Joc mascat cu voucherele de vacanță

Când se dorește ceva bun în turismul românesc, imediat trebuie să apară cineva sau ceva care să arunce în derizoriu orice inițiativă. La prima vedere, se merge la dublaj de mesaje precum salutul față de decizia guvernului de a reintroduce voucherele de vacanță pentru personalul plătit din fonduri publice începând cu 1 ianuarie 2022. Am prezentat pe larg poziția Federației Patronatelor din Turismul Românesc ( FPTR) -singura structură patronală reprezentativă, pentru sectorul turism, conform Legii, care angajează peste 73.000 de salariați, reprezentând 37% din forța de muncă angajată în acest sector, membră a Uniunii Generale a Industriașilor din România, atât față de actualul program de guvernare, cât și despre voucherele de vacanță. A fost înaintat, săptămâna trecută, chiar și un proiect de Ordonanță de Urgență în acest sens. Deja nu mai este o știre deoarece imediat demersul trebuie amendat. Cum? Foarte simplu. Printr-o altă intervenție la nivel guvernamental din partea unei entități care prin “cele 24 de organizații acoperă tot spectrul industriei ospitalității”. Este vorba despre Alianța pentru Turism (APT). Reprezentanții acestei entități au chiar joi, la ora 12, o întâlnire cu noul ministru al Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Cadariu. Tema? Nimic altceva decât modalitatea de acordare a voucherelor de vacanță. O întâlnire care, în mod normal, nu ar trebui să fie comentată dacă nu mi-ar fi atras atenția o frază din comunicatul Alianței: ”La finalul săptămânii trecute a avut loc o masă rotundă care a reunit toate organizaţiile din domeniu, în urma căreia au fost emise mai multe concluzii şi soluţii: acordarea obligatorie a voucherelor de vacanţă personalului plătit din fonduri publice, în cuantum de 1.450 de lei/an/salariat; utilizarea voucherelor de vacanţă exclusiv pe teritoriul României, la orice unitate turistică afiliată sistemului, în orice perioadă a anului; valabilitatea voucherelor de vacanţă – un an de zile de la emitere; emiterea voucherelor de vacanţă exclusiv pe suport electronic; menţinerea facilităţilor fiscale pentru voucherele de vacanţă acordate (deductibilitate şi scutirea de la plata contribuţiilor sociale obligatorii în cuantum de şase salarii minime).În viziunea reprezentanţilor industriei ospitalităţii, legiferarea ar trebui să vizeze o perioadă de minimum cinci ani, cu alocarea anuală a sumelor de la bugetul de stat, întrucât o asemenea decizie, pe termen lung, va asigura continuitate şi predictibilitate”. Pare logic.

De ce mi-a atras, totuși, atenția această frază? În primul rând la acea întâlnire, menționată în comunicat, nu toată lumea a fost de acord cu propunerile enunțate de Alianța Pentru Turism, drept dovadă că Federația Patronatelor din Turism (FPTR) a refuzat să semneze comunicatul referitor la întâlnirea de joi cu ministrul Constantin Cadariu. Ce înseamnă “utilizarea voucherelor de vacanță la orice unitate turistică afiliată sistemului”? Care și al cui sistem? Cei din FPTR au subliniat clar că aceste vouchere pot fi folosite doar în structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate și nu ocazional în restaurante și cafenele care nu aparțin de locul de cazare al turistului aflat în vacanță. Este drept că în acest caz Alianța are tot interesul deoarece, așa cum susține, reuneşte 24 de organizaţii membre reprezentative pentru toate ramurile industriei ospitalităţii – agenţii de turism, ghizi, HoReCa, asociaţii de promovare, respectiv autorităţi publice. Un aspect important de analizat. Al doilea lucru care a deranjat este că în textul comunicatului adresantul apare ca minister al IMM-urilor și Turismului. Probabil o greșeală. De altfel, nu este singurul caz în care Federația Patronatelor din Turismul Românesc a ripostat invocând chiar și lipsa de reprezentativitate în sectorul de turism, conform Legii, a Alianței pentru Turism. Acesta este și motivul pentru care FPTR a refuzat să-i fie publicată sigla sub “umbrela“ APT pe comunicate și invitații, una dintre ele fiind de a participa joi la întâlnirea cu ministrul Antreprenoriatului și Turismului. În rest, desigur, orice discuție sau întâlnire pe tema turismului este binevenită și constructivă atât timp cât inițiatorul are acea reprezentativitate acordată de lege fără a se acoperi doar de siglele unor organizații respectabile și recunoscute, motiv pentru care FPTR cataloghează această mișcare ca un joc mascat, bazat pe interese.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

WWW