Vernisaj. 29 aprilie, la Galeria Sector 1
Galeria Sector 1 continuă programul curatorial al anului 2021 cu Invenția eului, o expoziție personală a artistului Iulian Mereuță (1943-2015). Curatorul expoziției, Ami Barak, curator independent și critic de artă care trăiește la Paris, fost președinte al Asociației internaționale a curatorilor de artă contemporană, îl caracterizează pe Mereuță ca fiind „o personalitate de excepție, atestată tardiv”, „poziționat de la început ca gânditor mentor”, „un etern neînțeles și luptător neobosit cu morile de vânt care l-au rănit și l-au handicapat în ceea ce privește recunoașterea și evaluarea”. Mereuță părăsește definitiv România în 1978, atelierul fiindu-i confiscat, lucrările și arhiva, furate, distruse sau dispersate, după ce, cu ceva vreme în urmă, Televiziunea Română îi comandase un scurtmetraj experimental a cărui difuzare este anulată cu o oră înainte de lansare.
Vernisajul va avea loc joi, 29 aprilie 2021, în prezența curatorului Ami Barak, de la ora 14:00, până la ora 20:00, la Galeria Sector 1, în cadrul Combinatului Fondului Plastic, Strada Băiculești nr. 29. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 29 aprilie – 19 iunie 2021, de marți până sâmbătă, între orele 14:00-19:00*, iar duminica și lunea, cu programare prealabilă, se arată într-un comunicat de presă.

Expoziția este posibilă datorită implicării artistului Decebal Scriba – prieten al lui Iulian Mereuță -, și a familiei Mereuță, și urmează celor două expoziții-laborator de anvergură ale artistului care au avut loc la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC): Metamorfozele lui Julian. O retrospectivă Iulian Mereuță, curatoriate de Călin Dan, în perioada 31 octombrie 2019 – 25 noiembrie 2020. „Arta lui Mereuță nu avea cum să rămână străină de formația sa de istoric de artă. Poate chiar pregătirea sa teoretică să-l fi făcut intransigent, imun la seducția atâtor formule artistice facile, efemere sau obosite din repertoriul vast al modernității. Restrângerea la non-culori – alb și negru – și la apariții formale minimale, la materii precare, fie că e vorba de desen, pictură, fotografie, obiecte/sculpturi, ar putea indica fie scepticism extrem față de posibilitățile de expresie și comunicare ale imaginii, fie o soluție de salvare prin impunerea unor limite sever respectate. «Inspirația», divină altădată, Mereuță o aștepta de la vise, semne, simetrii, locuri.” – Ioana Vlăsiu, Revista Arta
Criticul de artă Ami Barak despre artistul Iulian Mereuță
„Artistul Iulian Mereuță (1943-2015) a fost și rămâne o personalitate de excepție, atestată tardiv. Revelația operei sale, complexă și elaborată, este semnificativă. Artistul s-a poziționat de la început ca gânditor mentor – nu era nimeni mai bun decât el, iar renașterea lui nu prea are legătură cu ideea întoarcerii fiului risipitor. Fără îndoială legat de spiritele avangardiste de origine română, el s-a dezvăluit târziu ca un artist major al unei arte care a fost inițial conceptuală, dar care s-a ramificat constant între experiment și poetica individuală.
Din păcate, nu și-a făcut un nume în Occident (după ce a părăsit țara printr-un gest iconoclast în 1978), și este (re)descoperit în cele din urmă, în România, unde încearcă astăzi câțiva actori culturali să-l plaseze pe o orbită simbolică și să-i asigure un loc binemeritat în panteonul avangardelor din Est. Motivele eșecului carierei sale în timpul vieții sale sunt multe, dar un numitor comun le unește, este poziția sa de etern neînțeles și luptător neobosit cu morile de vânt care l-au rănit și l-au handicapat în ceea ce privește recunoașterea și evaluarea.
Un aspect subteran al operei sale este obsesia morții, dimensiune de ordin existențial și fenomenologic pusă constant în scenă. Creațiile artistului sunt ordonate ciclic, unele grafice, altele spațiale și temporale, în regim de instalație sau „performative” – cum e proiectul de arhitectură din scenariul performanței Prison for One, care amintesc, vizual și literar, de Procesul lui Kafka, fiind totodată nucleul proiectatei performanțe colective web The law of reciprocal Melancholy. Opera lăsată de Mereuță se situează între diverse categorii estetice, caracterizată de gustul pentru mișcare, dramatizare și melancolie, în sensul de reacție normală la sentimentul de pierdere, atât pe plan uman, emoțional sau ideal. Iar prin această subsumare, ea se situează ca expresia contemporană a unui comportament care transgresează clasificarea convențională, și se manifestă ca și condiția sau alchimia neliniștii creative. În ciuda sentimentului său patetic de insuficiență în explorarea profunzimii, unde ne-am putea descoperi arhetipul sau secretul episodicei prezențe telurice, opera lui Iulian Mereuță se dezvăluie ca o exemplară asiduitate a artistului, în efortul de a face vizibil – după expresia lui Klee – cu uneltele artei, un domeniu al experienței ideatice.” – Ami Barak.
Galeria Sector 1
În viziunea galeriei de artă contemporană Sector 1, artistul are misiunea de a crea liber, fără constrângeri. Armonizând două direcții, galeria găzduiește, pe de o parte, operele artiștilor – creatori de conținut, iar pe de altă parte, devine un spațiu al iubitorilor de artă care sprijină inițiativele creative.
Galeria Sector 1 s-a deschis în 2017, cu vernisajul expoziției de grup a șapte artiști tineri clujeni – Radu Băieș, Istvan Betuker, Norbert Filep, Pavel Grosu, Lucian Popăilă, Marcel Rusu, Alexandra Șerban – alături de artistul invitat Ioan Sbârciu. Au urmat expoziții personale ale fiecăruia dintre aceștia. Cea de-a doua expoziție de grup, Bluebird, a fost evenimentul care a închis acest prim moment al Galeriei Sector 1. Au urmat Mother Tongue, o expoziție a 17 artiști contemporani, și Frumusețe conștientă, prima expunere a unei părți din patrimoniul de lucrări al artistei Yvonne Hasan într-o galerie de artă privată. Programul curatorial al anului 2020 a debutat cu duo show-ul Stare de grație. Betuker / Gaspar, dezvăluind fragmente din intimitatea creativă al artiștilor Istvan Betuker, pictor, și Szilard Gaspar, sculptor, artist de performance și pugilist profesionist și a continuat cu expoziția Frame, a artiștilor Arantxa Etcheverria și Carlos Caballero, curatoriată de Domenico De Chirico. Galeria Sector 1 a inaugurat programul curatorial al anului 2021 alături de Kunsthalle Bega, cu expoziția Sensul Sculpturii, artiști: Apor – Nimbert Ambrus, Dona Arnakis, Rudolf Bone, Teodor Graur, Oláh Gyárfás, Roxana Ionescu, Adi Matei, Alex Mirutziu, Vlad Nancă, Mihai Olos, Andrei Pituț, Bogdan Rața, Patricia Teodorescu, Ion Toderașcu, Napoleon Tiron, Casandra Vidrighin, curator Liviana Dan.
Măsuri sanitare și sugestii de vizitare a expoziției
În Galeria Sector 1 este permisă prezența a maximum 50 de persoane simultan, cu respectarea regulilor de distanțare și a oricăror restricții în vigoare legate de program sau funcționare, conform regulilor instituite de DSU. Purtarea măștii este obligatorie pentru personalul galeriei și pentru vizitatori. Accesul în sală va fi permis după ce aceștia își vor dezinfecta mâinile la distribuitorul de gel hidroalcoolic. În expoziție, vizitatorii sunt rugați să păstreze, între ei, distanța fizică de 2 m.
În ciuda vremurilor nesigure pe care le trăim, Galeria Sector 1, asemeni multor altor galerii și muzee, alături de curatorii și artiștii săi, se adaptează prezentului și va găsi soluții inovatoare pentru a continua să expună arta și în timpul pandemiei. Întrucât situația actuală continuă să ne redefinească parcursul firesc al vieții de zi cu zi, ceea ce putem face pentru a nu ne pierde este să transformăm limitările într-o sursă de inspirație. Să creem o „nouă normalitate”, în care arta să fie înțeleasă și folosită concret ca un spațiu esențial în această perioadă, iar galeriile să își recalibreze sensul pentru cât mai mulți dintre noi. Cultura vizuală și antreprenoriatul cultural pot rămâne sau reveni, după caz, la o normalitate care nu este nevoie să fie afectată de „distanțarea socială”.