Fostul procuror-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, s-a prezentat, luni dimineata, la Sectia 18 de politie in cadrul masurii de control judiciar dispuse de procurorii de la Sectia de anchetare a magistratilor in dosarul privind repatrierea din Indonezia a fostului director al FNI Nicolae Popa. In acest dosar, Kovesi este urmarita penal pentru luare de mita, marturie mincinoasa si abuz in serviciu.
Întrebată de jurnalisti dacă s-au diminuat șansele sale de a deveni primul procuror-șef european, acesta a răspuns: ”nu știu ce se va avea în vedere atunci când se va negocia. O să vedem care va fi decizia, cât de mult au fost influențate negocierile de evenimentele din ultima perioadă. E greu de acum să spunem dacă se va întâmpla într-un fel sau altul”, informeaza B1.
,,Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva procurorului Kövesi Laura Codruța, delegată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) și mărturie mincinoasă și de asemenea, au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile începând cu data de 28 martie 2019,
Punerea în mișcare a acțiunii penale a fost adusă la cunoștința procurorului.
Prin ordonanța din data de 28 martie 2019 s-a dispus aplicarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data emiterii ordonanței, urmând ca în timpul cât se află sub control judiciar, procurorul să respecte următoarele obligații:
- Să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;
- Să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție cu privire la schimbarea locuinței;
- Să se prezinte la D.G.P.M.B.- Politia de Sector, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemată;
- Să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului de caz;
- Să nu desfășoare activitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție, dată fiind situația de fapt care face obiectul urmăririi penale și funcția în exercitarea căreia a comis faptele penale;
- Să nu dețină, să nu folosească, să nu poarte arme, să nu ia legătura cu mai multe persoane si martori;
- Să nu intre în legătură cu mass-media cu privire la faptele pentru care se efectuează urmărirea penală în cauză’’, se arata in comunicatul transmis Parchetul ICCJ.
8. Sa nu intretina raporturi…