În cursul lunii iunie 1974, am participat la o reuniune pregătitoare pe linie de tineret şi studenţi în perspectiva organizării Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (Helsinki, 1 august 1975); reuniunea a avut loc în localitatea montană Sundvollen. Organizatorii ne-au pregătit, la finalul dezbaterilor constructive, o agreabilă surpriză: o excursie cu vaporaşul timp de trei ore prin Fiordurile Tyri şi Steins. La plecare, am efectuat o scurtă vizită în Capitala Norvegiei, Oslo, un oraş care nu este foarte mare ca alte Capitale ale lumii. Din fericire, am beneficiat de avantajul de a mă afla acolo în perioada Nopţilor Albe – ceea ce mi-a oferit un timp suplimentar pentru vizita mea până târziu în noapte. Carnetul meu s-a umplut cu însemnări interesante, referitoare la mai multe obiective turistice:
*În Muzeul Corăbiilor Vikingilor sunt expuse trei nave recuperate de arheologi din unele morminte regale. Se obişnuia – potrivit ritualului acelor vremuri – ca regii să fie înmormântaţi împreună cu principalele lor lucruri folosite când erau în viaţă. Îngropate în malul din apropierea Fiordului Oslo cu peste 1100 de ani în urmă, pentru a-şi purta foştii stăpâni în lumea de dincolo, aceste corăbii aveau o stare excelentă datorită uleiurilor secrete cu care fuseseră unse. Două dintre exponate atrăgeau atenţia vizitatorilor: Corabia Gokstad – cea mai mare dintre ele şi Corabia Oseberg – cea mai ornamentată, deoarece servise ca loc de veci pentru o frumoasă regină vikingă.
Muzeul cuprinde, de asemenea, o serie de obiecte găsite pe navele respective: veşminte; bijuterii (între care replica din argint a unui dragon menit să înfricoşeze duşmanii apăruţi în cale); bărci de salvare; sănii; care de luptă; câteva schelete şi fragmente dentare.
*Muzeul“Kon-Tiki” este localizat pe Peninsula Bygdøy din Oslo şi constituie una dintre principalele atracţii pentru cei care vizitează Capitala Norvegiei. În anul 1947, exploratorul Thor Heyerdahl (1914-2002) a traversat Oceanul Pacific, din America de Sud/Callao, Peru până în Insulele Polineziei pe o ambarcaţiune din lemn de plută, pe care a denumit-o “Kon-Tiki” după o zeitate incaşă. Echipajul era compus din 6 membri: 5 norvegieni şi un suedez. Filmul pe care l-au făcut atunci a câştigat în anul 1950 “Academy Award for Best Documentary Feature”. Expediţia a fost finanţată din fonduri private, iar donaţiile de echipamente au venit din partea Armatei S.U.A. Călătoria a început la 28 aprilie 1947 şi a durat peste 100 de zile până pe 7 august 1947, parcurgând pe apele oceanice 6.900 de kilometri cu o viteză de 2,8 kilometri pe oră. Cartea scrisă de Heyerdahl, Kon-Tiki: Across the Pacific in a Raft, a devenit un bestseller; eu am citit traducerea în limba română a acesteia când eram elev de liceu la Roman.
În sălile muzeului inaugurat în 1957, am putut vedea staţia radio utilizată de echipajul plutei, câteva recipiente pentru apă potabilă, fotografii ale unor produse alimentare (nuci de cocos, cartofi dulci, fructe confiate ş.a.); echipajul prindea diferite specii de peşti ca: ton; bonito; peşte zburător; peşte-delfin; rechin etc. Semnalul radio de legătură era LI2B, utilizat de Heyerdahl din nou în perioada 1969-1970 când şi-a construit o altă plută din tuburi de trestie/papirus, numită “Ra II” cu care a navigat din Nordul Africii/Maroc până în Caraibe/Barbados în tentativa de a dovedi o posibilă legătură între Egiptul Antic şi Lumea Nouă. Am mai văzut câteva statui din Insula Paştelui unde poposise echipajul plutei, în lunga sa călătorie. Muzeul are o bibliotecă tematică alcătuită din aproximativ 8 mii de volume în diferite limbi, inclusiv română.
*Castelul Akershus, format din două edificii medievale situate în zona estică a portului Oslo, a fost construit din ordinul Regelui Hakon al V-lea în anul 1299, având scopul apărării împotriva invaziilor străine. În 1559 s-a adăugat turnul pentru armament, iar în perioada dintre anul 1580 şi mijlocul secolului al XVII-lea s-au construit meterezele şi şanţul de apă. Odată cu domnia Regelui Christian al IV-lea (1588-1648), fortăreaţa a fost extinsă şi transformată într-un elegant Castel având stilul arhitectural şi decoraţiunile interioare de inspiraţie renascentistă. Ulterior, edificiul a devenit reşedinţa suveranilor norvegieni. În Mausoleul Regal se odihnesc Regii Sigurt I, Haakon al V-lea, Haakon al VII-lea, Olav al V-lea şi Reginele Eufemia şi Maud. Am fost impresionat, în scurta mea vizită la Castel, de elementele de mobilier, tapiseriile şi picturile ce datează din veacurile al XV-lea şi al XVI-lea, de Biserica şi Sala Banchetelor.
*Catedrala a fost construită între anii 1694 şi 1697 şi refăcută la mijlocul veacului al XIX-lea după planurile arhitecţilor Alexis de Chateuneuf şi Heinrich Schirmer. Mi-au reţinut atenţia cele 3 orgi amplasate în 1711, vitraliile instalate în perioada 1910-1916 şi porţile din bronz, executate în 1938, după cum se menţiona în prospectul cumpărat la intrare.
*Muzeul “Fram”, inaugurat în anul 1936, reprezintă un spaţiu evocativ al explorărilor polare norvegiene. În centru, poate fi admirată Nava “Fram”, proiectată şi construită de către inginerul scoţiano-norvegian Colin Archer. Am putut vizita interiorul ambarcaţiunii care se menţine într-o stare perfectă. În muzeu este evocată triada exploratorilor norvegieni Fridtjof Nansen, Roald Amundsen şi Otto Sverdrup, însoţită de numeroase fotografii despre flora şi fauna din zonele arctice. Vizitând această instituţie, mi-am amintit de celebrul personaj Fram, ursul polar din romanul lui Cezar Petrescu (1931) – un mare prieten din anii copilăriei mele care nu se va mai întoarce niciodată.
*Câteva ore de neuitat le-am petrecut în Parcul cu Sculpturi, reunind lucrări din bronz, fier şi granit ale renumitului artist Gustav Vigeland (1869-1943), un imens spaţiu sculptural dedicat Umanităţii. Cel mai mult m-a impresionat – deşi este foarte dificilă o ierarhizare artistică – opera din bronz, intitulată Fântâna care este înconjurată de 20 de Arbori ai Vieţii prezentând fiinţa umană de la leagăn la mormânt şi traversând toate etapele existenţei sale. Opera Podul cuprinde pe o distanţă de 100 de metri aproximativ 60 de statui oglindind relaţiile existenţiale dintre bărbaţi şi femei, părinţi şi copii. Am stat fără pic de nervi, ci chiar cu plăcere la o coadă lungă de câteva zeci de metri pentru a ajunge la celebrul monument Angry Boy şi a-i atinge mâna cu speranţa că mi se va împlini o anumită dorinţă, aşa cum se susţine în narativul local; îmi amintesc faptul că doream să avem doi feciori, iar aceştia au venit pe lume, ambii la Praga, atunci când au primit încuviinţarea lui Dumnezeu.
Obeliscul Monolitic înalt de 17 metri, sculptat într-un singur bloc de granit, cuprinde 121 de fiinţe umane sugerând aspiraţia comună către renaştere. În jurul acestui Monolit sunt zeci de statui întruchipând diversitatea stărilor omeneşti, de la fericire la disperare. La capătul Parcului, te întâmpină Roata Vieţii, o cunună pietrificată ce parcă concluziona întreaga poveste anterioară şi îndemna la reflecţie.
*Muzeul Ibsen se află în ultima reşedinţă a marelui dramaturg (1828-1906) în proximitatea Palatului Regal, pe strada care îi poartă numele (Henrik Ibsen nr. 26). Acolo el a trăit împreună cu soţia sa Suzannak din 1895 până la sfârşitul vieţii lui în 1906. Din păcate, la momentul vizitei mele, Muzeul era închis sine die; am aflat că abia în anul 2006 acesta a fost redeschis publicului.
*În Parcul Ekberg am putut admira lucrările unor artişti de renume internaţional precum James Turrell, Louise Bourgeois, Dan Graham, Sarah Lucas, Roni Horn, Damien Hirst. În aceeaşi locaţie se găsesc vestigiile unui cimitir datând din Epoca de Piatră. De acolo, am putut vedea panorama oraşului Oslo, dominată de câteva edificii moderne.
Nu am mai fost în Norvegia, rămânând cu amintirile şi impresiile frumoase din unica mea vizită făcută în urmă cu o jumătate de veac.
