„Misiunea ASF este de a asigura stabilitatea şi bună funcţionare a pieţelor de asigurări, pensii private şi de capital din România, fără a uită caracterul european al acestor pieţe şi implicaţiile care vin odată cu afilierea noastră la UE”, a declarat, joi, Leonardo BADEA, Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară la conferinţa „A New Deal for Romanian Financial Services Users: BETTER FINANCE 10th Year Anniversary Event”.
”În acest sens, suntem implicaţi în activitatea de elaborare a reglementărilor la nivelul ESMA / EIOPA şi în activitatea grupurilor de lucru la nivelul Comisiei Europene şi al Consiliului UE”.
Conform acestuia, dezvoltarea durabilă a pieţelor financiare este un aspect foarte important pentru România pe termen lung. Aceasta nu numai că ajută la o creştere economică constantă acumulând şi investind capitalul instituţional local, dar poate ajuta şi consumatorii, persoane fizice să ia decizii financiare mai bune şi mai informate cu privire la viitorul lor.
„Procesul de economisire şi investiţie ar trebui adaptat la obiectivele fiecărui individ şi la capacitatea acestuia de a înţelege noţiunile şi riscurile financiare. Oamenii au surse diferite de capital, diferite priorităţi pe termen lung şi grade diferite de acceptare şi de asumare a riscurilor. Produsele bancare, fondurile de pensii, produsele de asigurare, fondurile de investiţii sunt produse complementare care oferă oportunitatea de a dezvolta portofolii financiare necesare”, a spus Preşedintele ASF.
„Cu toate acestea, construirea încrederii şi dezvoltarea unei infrastructuri puternice este o necesitate. Prin toate activităţile noastre, ne propunem să asigurăm funcţionarea corectă a pieţelor financiare nebancare, precum şi corelarea prevederilor legislative naţionale cu legislaţia europeană şi cele mai bune practici internaţionale”, a adăugat el.
Leonardo BADEA precizează că obiectivul fundamental este creşterea încrederii investitorilor şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor financiare furnizate. Acesta este motivul pentru care este esenţial să se asigure şi să se îmbunătăţească transparenţa şi accesibilitatea consumatorilor la informaţiile esenţiale care trebuie furnizate înainte şi după achiziţionarea produselor financiare nebancare.
„Nevoia de educaţie financiară în România este, de asemenea, foarte importantă. Pe termen lung, ne propunem să contribuim la un curriculum de educaţie financiară, pornind de la clasele primare şi să îl dezvoltăm. Am iniţiat numeroase campanii şi programe de educaţie financiară pentru copii, părinţi, studenţi şi profesori, în colaborare cu diferite instituţii de învăţământ. Conceptele de baza au fost prezentate într-o manieră creativă şi modernă, având că scop înţelegerea şi integrarea uşoară a acestora, pentru a sprijini deciziile financiare”, a explicat Leonardo BADEA.
„O altă prioritate cheie a Uniunii Europene este construirea unei Uniuni a pieţelor de capital (CMU – Capital Markets Union), care vizează dezvoltarea unui sistem financiar mai diversificat, care să completeze finanţarea bancară. România susţine pe deplin aceste principii şi proiectul şi este încântată să contribuie, chiar dacă experienţa sa pe piaţa de capital este limitată, având în vedere scurtă noastră istorie de operare a unei burse moderne şi nivelul scăzut al complexităţii pieţei locale de capital”, a mai declarat Preşedintele ASF.
Potrivit acestuia, un alt obiectiv fundamental este dezvoltarea unei pieţe de asigurări mai diversificate şi creşterea popularităţii produselor de asigurări în rândul consumatorilor prin: creşterea accesibilităţii şi atractivităţii pieţei asigurărilor de viaţă; stimularea creşterii asigurărilor de sănătate; echilibrarea produselor disponibile prin stimularea celor cu o utilitate maximă pentru consumatori.
„Creşterea gradului de conştientizare a populaţiei pentru a economisi pentru pensie este foarte importantă, precum şi crearea cadrului adecvat pentru a face acest lucru. Continuăm să dedicăm eforturile noastre pentru: aplicarea directivei IORP ÎI şi dezvoltarea pensiilor ocupaţionale; finalizarea mecanismului de plata a pensiilor; implementarea PEPPs; diversificarea portofoliilor menţinând în acelaşi timp accentul pe investiţii sigure pe termen lung; explorarea altor mecanisme de economisire a pensiilor”, a încheiat Leonardo BADEA.