scăldat în jocuri de lumini, a surprins spectatorii cu o coregrafie ,,la înălțime’’, oferindu-le celor prezenți câteva clipe de magie.
Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF, i-a dedicat această ediție regretatei actrițe Luminița Gheorghiu. Acesta le-a recomandat spectatorilor să nu rateze filmele din secțiunea Focus Spania și i-a îndrumat pe cinefili să participe la cât mai multe proiecții organizate în aer liber la USAMV, spațiu care va găzdui premiere românești prezente în număr record la această ediție.
Biletele și abonamentele TIFF 2021 sunt disponibile pe tiff.eventbook.ro.