Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Iohannis critică dur bugetul pe 2019: E gândit pentru clientela PSD
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Politic

Iohannis critică dur bugetul pe 2019: E gândit pentru clientela PSD

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 20 februarie 2019
Distribuie
Sursa foto: DCNews

Președintele Klaus Iohannis a transmis, prin purtătoarea sa de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi, că bugetul ajuns la promulgare a fost gândit de PSD pentru clientela PSD, se bazează pe cifre exagerate, amputează investițiile, pune în pericol stabilitatea economică și ignoră nevoile românilor. Șeful statului a mai transmis că va lua în calcul aceste aspecte atunci când va decide dacă promulgă sau nu legea bugetului de stat. Decizia va fi anunțată în zilele următoare.

”Au trecut 3 luni, subliniez, 3 luni de când PSD trebuia să prezinte public proiectul de buget pentru acest an! Abia astăzi bugetul de stat pentru anul 2019 a ajuns la Președintele României pentru promulgare.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage încă o dată atenția că bugetul de stat pentru anul 2019 nu este destinat dezvoltării și progresului României, ci bunăstării PSD.

Bugetul pentru anul 2019, croit din imaginația PSD pe baza unor cifre exagerat de optimiste, reprezintă o nouă dovadă a iresponsabilității și modului defectuos prin care social-democrații au decis să guverneze România. În pofida numeroaselor semnale de alarmă cu privire la sustenabilitate, PSD a mers înainte cu bugetul, așa cum a decis de fapt grupul restrâns de la vârful acestui partid, care are interese paralele cu cele ale românilor.

Bugetul de stat pentru anul 2019 face rabat de la cele mai elementare condiții de legalitate și procedură.

Întârzierea neexplicată nici până în prezent a bugetului denotă de fapt lipsa de soluții a Guvernului PSD, soluții pentru problemele reale ale cetățenilor. Un Guvern care și-a demonstrat în repetate rânduri limitele, un Guvern al imposturii, incompetenței, care a picat cu brio, iată, și acest test important – acela de a construi un buget credibil, sustenabil și la timp pentru nevoile românilor.

Mai grav, la baza elaborării sale nu au stat prioritățile României, ci nevoile PSD de a aloca banii publici în mod discreționar, în propriul beneficiu politic și pentru a asigura resurse pentru clientelă.

George Maior cere audierea lui Liviu Dragnea şi a lui Victor Ponta
5 septembrie 2018

Însăilarea neprofesionistă trecută pe repede înainte de PSD prin Parlament, fără dezbateri reale, pune în pericol stabilitatea economică a României.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că bugetul votat de către coaliția majoritară este presărat cu estimări suprarealiste și, de fapt, nu ține cont de contextul economic. Taxele și impozitele majorate de PSD, dobânzile mai mari, prețurile care au crescut constant, reducând, de fapt, puterea de cumpărare, sunt elemente care arată că și în 2019 situația economică va fi mult sub așteptările pe care, de fapt, se bazează Guvernul.

Președintele României consideră că este ridicol să caracterizezi bugetul pe 2019 drept un buget dedicat investițiilor, când cifrele indică un buget mai degrabă de austeritate, cu finanțare de subzistență, cu zero investiții pe anumite zone, cu nevoia de reorganizări și chiar disponibilizări generate de lipsa de fonduri pentru cheltuielile curente.

În realitate, bugetul amputează investițiile din fonduri naționale la nivel local față de anul precedent și introduce prevederi bugetare ”din pix” în privința fondurilor europene. Sunt prevederi lipsite de credibilitate în raport cu capacitatea scăzută a guvernului, deja demonstrată, de absorbție a acestora. Pentru ca România să se modernizeze, ar fi trebuit ca fondurile să fie alocate către programe de investiții reale, nu către camarila de partid.

Șeful Statului Major, schimbat la insistențele lui Dragnea
20 decembrie 2018

Dacă prin asumarea acestui buget al subdezvoltării, PSD nu a făcut decât să își demonstreze încă o dată iresponsabilitatea politică, Partidul Național Liberal a obținut o victorie importantă în Parlament pentru milioane de familii din România. Susținerea și adoptarea amendamentului PNL de majorare a alocațiilor pentru copii este o măsură necesară și mai mult decât binevenită, care, în mod condamnabil, să ne amintim, s-a lovit de opoziția fermă a Partidului Social Democrat.

- Publicitate -

Președintele Klaus Iohannis subliniază că nicăieri în programul de guvernare nu sunt menționate creșterile enorme de fonduri alocate partidelor parlamentare, creșteri care se regăsesc în bugetul de stat pe anul în curs și de care PSD profită în cea mai mare măsură. De asemenea, programul de guvernare al PSD nu include nici transferarea unor servicii sociale în sarcina bugetelor locale, schimbare prin care bugetele locale resimt presiuni bugetare suplimentare, cu efectul sacrificării investițiilor indispensabile pentru calitatea vieții cetățenilor la nivelul comunităților locale.

În schimb, și în 2019 rămân acut subfinanțate sectoare cu adevărat prioritare, precum sănătatea, educația, infrastructura, de a căror dezvoltare ar beneficia, evident, toții românii.

Din cauza propriei incompetențe în gestionarea banilor publici, PSD e în pană de soluții. Este elocvent cazul bugetelor administrațiilor locale, pe seama cărora s-a realizat în acest an închiderea în ținta de deficit a bugetului național.

Președintele României avertizează că efectele acestei situații sunt dintre cele mai grave, în condițiile în care ajung să fie puse sub semnul întrebării alocările fondurilor necesare persoanelor cu dizabilități, fapt care ar afecta sute de mii de familii. PSD dă dovadă de o indiferență crasă față de persoanele cu dizabilități, pe care le lasă în grija autorităților locale, dar nu se asigură că există fonduri necesare pentru aceste plăți.

Având în vedere toate aceste elemente, Președintele României urmează să ia o decizie în privința Legii bugetului de stat și Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care o va anunța public în zilele următoare”, precizează Mădălina Dobrovolschi.
 

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior blockchain MindChain, primul eveniment dedicat Blockchain, la Cluj Napoca
Articolul următor pensionari Trei din cinci români NU vor putea să se pensioneze
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Patru morți și 20 de răniți, într-un atac armat la o școală din Turcia
Extern
Iranul a ameninţat cu blocarea Mării Roşii dacă SUA îşi menţin blocada
Extern
Péter Magyar s-a întâlnit cu președintele Ungariei după victoria istorică în alegeri
Extern

RSS Știri Financiare

  • Companiile din București plătesc peste 10.000 de euro pentru amenajarea spațiului de lucru alocat unui angajat
  • Unul din patru utilizatori XTB are între 18 și 30 de ani. Cum arată portofoliul acestora
  • Creștere semnificativă a cererii pentru serviciile de curățenie
  • JYSK deschide la Bran și ajunge la 160 de magazine în România
Catalin Predoiu
Politic

Ministerul Justiției, procedură de selecție a procurorului general și a șefilor DNA și DIICOT

1 minute
Dorin Florea
Politic

Primarul din Târgu Mureş revine cu explicaţii după ce a propus ca statul să decidă cine face copii

3 minute
Politic

Klaus Iohannis: Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO. Îmi asum această candidatură în numele României

2 minute
Actualitate

Proiectul privind declararea ‘Zilei pacientului ars” pe 30 octombrie merge la votul final

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?