Președintele Klaus Iohannis a anunțat, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că nu îl va revoca din funcție pe procurorul general al României, Augustin Lazăr.
,,Ministrul Justiţiei, neavând altă treabă de făcut, mi-a mai trimis încă o dată documentele de revocare. (…) Nu voi revoca pe procurorul general Augustin Lazăr. Face o treabă foarte bună acolo. Sunt mulțumit”, a declarat Klaus Iohannis.
Potrivit șefului statului, propunerea de revocare formulată de ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu ,,satisface rigorile legii”. Reamintim că, în luna noiembrie, secția pentru procurori a CSM a dat aviz negativ propunerii lui Tudorel Toader. Decizia procurorilor CSM a fost luată cu 5-1 dintre voturi.
În ceea ce privește numirea Adinei Florea pentru funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, președintele a anunțat că „dosarul este în analiză”.
,,În privința propunerilor de numire pentru procurori, pentru pozițiile de conducere, aceste propuneri sunt în analiza departamentului de resort. Este totuși important de reținut că domnul ministru a considerat pur și simplu să trimită aceleași propuneri fără modificări, lucru care este cel puțin ciudat, ca să mă exprim așa”, a spus Iohannis.
Ministerele Dezvoltării și Transporturilor rămân fără conducere
De asemenea, șeful statului a anunțat că respinge propunerile pentru Ministerele Dezvoltării și Transporturilor. Acesta a invocat motive de legalitate și de oportunitate pentru numirea Liei Olguța Vasilescu și a lui Mircea Drăghici.
Iohannis a îndemnat PSD să vină cu alte propuneri pentru cele două ministere și să facă pașii prevăzuți de Constituție: ,,Nu știu ce va face PSD, vom observa. Vom vedea când vom avea o propunere și o vom analiza cu juriștii. Atâta vreme cât există un ministru pe scaunul de ministru, nu e blocaj, iar dacă PSD dorește alți miniștri, să facă alte propuneri. O să aibă ocazia să mai încerce o dată”. Așadar, cele două ministere rămân fără conducere.
,,Unde este proiectul de buget?
Totodată, Klaus Iohannis a atras atenția că lipsa bugetului pe 2019 ,,este o problemă gravă” şi că, potrivit legii, PSD trebuia să adopte proiectul de buget încă din data de 15 noiembrie a anului precedent.
,,Ei, iată, asta este o problemă gravă. Eu am pus această întrebare deja în decembrie, dacă vă amintiți, și o mai pun o dată: unde este proiectul de buget?
PSD a guvernat în tot acest timp, PSD a avut toate condițiile și trebuia să vină, conform legii în vigoare, până pe 15 noiembrie cu proiectul de buget. Nu există la momentul acesta niciun proiect de buget. Ba dimpotrivă, în loc să se ocupe de buget, fiindcă toată lumea are nevoie de bugetul pe anul în curs, este deja târziu, se ocupă de schimbat șefi de la ANAF și din alte poziții, lucru care mie îmi dă foarte mult de gândit.
Probabil există probleme cu bugetul. Aceste lucruri trebuie să le explice de urgență PSD și să vină cu un proiect de buget”, a concluzionat Iohannis.