Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Istoria nu trebuie lăsată în mâinile propagandei – este concluzia primei ediții a Festivalului de Film și Istorii din Republica Moldova
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Istoria nu trebuie lăsată în mâinile propagandei – este concluzia primei ediții a Festivalului de Film și Istorii din Republica Moldova

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 8 iulie 2026
Distribuie

Prima ediție a Festivalului de Film și Istorii din Republica Moldova s-a încheiat cu un mesaj puternic din partea invitaților și participanților: într-un context geopolitic marcat de dezinformare și război informațional, memoria colectivă și înțelegerea echilibrată a trecutului devin resurse esențiale pentru consolidarea democrației și a identității civice.

  • Prima ediție a Festivalului de Film și Istorii din Republica Moldova a avut ca temă „Memorie și Identitate”, abordată în raport cu provocările geopolitice actuale.
  • Timp de patru zile, între 3 și 6 iulie, festivalul s-a desfășurat la Mereni și Chișinău, reunind proiecții de film, dezbateri, concerte, spectacole de teatru, lansări de carte și o școală de vară.
  • Peste 4.000 de participanți au luat parte la evenimente, alături de invitați și artiști din Republica Moldova, România, Polonia, Franța, Belgia, Germania și Statele Unite.

În centrul festivalului s-au aflat dezbaterile dedicate memoriei colective și identității, la care au participat 34 de invitați – ambasadori, istorici, profesori, jurnaliști, cineaști și experți independenți. Printre aceștia s-au numărat istoricul francez Thierry Wolton, autorul monumentalei lucrări O istorie mondială a comunismului, care și-a lansat la Chișinău și cel mai recent volum, profesorii Armand Goșu, Anatol Petrenco, Zinaida Bolea, Cosmin Budeancă, Sergiu Musteață și Octavian Țîcu, regizorul Igor Cobileanski, actrița Ada Lupu, precum și experții Angela Grămadă și Sorin Ioniță.

Discuțiile au evidențiat câteva idei-cheie. Memoria este un instrument cu impact direct asupra prezentului, iar modul în care societățile își înțeleg și își asumă trecutul influențează deciziile politice și reziliența democratică. Regimurile autoritare instrumentalizează istoria pentru a legitima proiecte politice și pentru a manipula percepțiile publice, motiv pentru care recuperarea echilibrată și critică a memoriei istorice devine o necesitate.

Participanții au subliniat, de asemenea, că responsabilitatea păstrării memoriei nu aparține exclusiv instituțiilor. Ea începe în familie și în comunitate, prin dialogul dintre generații și prin interesul autentic pentru experiențele celor care au trăit istoria. În același timp, presa, cinematografia, organizațiile civice și mediul cultural joacă un rol esențial în transmiterea memoriei colective și în formarea spiritului critic.

O altă concluzie importantă a fost că implicarea civică nu poate fi limitată la momentul votului. O societate democratică are nevoie de cetățeni activi în fiecare zi, capabili să participe la dezbaterea publică și să aducă pe agenda politică temele relevante pentru comunitate. În contextul actual, statele mici trebuie să urmărească atent evoluțiile regionale și să valorifice oportunitățile de cooperare și dezvoltare, chiar și atunci când acestea par limitate.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale festivalului a fost spectacolul „Dosarele Siberiei”, prezentat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, în regia lui Petru Hadârcă. Sala Casei de Cultură din Mereni a fost plină, iar publicul a răsplătit reprezentația cu aplauze îndelungate. Programul artistic a inclus și alte proiecte apreciate de public: „Concert’n 2+1” cu Ada Milea și Bobo Burlăcianu, concertul Lupii lui Calancea, precum și recitalul Ansamblului Etnofolcloric Plăieșii, alături de Nicolae Gribincea.

- Publicitate -

Cunoscut în România drept singurul festival dedicat dialogului dintre film și istorie, Festivalul de Film și Istorii Râșnov a construit, în cei 17 ani de existență, o comunitate interesată de înțelegerea critică a trecutului și a prezentului. Fiecare ediție este construită în jurul unei teme relevante pentru contextul național și european.

Extinderea festivalului în Republica Moldova marchează începutul unui nou proiect cultural și educațional dedicat filmului, istoriei, memoriei colective și dialogului civic. Inspirată de experiența Festivalului de Film și Istorii Râșnov și adaptată realităților sociale și culturale din Republica Moldova, prima ediție demonstrează că există un interes real pentru spațiile de reflecție și dezbatere care contribuie la consolidarea unei societăți democratice și reziliente.

Festivalul de Film și Istorii este un eveniment certificat Europe for Festivals, Festivals for Europe și Eveniment Responsabil, organizat de Asociația Mioritics, Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova, Primăria Mereni, Asociația Obștească Genesis, Fundația Corneliu Coposu și TVR Moldova.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Primul ministru al Danemarcei îi răspunde lui Trump: Groenlanda nu este de vânzare
Articolul următor Opt din zece companii din România mizează pe utilizarea energiei regenerabile în tranziția către economia circulară
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

FACIAS a obținut o victorie cu un impact extraordinar pentru studenți
Cultură și Educație
A.N.P.C. Estival 2026: amenzi de peste 1 milion de lei
Actualitate
Kaspersky: 4,7 milioane de atacuri au imitat platforme de serviciu
IT

RSS Știri Financiare

  • Cum te ajută analiza fundamentală să alegi companiile în care investești?
  • Fără titlu
  • Cât costă participarea la o nuntă în 2026? Dar organizarea acestui eveniment?
  • Chiriile pentru spațiile de birouri din București au crescut. IT-ul susține 31% din cererea de spații
Cultură și Educație

Antologia ”Stelaris”, volumul 3, este continuarea Istoriei Literaturii Române ce se scrie în prezent

4 minute
Cultură și Educație

Record de participare la UNbreakable România 2025: aproape 1.700 de elevi și studenți înscriși în programul de securitate cibernetică se pregătesc pentru viitoare cariere în domeniu

7 minute
Cultură și Educație

Aplauze la scenă deschisă la Fenice pentru Valentina Naforniţă, Ruxandra Donose, Ştefan Pop și Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijată de Daniel Jinga

8 minute
Alexandra Bădescu IntegralEDU
Cultură și Educație

Olanda pierde teren în rândul studenților români care vor să studieze în străinătate

4 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?