Categoric, subiectul inteligenței artificiale se numără printre cele mai incitante și cele mai actuale, în momentul de față. AI a pătruns, treptat, în viața noastră cotidiană: în browserele de internet, în apartamente, la lucru. De la robotul conversațional până la cel în măsură să execute sarcini multiple, ”creierul electronic” are un rol tot mai pregnant în contemporaneitate.
Dar cât știm, cu adevărat, despre AI și cât trebuie încă să mai aflăm?
Mi-am pus de multe ori problema cum poate fi informat mai bine publicul larg, fiindcă toți oamenii au acces la AI, nu doar specialiștii în IT. (Însă doar cei din urmă își pot permite ”luxul” de a face o radiografie exactă a fenomenului).
Prins între două extreme, cea a amatorismului și cea a termenilor ultraspecializați, am găsit o rezolvare nesperată a acestei dileme în cartea, recent apărută la Humanitas, ”Inteligența artificială”, de Manfred Spitzer, celebru psihiatru, cercetător în neurologie și autor de bestsellere (între care și ”Demența digitală”, un veritabil hit al anilor trecuți).
Cartea cuprinde multe elemente de interes pentru cititorii care nu sunt foarte familiarizați cu domeniul (între care definirea AI, care este o rețea neuronală artificială, și nu un program de computer, un mic istoric al computerelor, felul în care funcționează AI, dar și pagini esențiale despre personalități care au scris istorie în domeniu – printre care Konrad Zuse, John von Neumann sau Demis Hassabis, ultimul fiind fondatorul companiei tech DeepMind).
Este scrisă accesibil, chiar dacă cuprinde și destule informații de specialitate.
(Ca fapt divers, deși nu este neapărat axată pe istoria evoluției computerelor, cartea furnizează informația absolut incredibilă că unul dintre primele computere din lume – conceput de Konrad Zuse – cântărea în jur de o tonă și avea un spațiu de stocare de 176 de biți (!), iar ceea ce este descris ca ”primul calculator universal complet electronic” – ENIAC – construit în 1942 – era alcătuit din tuburi electronice și diode, ocupa 170 de metri pătrați și cântărea 27 de tone! Este absolut incredibil, de-a dreptul șocant pentru tehnologia de astăzi – și, în fond, încă nu au trecut 100 de ani de atunci -, când totul este ultraperfecționat și portabil).
Până unde mergem cu folosirea AI?
Dincolo de toate datele tehnice, se ridică o întrebare fundamentală: până unde mergem cu folosirea AI? Și, derivată, o alta: în ce domenii ar trebui utilizată inteligența artificială și în care nu?
Desigur că AI își găsește o largă aplicabilitate în medicină, în meteorologie, în efectuarea de calcule complexe, chiar în elaborarea de programe IT care ar fi necesitat ani întregi de muncă elaborată din partea unui om însărcinat cu asta.
Însă este absurd să se sugereze că AI ar putea înlocui omul în domenii artistice sau sociale, precum ocupațiile de librar, scriitor de scenarii de film, jurnalist etc. Oricât de perfecționată, inteligența artificială nu are emoții, sentimente, trăiri. Nu are conștiință. Or, acestea sunt esențiale în anumite domenii pe care doar omul (desigur, cu imperfecțiunile inerente, fiindcă nici omul nu este perfect) le poate stăpâni. Nu poți crea artă autentică sau interacțiune socială fără trăiri și fără sentimente.
(De altfel, una dintre principalele capcane ale AI este tocmai aceasta: Spitzer consemnează că unul dintre cele mai des folosite cuvinte în interacțiunea oamenilor cu Alexa, robotul Amazon, a fost ”mulțumesc”. Or, de fapt, robotul nu are conștiință sau discernământ, pentru a-i mulțumi. Despre declarațiile de dragoste înregistrate nici nu mai are sens să amintim. Sunt absurde, dar certifică faptul că omul are permanent impresia comunicării cu ”ceva” sau ”cineva” care are conștiință).
Manfred Spitzer repetă, în lucrarea sa, faptul că AI, deși poate obține rezultate uimitoare și superioare celor umane în analiza/trierea/prelucrarea de informații, nu ”înțelege” ceea ce face, ci execută o sarcină. Nu are conștiință sau discernământ, chiar dacă, potrivit autorului german, poate avea intuiție.
(Au existat semnale că, în cadru foarte restrâns, ar fi fost creat robotul cu sentimente. Dar acesta nu face obiectul analizei de față, care se concentrează doar asupra variantei de AI care a fost ”lansată pe piață”. Oricum, și în cazul acela, pericolul e mult mai mare decât ne putem imagina, n.n.).
Capcana robotului-confident
De la această capcană simplă până la cea mult mai complexă în care robotul conversațional devine un fel de ”confident” pentru interlocutori cu diferite probleme pe care nu îndrăznesc să le abordeze/devoaleze în viața reală pasul nu a fost atât de mare pe cât s-ar fi putut crede.
Nu trăim deja într-o lume ultratehnologizată? Nu face deja calculatorul peste jumătate din munca noastră?
Dacă vom ajunge, în viitorul apropiat, ca AI să ni se substituie și în conversații, și în interacțiuni cu firmele, până la urmă și în deciziile pe care le luăm, unde se va ajunge?
Spitzer mai alege, inspirat, și tema ființelor create/aduse la viață de om, care a preocupat umanitatea încă din vechime, făcând referire la opere celebre, precum ”Ucenicul vrăjitor”, de J.W. Goethe, și ”Frankenstein”, de Mary Shelley.
Autorul mai atrage atenția și asupra pericolului ca AI să preia imperfecțiuni sau prejudecăți ale omului în activitatea sa (fiindcă ”învață” după un model conceput tot de om), perpetuând astfel greșeala în loc să o curme.
AI are și disponibilități nebănuite
Nu pot încheia aceste rânduri care se vor a fi un avertisment, pe baza cărții amintite, dar și a unor observații proprii, fără a semnala un mic experiment, de dată foarte recentă, pe care îl consider extrem de important. Am supus analizei AI (cerând un fel de mici referințe critice sau de interpretare) câteva texte literare proprii, care sunt disponibile pe internet, dar nu au fost analizate de critica de specialitate. Mai precis, am cerut să mi se spună cum se reflectă o anumită temă în aceste scrieri. Spre surprinderea mea, răspunsul returnat de AI în câteva zeci de secunde a fost o micro-analiză pe care o consider corectă, subtilă, complexă și rafinată. Aceasta mă pune pe gânduri, fiindcă este clar o interpretare a AI dincolo de simpla parcurgere a unui text, care merge la esențe, deși nu avea de unde să copieze referințe critice, în cazul în care ar fi încercat acest lucru.
Uimitor! Dar avertismentul rămâne, trebuie în primul rând să știm cum să folosim AI, fiindcă există și cazuri în care este folosită inclusiv în acțiuni infracționale.
Science-fiction sau (în curând) realitate?
Mai degrabă decât a fi un eșec din punct de vedere tehnic (căci nu este), AI, așa cum este utilizată azi, pare a se asemăna ”Ucenicului vrăjitor” din lucrarea amintită: lucrurile pot să scape de sub control dacă nu știi să le oprești.
Tentativele de a înlocui omul cu AI (mai întâi pe scară mai mică, apoi, treptat-treptat… pe una mai largă) nu ar fi altceva decât începutul sfârșitului omenirii. Isaac Asimov a scris despre asta în lucrări SF – mă mir că cei ahtiați de câștiguri nelimitate nu își dau seama de pericolul pe care acest ”joc” îl presupune pentru omenire. AI trebuie cu certitudine folosită, dar cu mult mai multă prudență și pe o scară mult mai restrânsă decât se face în prezent/se preconizează să se facă în viitor. Altfel, vom trăi avertismentele scriitorilor SF pe pielea noastră.
Încercând să tragem unele concluzii, deși tema este vastă și greu epuizabilă, esențiale ni se par, în primul rând, câteva lucruri:
– Problema nu este dacă trebuie să folosim AI, ci cum o folosim. Aici este totul. Din acest punct de vedere, potențialul folosirii AI este similar cu cel din trecut al armei atomice.
– Problema nu este dacă înlocuim sau nu omul cu AI, ci aceea de a înțelege faptul că omul nu poate fi înlocuit de AI pentru că pur și simplu AI este un creier artificial, nu o ființă vie, cu emoții, discernământ și sentimente.
– În sfârșit, problema nu este dacă să discuți sau nu cu robotul conversațional, ești liber să o faci, ci să nu-l pui să gândească (sau chiar să ia decizii) în locul tău. AI trebuie să fie un ”adjuvant” al gândirii umane, nu un substituent.
Dacă unii sau alții zic că nu înțeleg aceste lucruri nu e fiindcă ar fi prea greu de înțeles, ci mai mult ca sigur din rațiuni financiare și economice.
