Toți știm cât de enervante sunt zgomotele din afara locuinței atunci când vrei să te odihnești sau pur și simplu vrei să te relaxezi în propria ta casă, după o zi grea. De asemenea, la fel de enervanți sunt și vecinii care îți bat în țeavă ori de câte ori dai volumul puțin mai tare când ascuți piesa preferată sau te uiți la un film bucurându-te de sistemul home-theatre.
E clar că zgomotul reprezintă un element de stres, iar cea mai bună soluție de a te proteja de el, dar și pentru a nu-ți deranja vecinii, este izolarea fonică a locuinței. Dacă te-am făcut curios în privința acestui subiect, îți oferim în continuare câteva sfaturi și soluții pentru o izolare fonică eficientă.
Astupă toate găurile și fisurile
Dacă tencuiala este crăpată sau dacă alte elemente din structura locuinței sunt deteriorate, izolarea fonică a locuinței trebuie să înceapă cu renovarea acesteia. Undele sonore se propagă și prin cele mai mici orificii, astfel că orice crăpătură sau gaură trebuie să fie bine astupate. Insistă în mod special asupra găurilor și fisurilor din zona ferestrelor, a ușilor, a țevilor și a cablurilor care trec prin pereți. O soluție eficientă pentru astuparea acestor orificii o reprezintă siliconul și spuma poliuretanică.
Folosește vată minerală
Vata minerală este recunoscută ca un material excelent pentru izolațiile termice interioare, însă la aceste calități se adaugă și buna izolare fonică pe care o asigură locuinței. Există două tipuri de vată minerală, respectiv vata de sticlă și vata bazaltică, ambele fiind la fel de eficiente când vine vorba de izolare fonică. Vata de sticlă se folosește pentru izolarea pereților și a tavanului, în timp ce vata bazaltică, se folosește pentru pardoseli. În acest mod, locuința este protejată de zgomotele din exterior, iar izolația podelei absoarbe zgomotele care i-ar putea deranja pe vecinii de dedesubt.
Polistiren, pentru izolația exterioară
Dacă vata minerală este materialul cel mai recomandat pentru izolațiile interioare, pentru exterior, cel mai eficient este polistirenul. Acesta poate fi montat atât din construcție cât și cu ocazia renovării fațadelor mai vechi. Este ieftin, ușor de manipulat și are o greutate scăzută, care nu încarcă semnificativ pereții. Pe lângă aceste calități, este un foarte bun fonoizolant, atenuând semnificativ zgomotele din exterior.
Montează ferestre termopan
Ferestrele sunt una din sursele principale care favorizează propagarea zgomotelor de la exterior la interior și invers, iar din acest motiv este nevoie ca acestea să aibă bune calități fonoizolante.
Cea mai eficientă soluţie pentru izolare fonică este varianta ferestrelor cu 3 rânduri de sticlă şi o grosime a pachetului de până la 52 mm. Desigur, poţi opta şi pentru combinaţii de sticlă care să asigure deopotrivă izolaţie termică şi izolaţie fonică.
O altă calitate a unei ferestre care împiedică propagarea zgomotelor este tipul de deschidere. Poţi evita zgomotul puternic al ferestrelor trântite din cauza curenţilor de aer ce se formează atunci când aeriseşti încăperea, alegând o fereastră cu deschidere în plan paralel, în faţă, la o distanţă de 6 mm. Acest tip de fereastră prezintă o fantă de aerisire îngustă, pe tot perimetrul, ce permite aerisirea fără curenţi de aer care pot fi un factor declanşator pentru apariţia unor sunete deranjante.
Ferestrele cu geam termopan de la Izotec garantează aceste calități, fiind fabricate în România cu sisteme și tehnologie germană, la care se adaugă peste 17 ani de experiență în fabricarea acestui tip de tâmplărie. Produsele sunt testate riguros, ceea ce a făcut ca, după 10 ani de auditare continuă, compania să primească certificarea IFT Quality de la institutul german IFT Rosenheim.
Producătorul și-a propus să se implice și în educarea clientului final, pentru a-l ajuta să înțeleagă mai bine care sunt calitățile unei ferestre termopan și care sunt aspectele pe care trebuie să le aibă în vedere atunci când caută un astfel de produs. În acest scop, compania își propune să aducă o nouă abordate pe piața tâmplăriei PVC din România, schimbând modul de comunicare cu clienții, oferind altfel de servicii de consiliere și implementând un nou mod de vânzare a acestui tip de produse.
Nu în ultimul rând, mai trebuie să reții că toate aceste soluții tehnice sunt eficiente doar dacă le aplici în toată locuința, nu doar pe părțile cele mai expuse poluării fonice.
🙏