Deci prima poză o fac cu fața spre Sud și pe urmă măsor să văd…Cîte pietroaie sunt aici? Unu, două, trei, patru…
– Patru!
– Dar stai să fie pe centru.
– Pune un picior aici și unul acolo! Sunt exact pe centru. Văd Sudul și în spate am Nordul! Deci are 3,67 o latură din asta. Să vedem cît are în diametru…
– Iar diametru are exact 4 metri.
– Atît are diametru, 4 metri. Și cum spune Andrei, pietrele astea, treptele astea din andezit sunt foarte ciudate, pentru că pe ele chiar nu crește nimic, de mii și mii de ani.
– Și nu duce nicăieri parcă. Fiindcă intrarea în acest turn de Nord al cetății este cu totul în altă parte. Topografic, ieșirea de aici, ieșirea din turnul – locuința de Nord duce exact la Sarmisegetusa…
– Aici cred că este înspre Sud!
– Nu, aici este Vestul!
– Ușa asta ce vede, ușa asta?
– Iată Nordul și iată Estul. Ușa merge în Est. Da? Înspre Răsărit.
– Înspre Răsăritul Soarelui.
– Și cum construiau dacii, cum puneau dacii „tor”…
– Locuința, spun ăștia.
– Da! Ăștia zic că bagă deasupra ceva și asta e locuința.
– Și ăsta e singurul flap înăuntru, nu?
– Da. Dar uite minunea! Ia uite cum au așezat plăcinte de lut! Uite cum le-au așezat! Ce s-a distrus s-a distrus, dar asta a rămas și se vede. Uite cum le-au așezat!
– Între ziduri. Și au niște ziduri așa de colosale, de mari. La ce le folosesc zidurile astea?
– Cît de groase sunt zidurile astea?
– Păi… 4 metri.
– 4 metri grosime?
– Aha!
– Și asta cît are pe lungime?
– Este măsurat tot…
– De curiozitate, pentru mine, ca să văd ceva…
– Nu mai țin minte, pot să-ți spun, dar nu țin minte.
– Poți să măsori așa…
– Unu, doi, trei, patru, cinci, șase….opt, nouă, zece, doișpe, paisprezece pași din ăștia, ai mei, mari…
– Doisprezece și ceva, eu țin minte… plus…
– Deci 79 cm lungime și cît are înălțime? Profesorul mi-a spus imediat…are 54 înălțime iar grosimea lor, hee, este cam tot la fel, este 48. Patrulatere perfecte, aproape tăiate în stîncă, cu margini frumos făcute, poate astea au fost coloane sau altceva, cu margini frumos fasonate și aici în trepte. Eu țin mîna pe el ca să văd cît e mărimea…
– Se spune, în fața cetăților, astea sunt niște terase plate, în față mamelonului cetății și am ajuns pe una dintr-asta…
– Cum ați văzut, putem spune că este ciudat că sanctuarele în loc să fie în interiorul zidurilor sunt în afara zidurilor cetățîi. Asta înseamnă de fapt că nu prea ar fi fost cetate, dacă sanctuarul este în afara zidurilor cetății… ce rost are să le pui acolo?
– Acum suntem la marele sanctuar de la Cetățuie.
– Sunt mai multe, dar asta este cel mai mare.
– Hai să ne oprim să-i facem și lui o poză!
– Da.
– Ăștia probabil au fost stîlpi pe care a stat un templu, mai!
– Posibil.
– Asta este, ce să fie altceva… stîlpii unui templu.
– Sunt ca niște stîlpi mari: unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece pe unu, doi, trei, patru. Zece în lung…
– Iată, aici sunt 13.
– 13 sunt acolo?
– Da, 13 pe patru rînduri. 26 și cu 26.
– Și distanța unuia din asta cît este?
– 26 și cu 26…52.
– 52 de stîlpi zici că sunt?
– Da. Și cît are ciclul Maia?
– 52 și cu 52 fac 104. Exact.
– Care sunt acolo.
– Care sunt dincolo.
– Și 52 de ani este ciclul Maia. Cel mai perfect calendar al tururor timpurilor este ciclul de 52 de ani al rotirii Pămîntului cu planeta Venus în jurul Soarelui. Aici sunt 52 de stîlpi.
– Ce diametru are un stîlp din asta?
– Măi, totul e măsurat.
– Asta pentru mine… Eu de unde să le citesc?
– 55 de cm diametru. Iar distanța între stîlpi, doi metri și cît este?
– 2 metri și 25 – 30.
Între timp Zalmoxis are grijă de noi și ne mai dă o ploaie că să ne mai învioreze. Așa că picioarele le avem ude, nu foarte tare, ca ieri, și continuăm să mergem. Suntem înconjurați peste tot de munți, munți înalți, frumoși. Afară miroase frumos, a iarbă, a flori, a fin, păsări cîntă… ce poate fi mai frumos?
Aici trăiau în cabană arheologii. Desigur că asta au descoperit-o cel mai bine și au studiat-o cel mai bine. Erau cu comodități, cu… Obosesc, gifii și Andrei mă tîrăşte să mai văd încă un sanctuar. Și-l întreb cîte mai sunt? Și sunt multe, nici nu sunt descoperite toate. Și tot sunt, a?
– Da!
– Și asta este unul dintre puținele locuri, din cauză că facilitățile au fost mai confortabile, că lumea se mai uită la ele. Aici istoria zace sub pămînt. Nu de zeci de ani, de sute de ani, ci de mii și mii de ani. Într-o zi, poate cineva o să le descopere. De aici începe unu, nu?
– Asta are nenumărate, nici nu știu cîte poate să aibă, pe trei rînduri așezate.
– Da să-ți fac un cadru șezînd între chestiile astea…Pe deasupra, colonelul nu-mi dă un pas, vrea să fie prezent în toate pozele, o să-l public, o să-i spun și dorințele lui de viață.
– Ciudați și străbunii ăștia ai noștri, după ce că ne pun să ne cățărăm pe munți, pe vîrfuri de munți, mai și localizează asta într-un loc în care plouă… nu de „trei ori pe săptămînă”, cum spunea Minulescu, aici plouă de trei ori pe zi. Noroc că ploile sunt frumoase, așa, ca și cu stropitoarea…
– Frumusețe, frumusețe, dar și asta este destul de…
– Ia uite ce platformă!
– Cum i-ai stropit ziua, ești cuib de …
– Auzi, dacă protejai asta, de ce îi lăsai dușmanului terasa asta ca să vină să-și pregătească să intre la tine în templu să te atace?…
Ploua în jurul meu, în jurul zidurilor și sanctuarelor, ploua de sus cu apă, ploua cu sanctuare peste tot, cu terase, cu canale, cu pietroaie perpendiculare, cu pietroaie puse împreună, cu un mamelon trapezoidal care cine știe ce o însemna și ăla… Istorie peste tot. Curios este de ce au făcut ziduri pe marginea prăpăstiilor? Dacă vroiau să se apere nu trebuiau să se apere împotriva prăpăstiilor… Hai să mai facem o poză și aici!
– Uite ce ciudat, o fi fost alt…
– Posibil.
– Tot felul de ciudățenii, astea sunt jgheaburi de scurgere… duc în afară.
– Poate au fost butuci puși așa, măi! Ăsta este un trapez, dracu’ știe de ce o fi făcut trapezul ăsta!…
– Jalea și durerea-n suflet / Lacrimile pe obraz / Curgeţi lacrimi, curgeţi, curgeţi /Le auzi, le auzi cum curg? / Ai plecat pe căi străine…
– Faierag ! Faierag. Ăsta este dealul Faieragului și e plin de turnuri, acolo este dealul Blidaru, cu cele mai importante cetăți ale dacilor și pe acolo curge pîrîul Faierag. Știi cum se cheamă locul asta de aici? Știi cum se cheamă?
– A?
– Îi spune „La lacuri”.
– La lacuri, la asta?
– La lacuri, pe vârful de munți.
– Cum?
– Auzi? La lacuri!
– Te gîndeșți îmbrăcați în ițari, ca țăranii, construind, tirind blocuri de-astea de unde naibii le-or fi tîrît? Imense…t one au astea, nu?
– Nu, unul are 600-700kg.
– Le-au tîrît ei aici și nu numai, le-au modelat perfect, la 90 de grade unele, altele le îmbină unele în altele…Uite acolo, la găurica aia, le face canale de scurgere, altele le fac…
– Fiecare e pregătit pentru locul lui.
– Altele au forme trapezoidale ca să îmbine probabil o bîrnă, să o fixeze acolo, sau cine știe ce au pus ei acolo, cu ce gînduri…Și toate astea aici, la mama dracului, în vîrful munților, fără rost. Pot spune chiar în mijlocul țării dacilor. Pentru ce mama…?
– Ia, ce liniște ! ia !…
– Curgeţi lacrimi, curgeţi, curgeţi /Acelea-s lacrimi ale lui…
– Ăsta e zidul dacic, tu spui, are un fundament ca un paralelipiped, pus pe el și următoarea tu spui că este fasonată aici, în sus, că să se vadă că este dacic. Că să se vadă, parcă este un nas care stă acolo. Noi am făcut, dacii, astea! Astea sunt și dedesubt, sub ele…
– Nu, nu astea sunt pe dedesubt. Merg toate de sus în jos. Eu cred că a fost o bîrnă băgată între ele să le țină.
– Nu, nu bîrna. Altă piatră cioplită, tot cu așa un motoc din asta, și cînd o pui aici, le ține pe astea două.
– Dar cum pot să le țină între ele așa două, de ce?…
– Păi cum?, dacă e greutate și vine…
– O tîrîm pe asta…
– Are peste o tonă!…
– Nu e mortar între ele, nimic, niciun mortar.
– Nimic, nici un mortar…
– Se îmbină fix, nu contează ce formă au.
– Chiar dacă sunt două pietre absolut diferite, au o tăietură de parcă s-a făcut special gîndit dinainte, Dumnezeu știe cum!
– Cum ai zis, în termeni „naționali”, „nu poți să faci mai mult, că dai 3000 de lei de săpătură”.
– Păi așa dau, pe ziua de săpătură 3000 de lei, îi da arheologului 3000 de lei pentru ziua de săpătură a unui muncitor. Păi ce sapă acela de 3000 de lei pe zi? Ce sapă?…se joacă. Și atunci că să-mi iau un muncitor…
– Mai spui odată ce ai zis?
– Toată cetățuia de la Costești este înconjurată la nivelul acestor zidiri, aici, dinspre partea de sud de aici, pe care le vedeți, cu un fel de brîu, care are undeva un metru jumate, doi metri…
– De care a vorbit și Generalu’…
– De care a vorbit și Generalu’, este împrejur. Arheologii susțin că este format din pămîntul ars din rezultatul pîrjoalelor. Cînd au făcut cercetarea, care a fost confirmată și la Moscova, la catedră de petrografie din Moscova, s-a dovedit că roca principala din acest brîu din jurul cetății este din ilmenit’ (fier-titan-oxigen – FeTiO3). Asta este minereul principal din care se extrage titanul. De unde s-a adus, și cu ce efort, o cantitate așa de uriașă de ilmenit că să fie pusă împrejurul acestei zidiri?
– Ai o idee, vagă, cam cît de mare este perimetrul întregului complex? Cam cît este?
– Cam vreo 300 de metri este diametrul.
– Diametrul, nu perimetrul!
– Da, păi de aici măsurăm 2 r…deci d, trei întreg și paisprezece, înmulțim cu 360 și aflăm perimetrul. Trei ori trei…deci este imens…
– …la Blidaru…și cetatea de la Prisacă este sus, acolo…pe ce direcție este asta?…
– Păi este exact pe direcția asta, pe direcția acestui zid.
– Adică ce direcție…de ce sunt eu confuz acum?
– Asta este pe direcția, îți spun imediat exact, este așa 20, 40, 60…64 de grade față de Nordul magnetic.
– 64 Est.
– 64 Est față de Nordul magnetic, Nord Est, se află cetatea de la Prisacă.
– Și dincolo este a lui Blidaru, spui!
– Da, da, pe 120 de grade față de Nordul magnetic, nu mai mult, 126 de grade față de Nordul magnetic, din punctul unde ne aflăm noi, se află cetatea de la Blidaru. Distanță dintre o cetate și altă, aici în direcție dreapta este 1000 de metri, 1500, mai mult nu-i, dintre un munte și altul, hai acolo, să fie 2000 de metri între un munte și celălalt! De ce a trebuit?, dacă eu voiam să cuceresc Sarmisegetusa mergeam pe vale și dacul din vîrf nici nu mă ajungea, nici de aici și nici de acolo. Și Traian a fost deștept, el nici nu a mers pe vale, el a mers pe plaiuri, nici nu a atins locurile astea, la Sarmisegetusa!
Prietenul meu Andrei spune că, precum Schliemann, care mergea pe Iliada, el merge pe Miorița.
– Fiindcă la apus de soare, pe această terasă pe care o vezi aici, iată soarele asfinţeşte, și am fotografii, exact la apus de soare, la solstițiul de vara, soarele asfinteste exact pe vîrful acela și este o minune care merge de la vîrful acela pînă la vîrful celălalt, pe care am observat-o cu mulți oameni și am fotografiat-o. Exact pe linia asta asfinţeşte Soarele. Bătrînă este după Sarmisegetusa, la vreo zece km.
– Cum zicea Generalu’, acolo este centrul magnetic maxim în Romînia.
– Vîrful magnetic maxim, în Romînia. Am să-ți arăt pe harta.
– Vorbind despre monumentul de la Adamclissi?
– Tocilescu și ceilalți au preluat acest monument și de atunci se străduiesc să dovedească că este român. Nu e monument român!
– Dar au pus acolo, îmi aduc aminte, în vîrf, au pus acolo un soldat român…l-au făcut ei, sau el nu a existat?
– Nu, nu e soldat român!
– E un trofeu.
– Este o replică stilizată, de unde pînă unde stilizată, a trofeului. Componentele originale sunt în muzeu, acolo le veți găși și veți vedea niște lucruri extraordinare…
– Și cine mi-ați spus dumneavoastră că au descoperit Adamclisi-ul și ce au făcut?
– Cineva care ulterior a fost mareșal german. La jumătatea secolului trecut, era în drum spre Istambul și trecînd prin Dobrogea s-a oprit și a auzit că turcii spuneau că există acolo Adamclisi, biserica lui Adam.
– A omului, sau biserica primului om.
– Adamclisi înseamnă biserica omului, mînăstirea omului, templul omului.
– Așa și pe urmă, dînd tîrcoale pe acolo, s-a uitat și și-a dat și el cu presupusul, probabil este un monument român…de atunci, toți arheologii și istoricii romîni s-au străduit să dovedească că Von Moltche a avut dreptate, fără să cerceteze ce e acolo. În primul rînd, Andrei cunoaște treaba aceasta, priza monumentului e capul de lup dacic stilizat, totul, nu e monument triumfal, e monument funerar, sunt leii funerari sus, sunt o serie de alte însemne, și mai ales este simbolistica aceea cu romburi, cu triunghiuri, cu pătrate, cu tot ce a fost acolo, care nu este clarificată. În 1980, deci acum 18 ani, s-a iscat un mare scandal. Eu am fost trimis de Asociația Oamenilor de Știință să fac un studiu fotografic și metric acolo, la inițiativa lui Nicolae Copoiu, care era secretar științific pe vremea aceea la Institutul de Studii Istorice și Social Politice pe lîngă CC al PCR, ca să se vadă dacă, domnule, e într-adevăr așa cum spun istoricii sau nu. Eu, timp de vreo 20 și ceva de ani, am făcut niște verificări pe șantiere arheologice pentru acest institut, mă rog, pentru verificarea unor presupuse falsuri arheologice, și așa mai departe. Ajungînd acolo, am luat treaba foarte în serios. După ce m-am întors cu echipa de acolo am publicat în revista Știință și Tehnică două pagini, inclusiv o casetă a lui Copoiu, că monumentul nu este român, că e dintr-o epocă anterioară, că e un monument hibrid, sunt două școli, cel puțîn două școli de sculptură monumentală acolo, puse claie peste grămadă, și o serie de alte treburi. Rezultatul: s-a supărat „tovarășa Leana”, Ceaușescu. Copoiu a fost șomer două săptămîni, el era secretarul științific al Institutului de Studii Istorice Social Politice, eu am zburat definitiv din serviciu și n-am mai avut drept să mă angajez cîțiva ani de zile. Unde am vrut să mă angajez, eram exact în postura lui Andrei, am vrut să mă angajez chiar că muncitor, și „Da, lăsați cererea”, și după aceea, cînd au trecut pe calculator să vadă ce e cu asta au zis: ”Nu domnule, nu!”.
