Radu Vecsler
La Consiliul Județean Brașov a avut loc o întâlnire de lucru cu proiectanţii obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 102l Valea Doftanei (Prahova) – Brădet (Braşov)”.
La discuţii au participat şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Braşov, având în vedere că problematica abordată a vizat modalitatea de scoatere din fondul forestier a unor suprafeţe de teren afectate de acest proiect investiţional.
Cu toate că întregul traseu din jud.Brașov, inclusiv suprafețele împădurite, se află pe teritoriul U.A.T. Săcele, ing.Virgil Popa, primarul municipiului Săcele, nu a fost invitat la aceste discuții.
Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean 102I Valea Doftanei – Brădet este un proiect pe care îl implementează Compania Naţională de Investiţii (CNI). Lungimea totală a drumului este de aproximativ 24 de km, din care 13,684 km sunt pe teritoriul judeţului Braşov. Din lungimea totală, 4,35 de hectare aflate pe teritoriul administrativ al judeţului Braşov şi 10,35 de hectare situate în aria teritorială a judeţului Prahova sunt incluse în fondul forestier, iar pentru realizarea lucrărilor este necesară schimbarea statutului juridic al respectivelor suprafeţe, prin scoaterea lor din fondul forestier.
Potrivit Codului Silvic, scoaterea unor terenuri din fondul forestier se poate face fără compensarea cu alte terenuri, doar în situaţia declarării utilităţii publice a proiectului.
În judeţul Braşov, cele 4,35 de hectare de pădure sunt în administrarea Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, a Regiei Publice Locale a Padurilor Săcele, respectiv a Ocolului experimental al Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice Braşov.
„Ne dorim foarte mult acest proiect, nu doar noi, ca administraţie a judeţului Braşov, ci şi judeţul Prahova, şi de altfel întreaga ţară, deoarece vedem cu toţii cât de intens este traficul pe Drumul Naţional 1 şi cât de important este să avem cât mai curând o alternativă de circulaţie, până când va fi construită autostrada spre Bucureşti. Am avut această discuţie cu proiectanţii şi specialiştii Gărzii Forestiere, pentru a stabili concret ce avem de făcut la nivelul Consiliului Judeţean, ca beneficiar al proiectului, astfel încât să facem demersurile necesare pentru declararea obiectivului de interes judeţean, pentru ca apoi să putem prelua terenurile din fondul forestier şi să facem exproprierile necesare”, a spus preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
În perioada imediat următoare, proiectanţii vor transmite Consiliului Judeţean Braşov, spre aprobare, indicatorii tehnico-economici ai proiectului – inclusiv necesarul pentru exproprieri, precum şi coridorul de expropriere cu identificarea separată a proprietarilor, urmând ca administraţia judeţeană să contracteze un evaluator necesar în procesul de expropriere a suprafeţelor de teren care nu fac parte din fondul forestier.
Proiectanţii, Asocierea BETA COPS – EAST WATER DRILLINGS – 3TI PROGETTI ITALIA – INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A., au elaborat studiul de fezabilitate şi l-au predat la CNI, urmând ca aceasta să elaboreze caietul de sarcini pentru proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 102I Valea Doftanei (Prahova) – Brădet (Braşov)”. Sunt în lucru celelalte studii necesare întocmirii documentației de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, respectiv studiul topografic, studiul geotehnic, planul de situație pe ridicare topografică, studiul de trafic, studiul hidraulic și hidrogeologic, documentația pentru scoaterea din circuitul forestier, expertiza tehnică, certificate de urbanism, avize, acorduri și studii specifice.
Potrivit proiectanţilor, în momentul de faţă mai trebuie obţinute trei avize, acordul de mediu, avizul de la Administraţia Naţională Apele Române şi avizul de la Garda Forestieră, urmat de obţinerea Hotărârii de Guvern pentru scoaterea din circuitul forestier a suprafeţelor din ambele judeţe, după care întreaga documentaţie va trebui avizată în Comisia Tehnico-Economică a CNI şi în Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
O lucrare dificilă și de durată
Având în vedere numeroasele proceduri birocratice, mai ales exproprierile de terenuri – multe proprietăți controversate fiind atribuite de un fost primar liberal de tristă amintire – duratele obținerii tuturor actelor se pot prelungi. Pe lângă acestea, ing.Virgil Popa, primarul municipiului Săcele, atrage atenția asupra dificultăților tehnice necesare depășirii unui masiv muntos, situat la punctul de întâlnire al traseelor din cele două județe. „Nu sunt decât trei soluții, toate foarte costisitoare – fie un tunel, fie un viaduct, fie mutarea liniei de înaltă tensiune de 410KV, pentru construire de serpentine pe munte – și de durată …. ”
Motiv pentru care ing.Virgil Popa nu este deloc optimist, în privinţa termenului finalizării lucrărilor, pentru ca acest drum să fie o alternativă la DN1!