Micul calendar dacic este alcătuit din 13 grupuri de pari aranjați circular.

11 din aceste grupuri conțin 8 pari (stîlpi), iar ultimele 2 grupuri sunt formate din 7 și, respectiv, 6 pari.

Cuvîntul par are două înțelesuri în limba daco-română: stîlp ori patru. Deci 11 grupuri x 8 (numărul de pari conținuți) = 88. Cum un par înseamnă și 4, putem calcula 88 x 4=352. Mai avem 2 grupuri de 7 și, respectiv 6 pari : 7+6 = 13, iar 352 + 13=365 de zile ale anului obișnuit (nebisect).

În interiorul cercului mai sunt încă 3 stîlpi, care reprezintă cîte o zi din cei trei ani bisecți cuprinși într-o perioada de 13 ani (6+7=13).

Se pare că a fost construit mai tîrziu. Este format din 3 cercuri concentrice și o potcoavă în centru. Primul cerc, cel exterior, este format din 104 blocuri de andezit, reprezentînd numărul zilelor de post dintr-un an (miercurile și vinerile), 52 de săptămîni x 2 =104.

Al doilea cerc, mijlociu, aproape lipit de cel exterior, este format din 180 de stîlpi subțiri în grupuri de cîte 6.

Al treilea cerc, cel interior, conține 84 de stîlpi de lemn:104+180+84=365+3=368

Potcoava din mijlocul marelui calendar este alcătuită din 34 de stîlpi de lemn. Este prevăzută cu 2 praguri așezate unul în fața celuilalt chiar la baza potcoavei, despărțind stîlpii în două grupuri de 21 și, respectiv, 13. Grupul de 13 este orientat spre vatra sacră.

S-au făcut tot felul de speculații asupra interpretării acestora: numărul 13 ar fi în legătură cu revenirea Crăciunului (ziua nașterii celor doi Zamolxes), în aceeași zi ca în calendarul lui Decaineus.

În complexul Astronomic de la Sarmi-seget-usa mai există și alte aliniamente: unul comun, din 4 șiruri de cîte 15 discuri de calcar, reprezentînd zilele din Postul Paștelui dacic; altul care reprezintă zilele de post: 4 șiruri de cîte 10 postamente de andezit (4×10=40), zilele din postul Crăciunului.

– Nu vi se pare ciudat că luna decembrie, cu înțeles de dece, zece este azi a 12-a lună a anului?

-Ei, la asta nu m-am gîndit!

-Și ce este așa de important în asta?

-Dar că luna octombrie, a 10-a, are numele provenit de la octo, 8!

-Măi, măi!

-Dar septembrie, a 9-a luna din calendar, are rădăcina șapte, 7 ?

-Deci ar însemna că cineva a folosit greșit numele lunilor anului, ori că anul la daci avea numai 10 luni ! Adică începea, cu prima lună în luna…martie !

-Dar despre săptămînă, ce ne poți spune?

Săptămîna avea, de asemenea, 7 zile:

1.AVLATA : « Aflată» , „Deplină” după un alt nume al Zeiței Mame, Mama Florilor de Măr, Marian, Maria, ori Vrelam (Domniță Fecioara).

2. AMALTHEIA : „Cea care crește (îngrașă) zeii și era închinată mamei adoptive a celor doi Zalmoxes lui Brito-Lagis, „Divina Lupoaică”. Chiar lui Zalmoxes, pentru că a fost crescut de lupoaică, i se mai spunea APOLLO – LUKIOS.

3. MERGURIUS : „înainte-mergătorul” era și ziua lui Orfeu, zi de post, ziua cînd a fost omorît.

4. ZIAIS : „Luminoara” – era ziua închinată surorii gemene a lui Zamolxes – Aplu (Apollo) – era ziua roșcatei Arthemis.

5. BENNAR : „Jertfa” ori Jerfitorul, zi de post dedicată de asemenea lui Apollo.

6. SAB-A-DIOS (Casa Domnului – zeului) în cinstea celor doi părinți adoptivi ai celor doi gemeni (Zalmoxes – Blondul Aplu și Roșcata Artemis): pastorul Aise Pos și soția acestuia, Brito-Lagis. Alt nume pentru ziua a șasea mai era Sambatis, „purificarea” închinată numai tatălui adoptiv, pastorul Aisepos.

7. În fine, cea de a șaptea zi, DOMENICA – Schimbarea Vremii, ori Marea Purificare, era închinată „Tatălui Ceresc” – Tato Nipal.

Astfel, Diodorus a fost corect informat că Hyperboreenii au construit un observator astronomic.

Pentru ce acest popor antic și-a dedicat timpul și energia lui în realizarea a ceea ce se pare a fi o „afacere nerentabilă”? Ei au folosit mijloacele de transport herculiene pentru a căra bucăți de andezit de la zeci și zeci de kilometri distanță pînă la Sarmisegetusa?

Acestea cîntăresc… tone o bucată. Ei le-au cărat traversind ape și munți… ce mai călătorie!… Fezabilitatea acestui traseu nu a fost niciodată calculată.

Toate aceste operații ar fi cerut cunoștințe speciale, mai multe sute și mii de bărbați lucrînd sub conducerea unui arhitect care știa exact ce vrea să facă. Pentru oamenii primitivi, eclipsele de lună erau niște fenomene înfricoșătoare și inexplicabile, de ce nu erau ele și pentru daci? Calendarul pentru stabilirea anotimpurilor, eclipsele de soare sau de lună, axa de orientare a templelor, toate aceste lucruri care și pentru începători în ale arheologiei ar ridica semne de întrebare, nu-l deranjează pe vajnicul nostru «grup de arheologi romîni». Brava vouă „tovarășilor”, sunteți într-adevăr țări!

Sarmisegetusa nu este numai un observator astronomic, ci și un monument construit cu ajutorul spiralelor și cercurilor trasate pe pămînt.

Cîteva noțiuni care să ne ajute în înțelegerea textului:

Aliniamentul – un aranjament în care trei sau mai multe obiecte sunt puse în linie. Se folosește acolo unde unul dintre puncte este la răsăritul unei stele, sau un punct la orizontul soarelui sau lunii.

Altitudinea – unghiul format cu nivelul plan, uneori numite elevație

Ard – un plug primitiv, cu brăzdar de stîncă sau lemn tare făcut parcă numai pentru a întoarce pămîntul.

Epoca bronzului:

2500-1800 i.d.H., – perioada timpurie

1800-1300 i.d.H., – perioada de mijloc

1300- 700 i.d.H., – perioada tîrzie

Epoca fierului: de la 700 i.d.H.,

Paleolitic: Perioada timpurie 700.000 – 200.000

Perioada de mijloc 40.000 – 30.000

Perioada tîrzie i10.000

Minoan – nume dat de Sir Arthur Evans civilizației cretane din epoca de bronz – 3000 – 1000 i.d.H., timpurie, mijlocie, tîrzie.

Mycenoean: civilizația greacă dezvoltată în epoca bronzului, care în perioada sa timpurie (1.600 i.d.H., sau după) a fost puternic influențată de civilizația Minon. Numită după locul unde a fost descrisă prima dată, deși termenul e fost folosit mult mai extins.

La Sarmisegetusa am văzut și ce nu trebuia văzut. Ne-am dus la o cabană a „arheologilor”, o cabană de lemn pusă pe pietrele care au fost smulse din zidul de la Sarmisegetusa… vandali, dezastru. Pe drum am mai cumpărat și niște afine, de la o țărancă, care vroia să ne vîndă orice, numai găletușa în care culegea afinele nu. Am mîncat afinele nespălate, asta e nimic, pentru că le-am mîncat amestecate și cu frunze, și pentru dezinfectare le-am spălat cu vodcă. Personal, la ulcerul pe care îl am, m-am așteptat la mari neplăceri. Minune mare, nu am avut nimic!…de, eram în Țara Zeilor! Pe drumul de întoarcere am fost plouaţi, plouaţi, plouaţi. Ce mă frămîntă pe drumul de întoarcere de la Sarmisegetusa sunt două lucruri:o bucată de piatră care are zimți, că o roată dințată, săpați în ea, și un jgheab mare, de 2-3 picioare lățime și înălțime de 2-3 picioare, perfect săpat în piatră.

Joi 9 iulie, dimineața, ne-am dus la Geoagiu Băi că să vedem băile lui Decebal. Azi dimineață, Dan a trebuit să plece rapid, a fost chemat la București de un client… nu este ușor să fii și avocat.

Suntem la Germisara, o cetate dacică unde erau băi pe timpul lui Decebal și Burebista, și care mai există și acum, sub numele de Geoagiu Băi. Ziua este foarte frumoasă, puțin răcoroasă, însorită, aerul este curat după o mică ploicică din seară precedentă.

Am intrat într-o peșteră care are înăuntru aspect de turn de biserică gotică. Pe unul din ziduri descopăr o placă de 75 x 50 cm, de o formă ciudată, „în picătură”, care aparent blochează o intrare. Mai vedem niște cruci, niște litere pe zid, un fel de scris ciudat pe care mă căznesc să-l fotografiez. Andrei la fel. Mai găsim și un bolovan, cît o ușă, de 1,80m x 1,60m care blochează o altă intrare. Acești bolovani au marginile parcă topite cu laserul, sigilind perfect locul. Natura să le fi așezat așa de perfect ?! Intrarea principala în peșteră are o lățime de 2 m și o înălțime de 1,50 m. Intrarea pare a fi cimentată…bolta e sus…iar acum Andrei, spectrofizician de profesie, ia o bucată din cimentul asta și spune:

-„dacă acest mortar este modern are calciu, dacă nu e modern și este de la daci, nu are calciu. Așa, numai pe văzute este un mortar dacic după consistenţă, dar eu o să-i fac analiză chimică, acasă, la Chișînău”.

–Fereastra care am văzut că dădea acolo, astupată, este exact pe direcția nord-sud, spune Andrei, care nu se desparte niciodată de busola să militară.

Am ajuns și la „Băile lui Decebal”, unde, după cum spune lumea, este o crimă ce se face aici… Baia care-i poartă numele și care este veche de mii de ani, mai frumoasă decît orice altă baie din lume, și în care roci cristalizate se întrec în a o decora, azi este nimic alceva decît o…groapă de gunoi!

Trebuie să vezi acest loc că să înțelegi ce grandios arată. El îmi amintește de desenele animate cu Fred Flinstone din Bedrock.

o Și dacă dacii au săpat groapa aceasta aici, mai jos o să vedeți de ce, ne spune același Andrei.

o – Fiindcă se găsește într-o izolare sonică colosală…totul este orientat aici pe puncte cardinale… o să va arăt eu cum. Dar pentru un moment uite-te Miky, uite ce frumusețe de baie!

-Spre apus de soare este locul prin care o să intrăm, se vede acolo. Această intrare este solstițială, indică vestul. Regele se spală, apă curgea de sus și apoi era și apă care țîșnește din izvoare subterane și care îi revitaliza corpul, plus piatră cu cristale care revitaliza organismul. Dar ea nu rămînea aici, se ducea afară, la apus de soare, se ducea în noapte…

–Bazinul asta cît de mare este?, întreb.

–Asta este cu apă sulfurică, completează Costel, care neavînd ce face cu degetele și le-a vinturat prin apă, mirosindu-le apoi, nu cu prea mare plăcere.

–Bazinul aici are 4,50 și acolo trebuie să aibă 7 sau 8 m. Are formă de ou.

–Înăuntru, pe marginea zidului, sunt niște bănci, săpate în piatră, pe care m-am așezat și eu gîndindu-mă la cei ce au făcut la fel că mine cu sute și mii de ani în urmă.

–La ce s-o fi gîndit El, Decebal, cînd s-a îmbăiat aici ultima oară? Pe cine a avut în jurul său?

-Se mîndresc grecii cu trei băițe, vechi de numai cîteva sute de ani. Se mindresc italienii cu altele și mai noi… numai noi le transformăm pe ale noastre în coșuri de gunoi! Și știți de ce? Pentru că mîndria națională ne-a fost furată, odată cu istoria. Noi am apărut că popor romîn în 1859, după unificarea celor două principate: Țara Vlahilor și Moldova. Nimeni nu vrea să ne spună că de fapt a fost numai o re-unificare a două din provinciile marelui imperiu Dacic.

Între timp, Nicu Mereuță a descoperit urmele unei porți, ca o ecluză.

–Nu numai că este colonel, dar este și arheolog, spune cu zîmbetul pe buze, Tudor. Ne-a arătat, cu o față foarte inteligență și preocupată de știință, o poartă care lasă sau nu să se scurgă apă dintr-o camera în altă.

• Cît de înaltă este poartă asta?, vrea să știe același colonel.
• Doi metri, are exact doi metri și are o lățime de peste 3. Înăuntru, aici, în camera asta, sunt deasemenea săpate în stîncă și niște bănci, spre fericirea colonelului, care s-a și așezat pe una din ele cu speranța că va fi prezent în pozele pe care le vom face. Cresc ierburile în baia lui Decebal, sunt azvirlite sticle de băutură, urme de cîini și mizerie, pietroaie și gunoaie pe care nimeni nu vrea să le curețe.

Voi încerca să vă descriu această baie: te urci pe o stîncă și vezi că are un crater, pe fundul căruia este această baie. Că o rozetă, în jurul buzei craterului, pornesc centrifug, zeci de mici canale, parcă lipite de stîncă, făcute probabil să dreneze apă de ploaie, că să nu se scurgă pe fundul craterului. Pe fundul craterului se găsește un bazin săpat în stîncă, de formă unui ou, cu dimensiunile descrise mai înainte. Înăuntrul acestei băi se întră printr-un tunel a cărui poartă de intrare o puteți vedea în fotografia alăturată. Azi, datorită intemperiilor, mai sunt alte două locuri de intrare. Cum bine a spus Tudor, zace istorie aici, dar și multă,multă, nepăsare.

Ceea ce atrage astăzi turiștii este o clădire în stil rusesc, pătrată, acoperită cu var care crapă, geamuri care au fost văruite cîndva, ziduri cinva văruite, azi inegrite și murdare , cu un acoperiș de tablă, ruginită și scoffilcita, ce înconjoară pe o parte frumoasă baie a lui Decebal, părăsită și zvirlita la gunoi. De ce oare să nu fructificăm ceva nou, modern „a la Russe”, de ce să ne uităm la ce a fost vechi, săpat în piatră de străbunii noștri? De ce să nu ne uităm la lucruri vechi,? Noul, modernul, tablă, cărămidă, astea ne plac nouă! Cu igrasie, murdare, cu muzică ieftină cîntată de niște lăutari sîrbi, cu bănci de lemn puse pe nișe fiare, așa ne place. Sau, cel puțîn asta se oferă „turiștilor” romini(căci alțîi nici nu calcă pe aici).

Părăsim Geoagiu-Băi, părăsim Germisara dacică, romînizata…of, Doamne !…

O să plecăm spre Orăștie, în piața din Orăștie vrem să cumpărăm roșîi…

–Lasă mă, asta, nu-i spune acum despre roșii lui Tudor, care oricum moare de foame de mai mult timp.