Jurnal de călătorie în Dacia, țara zeilor (III)

Situată pe culmea Blidarului (703 m), fortificația cuprinde două incinte unite între ele, având împreună șase turnuri de protecție. Prima cetate, ce ocupă platoul superior al dealului, are o formă trapezoidală, fiind prevăzută cu patru turnuri exterioare, plasate pe colțuri. Intrarea se făcea prin turnul I și era astfel concepută încît să împiedice desfășurarea forțelor inamicului.

La vest de prima cetate a fost concepută cea de-a doua, avînd formă pentagonală. Aici atrage atenția sistemul platformelor de luptă, cu cazemate, de pe laturile de nord și de vest. Aprovizionarea cu apă a cetății era asigurată de o cisternă patrulateră, situată în partea de nord-vest, în afara zidurilor de apărare.

Pe aceeași latură, pe o terasă mai joasă, numită „Poiana Pertii”, se află un turn de pază ce asigură supravegherea accesului spre cetate.

-Și cînd te gîndești că toate acestea au fost construite de niște țărani daci, nerăbdători să-i întîlnească pe românii cuceritori și să le învețe limba.

-Măi Tudore, de unde ști tu toate astea? Se miră, rîzînd Dan.

-De la New York, îi răspunde acesta, făcîndu-mi semn cu ochiul.

Timpul nu este din cel mai plăcut: cînd plouă, cînd nu plouă cînd se întunecă ori se luminează, de ai impresia că ești pe o altă planetă.

– Dar cerul ăsta tot înnorat este. Nu am prins nici un pic de soare. Văd niște cabane frumoase, noi, în stîngă și în dreapta.

– Ale cui sunt?, îl întreb pe Andrei. Dar, înainte să-mi răspundă, îl văd scoțînd capul pe geamul mașinii și strigînd:

o Generalul Dragomir! D-le general!

o Andrei se întoarce repede spre mine și îmi spune:

– Hai să-l vedem, Miky, pe acest tip formidabil.

Ne dăm jos din mașină, că să-l întîlnim pe general și încă o persoană care-l însoțea.

Așa l-am cunoscut nu numai pe generalul Dragomir, dar și pe profesorul Vasile Rudan. I-am întîlnit aici, în fața porții dacilor, împreună, un profesor și un general îndrăgostiți de… daci. Am plecat împreună la o cabană din apropiere, unde locuiau și unde am discutat despre daci și iar despre daci.

– Cum vă numiți, domnule general?

– Dragomir, Dragomir mă cheamă. Vasile Dragomir.

– Și de cîţi ani sunteți îndrăgostit de daci?

– Dacii sunt părinții părinților părinților părinților mei și nu pot avea pentru ei altfel de simțăminte decît cele menționate de dumneavoastră, și asta de cînd i-am descoperit în școala primară, în cărțile de istorie.

– Și cu Traian cum rămîne?

– Domnule doctor, să lăsăm gluma la o parte. Traian nu ne reprezintă pe noi și nici n-a făcut-o vreodată. El nu are nimic de-a face cu poporul Daco-Român, fiind nimic altceva decît un cuceritor de moment al cîtorva kilometri din marea Dacie. Să nu ne lăsăm păcăliți de propaganda unor politicieni ori a unor istorici corupți sau inconștienți.

– Prin ce credeți că se caracterizează civilizația dacică de aici?

– Vreau să vă spun ceva. Civilizația dacică nu e reprezentată numai de Sarmisegetusa, Costești, Blidaru și tot ce am descoperit prin săpături…pe 200 metri. Aici se află un colos al unei civilizații vechi de peste 10.000 de ani. Este o civilizație materializată prin ceva caracteristic numai lor. Eu mă pricep la două lucruri: știință concretă, în cazul meu, geodezie – cartografie, și milităria.

– Am înțeles că dumneavoastră considerați că aici se găsește „buricul de fier al pămîntului”.

– Da, la noi în țară, punctul cel mai înalt din punct de vedere geofizic este vîrful Muntelui Godeanu, muntele sacru al dacilor.

– Ce înseamnă asta din punct de vedere geofizic?

– Avînd în vedere punctul gravitațional al pămîntului, valorile metrice ale dimensiunilor pămîntului sunt modificate din cauza cîmpului gravitațional, dar și datorită structurilor interne, la un moment dat, dacă ai forma unui corp de rotație pămîntesc matematic. Forma pe care noi o avem ca baza pentru hărți, formă matematică, se modifică la suprafață prin niște ondulaţii care dau forma fizică a pămîntului. Am scris și o carte pe care am publicat-o în timpul comunismului, acolo, în Vest. Astfel, modelul geofizic romînesc s-a făcut cunoscut în lume, iar acum vesticii umblă cu sateliții și fac comparații cu geolitul nostru și nu le vine să creadă că Noi am făcut așa ceva pe cale astro-geodezică și gravitistică. Am unit tot ce era în țara noastră măsurători de înaltă precizie, iar în final am scos trei cărți despre aceste ondulaţii: una se intitulează „Harta cu ondulaţia geolidului”, a doua se cheamă „Harta cu componentă din est la verticală pe un meridian” și a treia „Harta cu deviația de la verticală în planul vertical”. Deci trei elemente esențiale creează locul geometric al formei fizice (absolute), al formei Pămîntului, datorită atracției universale. Ei, aici în zona aceasta se găsește punctul cel mai înalt geo-magnetic; să mori de rîs, cum se zice romîneşte. În loc să fie pe undeva prin munții Făgăraș, ori în munții Paringului, îl găsim aici, pe Muntele Godeanu. Aici este nodul acela de fier formidabil care creează un cîmp magnetic atît de puternic, iar densitatea interiorului atît de mare încît cîmpul gravitațional capătă ondulaţii. Asta e ciudățenia, că nu mai avem în țară așa puncte înalte, și că avem și un ciudat invers, cu semn negativ. De exemplu, la noi în mijlocul Bărăganului, dacă mergi spre Rîmnicu Sărat, trecînd de Buzău, Focșani, pînă la Adjud și pe urmă, dincolo pe brațul Dunării, pînă la Galați, Brăila, Urziceni, închizindu-se pe la Buzău, este un punct de atracție magnetică negativă, cel mai jos din țară. Astfel că Dunărea noastră curge ca pe o streașina, avînd tendința să între în gaura asta, aici. Aici, în această zonă este deficitul de masă. Au fost doi romini, două genii curate, cu care mă mindresc și pe care-mi face plăcere să-i pomenesc, și care, din păcate au murit. Eu eram maior pe atunci. Pe unul îl cheamă Diaconu și este autorul cărții ăsteia cu „ondulatia geolidului”, iar celălalt este Mihăilescu, coautor la cartea asta de care vă spun.

– Cum se numește cartea?

– ” Teoreticul pămîntului”, tradusă în limba engleză la editura „Elsevira”. S-a vîndut cu 450-500 de dolari bucată. Se vinde și acum și se află în toate academiile de știință din lume și în bibliotecile importante, nu pentru inginerii de rînd, ci pentru oamenii de știință.

– Și despre Sarmi-Seget-Usa ce îmi puteți spune?

– Se umblă cu excavatul prin ea, domnule! Să va duceți la poarta de vest din Sarmisegetusa și o să vedeți cum au băgat cupa de excavator și au distrus ceramică de valoare milenară. Pe urmă și-au astupat prostia… poate să mă audă și Dumnezeu din cer, că nu mi-e frică de nimeni… îi acuz pe oamenii de știință pretențioși,”romini”, oameni care vin cu pretenția că au găsit aici nu știu ce, și fac niște afirmații de mi-au rupt urechea. Am fost odată cu un profesor, am numele lui undeva, un nume englezesc, un profesor de la Cambridge. L-am întîlnit în Bulgaria, l-am adus la București și i-am ținut un logos despre astronomia la daci, despre măsurătorile de la Sarmisegetusa, despre blocurile de andezit aranjate ca repere astronomice, iar dînsul nu putea înțelege de ce noi, romînii, nu le facem publice, în conferințe internaționale, în publicații de specialitate. Mărturisesc că nu am știut ce să-i răspund, am plecat capul și m-am gîndit la savanții și profesorii noștri de istorie și arheologie, la iresponsabilitatea de care dau dovadă.

– Ce știți despre astronomia dacică?

– Eu odată am demonstrat, prin măsurători concrete, profesional făcute, cu aparatură precisă, că dacii aveau cunoștințe astronomice, cum numai la maya le-am mai întîlnit.

– Și ce ați determinat?

– Că dacii cunoșteau precis direcția nordului, aveau cunoștințe matematice de determinare a unei poziții geografice, iar cunoștințele lor astronomice depășesc orice imaginație.

– Corecțiile, ați făcut corecțiile în concordanță cu mileniul în care au trăit ei, dacii?

– Altfel nici nu se putea.

– Despre sanctuarul lui Aplu, ce îmi puteți spune?

– Vă referiți la discul de andezit?

– Da, acel disc uriaș, împărțit în zece porțiuni identice.

– Și numele de Aplu?

…numele zeului dac, preluat mai tîrziu de greci și de români sub numele de Apolo, cum de altfel au „împrumutat” de la noi majoritatea panteonului mitologic. Acel disc cu acea limba uriașă ca de ceasornic, era o „limbă dacică” care merge aiurea…și cînd colo, ea este un ac de busolă! Aceasta coincide și cu încă niște „pietroaie” din sanctuarul alăturat, dreptunghiular, unde ei, dacii, au „aruncat” cinci pietroaie, de diverse forme, unele mai mari, altele mai mici, aruncate așa… puse aiurea, după cum unii arheologi căutau să mă convingă. Adică dacii, au cărat de la mari distanțe bucăți uriașe de andezit, șlefuite, tăiate în unghiuri precise, de parcă au fost turnate din beton, că să le arunce, așa, aiurea? Ele nu sunt puse aiurea, ele reprezintă cele cinci planete cunoscute la epoca și care erau într-un moment de colinearitate. Așa că ei, dacii, aveau cunoștințe nu numai despre mișcarea planetelor, dar și despre mărimea planetelor!

Limba aia stă permanent pe Nord, și dacă faci determinări acuma și determinările le duci la epoca aia, vezi că este la Nordul din timpul lui Burebista. Cu astronomia poți să faci previziunile în viitorul a mii de ani și poți să te duci înapoi cu mii de ani. Asta este astronomia. Mersul cerului este foarte exact. Noi facem azi măsurători pe stele, da domnule doctor, la ora actuală cele mai precise măsurători le facem la 200,5 miliarde ani lumină, adică pe quasari. Cînd te vezi un punctuleţ de ăsta neînsemnat care în spațiile cosmice este excepțional determinabil, realizezi că știința nu este la îndemîna orișicui.

Sigur sunt și niște lucruri interesante în ce spun arheologii, dar în majoritatea cazurilor îți este jenă de cunoștințele lor.

Și dacă cosmosul este așa de departe, nu același lucru pot spune despre cei ce vin cîteodată, cu studenţii pe aici. Nu demult, un” tovarăș” profesor la o facultate de arheologie a venit cu o astfel de grupă pe aici…

– Și ce le-ați spus?

– Mergeți la București și spuneți guvernanților să nu-și mai bată joc de țara asta, de istoria ei. Întrebați-i ce-au de gînd să facă pentru ea, pentru voi?

– Ce-au făcut și pentru frații din Basarabia, Herta și Bucovina!, îl completează cineva.

– Aoleu, ce vă iubesc pe dumneavoastră, basarabenii, Doamne! Mor de necaz cînd văd ce se întîmplă în satele alea. Mor! Pur și simplu plesnesc. Mi se pare că acolo sus, cineva își bate joc sistematic de poporul nostru, de țara noastră.

– Dacii știau să citească mersul exact al stelelor, să le poziționeze… Dar ce spuneți despre concepția aceea…de ce la 45?

– Pentru că la 45 de grade, tangenta și cotangenta de latitudine este egală cu 1 și orice formulă devine simplă. Tangenta și cotangenta devin egale cu 1 și se înlocuiesc, iar sinusul și cosinusul sunt radical din 2 pe 2 și, la fel, se înlocuiesc. Ori aici, noi suntem aproape de 45 de grade.