Al.Florin Țene
Istoria presei din Drăgășani constituie o componentă importantă a istoriei culturale a Vâlcii și, în sens mai larg, a evoluției presei locale românești. Așezat într-o zonă cu veche tradiție economică, viticolă și comercială, Drăgășaniul a cunoscut încă din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea forme de cultură tipărită și de comunicare publică. Apariția unor publicații precum Viitorul, Lotreanul, Drăgășani și Gazeta Drăgășanilor demonstrează existența unui public interesat de informația locală și de problemele societății.
Evoluția ulterioară a presei a fost influențată de schimbările politice, economice și tehnologice ale secolului al XX-lea. Un moment aparte îl reprezintă apariția și funcționarea Stației de Radioficare Drăgășani, instituție care a permis transmiterea informației și culturii direct în casele locuitorilor. În acest context s-a afirmat Al. Florin Țene, care, începând din 1964, a lucrat ca redactor al stației și a realizat emisiuni zilnice în care au fost îmbinate reportajul, ancheta, literatura, muzica și promovarea creatorilor locali.
Activitatea radiofonică a lui Al. Florin Țene reprezintă un capitol semnificativ al jurnalismului cultural din Drăgășani. Prin intermediul microfonului au ajuns la public poezii, proză, interviuri, informații despre oraș și materiale despre istoria și cultura locală. Sursele memorialistice ale scriitorului indică o stație cu peste 5.000 de abonați; raportând această cifră la ascultarea familială, rezultă un public de ordinul miilor de gospodării, putând fi estimat la peste 10.000 de ascultători.
Presa locală reprezintă una dintre cele mai importante surse pentru reconstituirea vieții cotidiene a unei comunități. Dacă istoria politică păstrează, în primul rând, marile evenimente, presa înregistrează adesea ceea ce istoria oficială lasă la marginea documentului: oameni, profesii, spectacole, școli, aniversări, dispute administrative, inițiative culturale, probleme economice, opinii și aspirații.
În acest sens, istoria presei din Drăgășani nu trebuie privită numai ca o succesiune de titluri de ziare și reviste. Ea trebuie înțeleasă ca o istorie a comunicării publice a comunității, ca o formă prin care orașul și-a construit propria imagine despre sine.
De la presa tipărită a sfârșitului de secol XIX până la radioficarea din perioada comunistă și apoi la publicațiile de după 1989, fiecare etapă a reprezentat o anumită formă de raportare a locuitorilor la informație, cultură și autoritate.
În cazul Drăgășaniului, interesul pentru această istorie este amplificat de faptul că localitatea a dat culturii române numeroși oameni de seamă, iar presa a fost una dintre instituțiile care au contribuit la afirmarea lor.
Dezvoltarea presei locale nu apare niciodată întâmplător. Ea presupune existența unui public capabil să citească, să cumpere sau să consulte publicațiile, dar și existența unor oameni dispuși să scrie și să editeze.
Drăgășaniul dispunea de condiții favorabile unei asemenea evoluții. Dezvoltarea comerțului, a viticulturii și a administrației locale, precum și existența unor instituții de învățământ au contribuit la formarea unei categorii de intelectuali și funcționari interesați de cultură.
În această perspectivă, apariția tiparului și a presei locale trebuie privită drept parte a procesului de modernizare a orașului.
Cercetările consacrate culturii vâlcene consemnează că primul ziar al drăgășănenilor a apărut în 1889 și s-a numit Viitorul, fiind scos de G. I. Luculescu.
Apariția acestui ziar constituie un moment fundamental. Pentru prima dată, comunitatea avea posibilitatea de a se privi într-un produs jurnalistic destinat în mod direct locuitorilor săi.
Nu este lipsit de semnificație nici faptul că în aceeași perioadă apar și alte inițiative publicistice. Între 1891 și 1892 este consemnată publicația Lotreanul, organ al învățătorilor din județul Vâlcea, iar în 1892 apare publicația Drăgășani, atribuită lui I. Adămoiu. În preajma Primului Război Mondial este menționată Gazeta Drăgășanilor, asociată mediului liberal local.
Aceste publicații indică o realitate esențială: Drăgășaniul intrase în circuitul culturii jurnalistice moderne.
Anul 1889 trebuie considerat un reper fundamental în istoria jurnalismului local.
Viitorul, realizat de G. I. Luculescu, reprezintă expresia unei comunități care începea să conștientizeze rolul presei în viața publică.
Din punct de vedere istoric, importanța unei asemenea publicații nu trebuie măsurată exclusiv prin tiraj sau prin durata existenței. În presa locală, uneori chiar o publicație cu viață scurtă poate avea o importanță deosebită prin simplul fapt că deschide un drum.
Apariția ziarului demonstra că în Drăgășani exista: un public interesat de informație; o categorie de oameni capabili să scrie; o infrastructură tipografică; interes pentru problemele comunității; o anumită maturitate a vieții publice.
În acest sens, Viitorul poate fi privit ca una dintre primele instituții moderne ale memoriei locale.
Între 1891 și 1892 apare Lotreanul, publicație enciclopedică asociată învățătorilor din județul Vâlcea. Redacția era în comuna Zăvideni, iar printre colaboratori sunt menționați M. Măldărescu și Theodor Bălășel.
Importanța unei asemenea publicații depășește cadrul strict al jurnalismului.
Învățătorul român de la sfârșitul secolului al XIX-lea era, în numeroase comunități, nu numai educator, ci și animator cultural, publicist și formator de opinie.
Prin urmare, Lotreanul trebuie inclus în istoria intelectuală a zonei Drăgășani-Vâlcea, deoarece contribuia la circulația ideilor educaționale și culturale.
Această tradiție va fi reluată, în forme complet diferite, peste decenii, de presa culturală și de radioul local.
În 1892 este consemnată publicația Drăgășani, scoasă de I. Adămoiu. Din această publicație s-a păstrat un număr datat 1 noiembrie 1919, fapt care oferă cercetătorului un punct documentar important pentru studierea presei locale.
În apropierea Primului Război Mondial apare și Gazeta Drăgășanilor, asociată liberalilor drăgășăneni. Din comitetul de redacție sunt menționați Gh. Teodorini și D. Drăghicescu. Publicația a avut însă o existență relativ scurtă.
Aceste exemple demonstrează o caracteristică importantă a presei locale românești din epocă: instabilitatea publicațiilor.
Multe ziare locale apăreau pentru perioade scurte, în funcție de resursele financiare, de contextul politic și de disponibilitatea redactorilor.
Cu toate acestea, fiecare asemenea încercare contribuia la consolidarea unei culturi jurnalistice.
Istoria presei nu poate fi despărțită de istoria tiparului.
În Drăgășani, activitatea tipografică a contribuit la formarea mediului intelectual necesar apariției publicațiilor. Studiile recente dedicate începuturilor culturii tipărite locale subliniază faptul că tipografiile, biblioteca publică, cartea și presa au constituit împreună infrastructura intelectuală a orașului.
Această observație este importantă deoarece presa nu se dezvoltă izolat.
Tipografia produce publicația.
Școala formează cititorul.
Biblioteca păstrează publicația.
Presa creează dezbaterea publică.
Scriitorul furnizează conținutul cultural.
Aceste instituții alcătuiesc împreună ceea ce am putea numi ecosistemul cultural al orașului.
Secolul XX a introdus o schimbare fundamentală în modul de transmitere a informației.
Dacă ziarul presupunea existența unui cititor, radioul a introdus conceptul de public ascultător.
Radioul avea avantajul că informația putea ajunge simultan în mii de case. În condițiile în care alfabetizarea nu era universală și cumpărarea unui ziar reprezenta un cost, radioul devenea un instrument extraordinar de eficient.
În România socialistă, sistemul de radioficare a avut o funcție importantă în comunicarea locală. Stațiile de radioficare transmiteau informații și programe către abonați, creând o rețea de comunicare care pătrundea în spațiul domestic.
La Drăgășani, această formă de comunicare a dobândit și o dimensiune culturală.
Stația de Radioficare Drăgășani constituie un capitol aparte în istoria jurnalismului local.
Ea trebuie analizată în contextul perioadei comuniste, când mijloacele de comunicare în masă se aflau într-un sistem de control instituțional și ideologic. Cu toate acestea, în interiorul cadrului oficial exista un spațiu în care puteau fi prezentate informații locale, probleme economice și, în anumite limite, literatură și cultură. Aici se situează contribuția lui Al. Florin Țene.
Potrivit mărturiei sale autobiografice, în 1964 a devenit redactor al Stației de Radioficare din Drăgășani. El precizează că avea zilnic o emisiune de aproximativ o oră.
Această informație este confirmată și de alte surse biografice care consemnează activitatea sa de redactor al Stației de Radioficare Drăgășani și rolul acesteia în difuzarea unor materiale despre scriitorii locali.
Prezența lui Al. Florin Țene la Stația de Radioficare este importantă tocmai prin formația sa dublă: jurnalist și scriitor.
El nu a privit microfonul numai ca pe un instrument tehnic de transmitere a informației. Emisiunile sale cuprindeau: reportaje despre oraș; anchete economice; informații de interes local; montaje literar-muzicale; poezie; cântece; prezentări de scriitori; materiale despre istoria Drăgășaniului.
Într-un interviu, Al. Florin Țene descrie explicit această structură a emisiunilor sale. Prin urmare, avem de-a face cu un jurnalism care depășea simpla informare. Era jurnalism cultural.
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale activității lui Al. Florin Țene îl reprezintă promovarea literaturii prin radio.
Într-o epocă în care accesul la literatura contemporană putea fi limitat, o emisiune radiofonică oferea scriitorilor locali o formă de vizibilitate deosebit de importantă.
În emisiunile Stației de Radioficare au fost prezentate creații ale unor scriitori și oameni de cultură din Drăgășani și Vâlcea.
Printre numele menționate în sursele biografice se află Emil Istocescu, Dumitru Constantin, Dumitru Velea, părintele Dumitru Bălașa, Nicolae Cochinescu, Virgil Mazilescu, Titina Nica Țene, precum și Doru Moțoc, Traian D. Lungu, Ion Lazăr, Gheorghe Diaconu, Costea Marinoiu, George Țărnea și Lucian Avramescu.
Lista este semnificativă deoarece arată că radioul devenise un spațiu de promovare a literaturii regionale.
Un exemplu concret este cel al lui Nicolae Cochinescu.
Potrivit mărturiei lui Al. Florin Țene, în anii 1966–1967, Cochinescu, pe atunci procuror la Drăgășani, scria povestiri pentru copii care aveau să fie reunite ulterior în volumul Călărețul albastru.
Unele dintre aceste povestiri au fost citite în cadrul cenaclului condus de Al. Florin Țene și apoi difuzate la Stația de Radioficare, în lectura autorului.
Este un exemplu extraordinar pentru modul în care literatura putea circula: manuscris → cenaclu → radio → familie → copil → viitor cititor. Aici putem observa o adevărată pedagogie radiofonică a lecturii. Copilul nu mai primea literatura numai prin manual sau carte. El o primea prin voce.
O altă componentă importantă a activității lui Al. Florin Țene a fost preocuparea pentru istoria Drăgășaniului.
În aceeași perioadă, scriitorul și istoricul bisericesc Dumitru Bălașa lucra la monografia orașului.
Al. Florin Țene își amintește că l-a cunoscut în jurul anului 1965 și că au realizat emisiuni despre istoria Drăgășaniului, despre originea limbii și despre originea poporului român.
Ulterior, difuzarea unor rubrici cu părintele Bălașa a fost oprită de Comitetul Orășenesc de Partid, fapt care reprezintă un document memorialistic important pentru înțelegerea limitelor ideologice ale radioficării în epoca respectivă.
Acest episod demonstrează că radioul local nu era complet liber, dar demonstrează în același timp că exista o permanentă negociere între informația oficială și preocuparea culturală a redactorului.
Dimensiunea audienței este esențială pentru evaluarea impactului Stației de Radioficare.
Mărturia publicată de Al. Florin Țene menționează că Stația de Radioficare Drăgășani avea peste 5.000 de abonați.
Numărul abonaților nu trebuie confundat automat cu numărul ascultătorilor.
Într-o epocă în care aparatul de radio era ascultat de întreaga familie, o singură conexiune putea însemna mai mulți ascultători.
De aceea, estimarea unui public de peste 10.000 de persoane este plauzibilă ca ordin de mărime, dar trebuie prezentată ca estimare, nu ca statistică oficială, în lipsa registrelor originale de abonamente.
Această precauție metodologică nu diminuează însă importanța fenomenului. Dimpotrivă. Chiar și cifra minimă de peste 4.000 de abonați demonstrează că emisiunile lui Al. Florin Țene aveau acces la un public local considerabil.
Pentru a înțelege mai bine funcția Stației de Radioficare, putem utiliza metaforic expresia „ziar vorbit”. Ziarul tipărit oferea știrea în formă scrisă. Radioul oferea știrea prin voce. Ziarul trebuia cumpărat și citit. Radioul intra direct în gospodărie. Această diferență explică puterea extraordinară a radioului local.
În cazul lui Al. Florin Țene, însă, „ziarul vorbit” dobândea o dimensiune suplimentară: devenea și revistă literară vorbită. Reportajul putea fi urmat de o poezie. Ancheta economică putea fi urmată de muzică. Informația despre oraș putea fi urmată de un medalion literar.Astfel, emisiunea crea o structură hibridă între jurnalism, cultură și divertisment.
Activitatea radiofonică trebuie pusă în legătură cu activitatea de cenaclu a lui Al. Florin Țene.
Sursele biografice consemnează faptul că încă din tinerețe a organizat activitatea cenaclului literar de la Drăgășani, asociat ulterior numelui lui Gib I. Mihăescu.
Cenaclul și radioul formau două verigi ale aceluiași circuit cultural. Cenaclul era locul întâlnirii directe. Radioul era locul difuzării. Cenaclul selecta și discuta. Radioul populariza. În acest fel, un text literar putea parcurge traseul: scriitor → cenaclu → redactor → microfon → ascultător.
Această schemă explică de ce experiența lui Al. Florin Țene la radio trebuie inclusă în istoria literaturii locale, nu numai în istoria jurnalismului.
Perioada anilor 1960 este deosebit de importantă pentru cultura Drăgășaniului.
Orașul avea o viață intelectuală activă, iar printre cei care gravitau în jurul cenaclului și al vieții culturale locale se aflau oameni care aveau să aibă ulterior un rol important în cultura română.
Sursele biografice îl menționează pe Virgil Mazilescu, pe atunci elev, precum și pe Nicolae Cochinescu și alte personalități.
În acest context, Stația de Radioficare devenea un instrument de amplificare a vieții culturale.
Nu trebuie să ne imaginăm radioul local ca pe o instituție izolată.El era conectat la: cenaclu; Casa de Cultură; școală; scriitori; intelectuali; instituțiile orașului; publicul larg. Această rețea constituia o veritabilă infrastructură culturală locală.
Orice analiză academică a presei radiofonice din perioada comunistă trebuie să evite două extreme. Prima ar fi idealizarea.A doua ar fi anularea completă a valorii activității jurnalistice prin simplul fapt că aceasta s-a desfășurat în cadrul unui regim autoritar. Realitatea este mai complexă.
Presa și radioul funcționau într-un sistem de control politic, dar în interiorul acestuia jurnaliștii și oamenii de cultură găseau uneori modalități de a transmite informație locală, literatură și cultură.
Experiența lui Al. Florin Țene este relevantă tocmai prin această tensiune. El realiza anchete economice și reportaje, dar transmitea și poezie și literatură. El prezenta viața orașului, dar era preocupat și de istoria lui. El lucra într-o instituție controlată, dar încerca să mențină o zonă culturală proprie. Episodul opririi emisiunilor realizate împreună cu părintele Dumitru Bălașa este relevant în acest sens.
Experiența de la Stația de Radioficare nu trebuie privită separat de evoluția literară a lui Al. Florin Țene. El debutase în presă și literatură încă înainte de această perioadă, iar sursele biografice consemnează debutul său poetic în revista Tribuna. Ulterior, avea să publice volume de poezie, proză, teatru, eseu și critică.
Jurnalismul i-a oferit contactul direct cu realitatea. Radioul i-a oferit exercițiul oralității. Cenaclul i-a oferit dialogul cu scriitorii. Literatura i-a oferit posibilitatea de a transforma experiența în creație.
Din această perspectivă, anii petrecuți la Drăgășani constituie o adevărată școală de jurnalism și de literatură.
Experiența jurnalistică a lui Al. Florin Țene nu s-a încheiat la Drăgășani. În perioada 1970–1971, el a lucrat la ziarul de șantier Lumina de pe Lotru, publicație legată de marele șantier hidroenergetic de la Voineasa. Această experiență poate fi considerată o continuare firească a jurnalismului practicat la Drăgășani.
Dacă la radio trebuia să surprindă viața unui oraș, la Lumina de pe Lotru trebuia să surprindă viața unei mari comunități de muncitori, tehnicieni, ingineri și specialiști reuniți în jurul unui proiect industrial. Se conturează astfel un traseu profesional: presa locală → radioficare → jurnalism de șantier → presa culturală → jurnalism contemporan.
Un jurnalist care lucrează într-o comunitate mică ajunge inevitabil să cunoască oameni, destine și probleme pe care presa națională nu le poate surprinde.
De aceea, jurnalismul local are o valoare documentară specială. Al. Florin Țene a cunoscut astfel lumea culturală și socială a Drăgășaniului din interior. A vorbit cu scriitori.A discutat cu istorici.A cunoscut oameni ai administrației.A urmărit probleme economice.A intrat în contact cu elevi și profesori.A urmărit viața cenaclurilor. Toate acestea au contribuit la formarea unei conștiințe jurnalistice orientate spre comunitate.
Schimbarea regimului politic din decembrie 1989 a produs o transformare profundă a presei românești.
În locul sistemului rigid de control al presei de stat au apărut publicații independente, private, culturale și civice.
Și Drăgășaniul a cunoscut această diversificare.
În literatura privind presa vâlceană de după 1989 este menționată apariția, în martie 1995, a publicației „Informația Drăgășanilor”, gazetă independentă cu redacția la Drăgășani.
Această etapă trebuie văzută ca o continuare a tradiției jurnalistice locale.
Dacă presa de la sfârșitul secolului al XIX-lea reflecta nașterea modernității locale, presa de după 1989 reflecta pluralismul noii societăți.
În ultimele decenii, presa culturală a devenit o componentă importantă a identității locale și regionale.
Revistele literare, publicațiile culturale și platformele online au preluat funcții care odinioară aparțineau exclusiv ziarului și radioului.
În acest nou context, tradiția jurnalismului cultural drăgășănean continuă prin oameni care documentează istoria locală, promovează scriitorii și valorifică memoria comunității.
În acest sens, experiența lui Al. Florin Țene rămâne relevantă nu numai ca fapt biografic, ci ca model de jurnalism cultural local.
Din punct de vedere istoriografic, evoluția presei locale poate fi împărțită în câteva mari etape:
Apariția Viitorului, Lotreanului, Drăgășani și Gazetei Drăgășanilor.
Consolidarea culturii urbane și diversificarea publicațiilor regionale.
Controlul politic al informației, dar și dezvoltarea sistemului de radioficare.
Un moment distinct îl constituie activitatea lui Al. Florin Țene la Stația de Radioficare Drăgășani, începând din 1964.
Apariția publicațiilor independente, între care este menționată Informația Drăgășanilor.
Migrarea unei părți importante a jurnalismului local către publicații și platforme online.
Un capitol încă insuficient cercetat îl constituie arhiva sonoră.
Dacă în cazul ziarelor avem exemplare care pot fi conservate în biblioteci și arhive, în cazul radioficării o mare parte din memorie poate exista numai pe benzi magnetofonice, manuscrise de emisiuni, caiete redacționale și registre.
Din acest punct de vedere, informația potrivit căreia au existat interviuri înregistrate pe bandă de magnetofon la Stația de Radioficare Drăgășani în perioada 1965–1968 este deosebit de importantă pentru istoria presei locale. O bibliografie consacrată personalităților Drăgășaniului menționează aceste interviuri ca sursă documentară.
Dacă asemenea benzi s-ar păstra și ar putea fi identificate, ele ar constitui o sursă primară excepțională.
Ele ar putea restitui: vocile scriitorilor; stilul jurnalistic al epocii; pronunția și limbajul public; subiectele abordate; relația dintre redactor și invitați; atmosfera culturală a Drăgășaniului anilor ’60.
O cercetare academică definitivă ar trebui să depășească etapa bibliografică și să urmărească sistematic toate sursele disponibile.
Ar fi necesară cercetarea: fondurilor Arhivelor Naționale – Serviciul Județean Vâlcea; arhivelor Primăriei Drăgășani; colecțiilor Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”; colecțiilor Bibliotecii Naționale a României; exemplarelor originale ale publicațiilor locale; registrelor fostei Stații de Radioficare; benzilor magnetice existente; arhivelor personale ale jurnaliștilor și scriitorilor; mărturiilor orale ale foștilor colaboratori și ascultători.
O asemenea cercetare ar permite trecerea de la memoria jurnalistică la istoria documentată a presei.
În acest proces, mărturiile lui Al. Florin Țene au o valoare documentară deosebită. Ele nu trebuie tratate ca substitut al arhivei, ci ca surse memorialistice care trebuie confruntate cu documentele.
Această distincție este esențială în cercetarea istorică. Memoria oferă detaliul uman. Arhiva oferă confirmarea documentară. Împreună, ele pot restitui o imagine mult mai complexă.
În cazul Stației de Radioficare Drăgășani, mărturiile lui Al. Florin Țene oferă tocmai acele elemente pe care documentele administrative nu le pot transmite întotdeauna: atmosfera redacției, natura emisiunilor, relația cu scriitorii și contactul cu publicul.
Istoria presei din Drăgășani este, în fond, istoria unei comunități care a învățat să se exprime public.
De la Viitorul din 1889 până la presa digitală contemporană, drăgășănenii au creat forme succesive de comunicare, adaptându-se transformărilor tehnologice și politice.
Dacă primele ziare au construit spațiul public tipărit, radioficarea a construit spațiul public sonor.
În această evoluție, Stația de Radioficare Drăgășani ocupă un loc aparte.
Prin activitatea lui Al. Florin Țene, radioul local a depășit funcția strict informativă. Emisiunile sale au cuprins reportaje, anchete, informații despre oraș, poezie, muzică și montaje literar-muzicale.
Mai important, microfonul a devenit o tribună pentru scriitorii și oamenii de cultură ai zonei. Numele lui Emil Istocescu, Dumitru Constantin, Dumitru Velea, Dumitru Bălașa, Nicolae Cochinescu, Virgil Mazilescu, Titina Nica Țene și ale altor creatori apar în mărturiile despre această perioadă.
Publicul era considerabil. Mărturiile lui Al. Florin Țene vorbesc despre peste 5.000 de abonați, iar formularea prudentă de peste 4.000 de abonați permite aprecierea unei audiențe de ordinul miilor de gospodării. Prin ascultarea familială, emisiunile puteau ajunge la un public de peste 10.000 de persoane, cifră care trebuie însă privită ca estimare, nu ca statistică oficială verificată în arhive.
În această perspectivă, Al. Florin Țene poate fi considerat unul dintre pionierii jurnalismului cultural radiofonic din Drăgășani.
Meritul său nu constă numai în faptul că a fost redactor al unei stații de radioficare.
Meritul său constă în faptul că a înțeles că presa locală trebuie să vorbească despre oameni, iar cultura trebuie să ajungă la oameni.
Microfonul Stației de Radioficare Drăgășani a fost, pentru o perioadă, una dintre cele mai importante punți dintre creator și comunitate.
Iar această experiență merită recuperată, documentată și așezată în istoria jurnalismului vâlcean.
Bibliografie
- Istocescu, Emil; Barbu, Teodor; Șerban, Constantin (coord.), Monografia municipiului Drăgășani, Constanța, Editura Ex Ponto, 2004.
- Țene, Al. Florin, Personalități drăgășenene, lucrare în manuscris, 1970. Lucrarea este menționată în bibliografia dedicată personalităților orașului.
- Țene, Al. Florin, interviuri și mărturii autobiografice privind activitatea la Stația de Radioficare Drăgășani.
- Țene, Al. Florin, „Taina scrisului (21) – Scotocind prin lada cu amintiri”, Armonii Culturale.
- Roca, George, „Interviu cu maestrul Alexandru Florin Țene – președintele Ligii Scriitorilor Români”, Luceafărul.
- „Cultura vâlceană în epoca modernă”, material documentar privind începuturile culturii tipărite și ale presei din Vâlcea.
- „Primele ziare și cărți publicate în Drăgășani. Începuturile culturii tipărite și rolul lor în dezvoltarea spirituală a orașului”, 2026.
- „Al. Florin Țene – o viață în slujba culturii”, Curierul Național, 8 august 2024.
- „Al. Florin Țene – o viață în slujba culturii”, Luceafărul.
- Bibliografie generală a Enciclopediei județului Vâlcea, vol. II – Municipiul Drăgășani, Istorie Locală.
- Colecția Viitorul, Drăgășani, începând cu 1889.
- Colecția Lotreanul, 1891–1892.
- Colecția Drăgășani, publicație locală.
- Colecția Gazeta Drăgășanilor, inclusiv numerele din perioada premergătoare Primului Război Mondial.
- Colecția Informația Drăgășanilor, începând din 1995.
